Alina Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și timp de patru ani a fost redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă ARCMEDIA, și de 4 ani este șef coordonator.

contact: alina.nistor@cancan.ro

Vezi mai mult

De ce Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu NU vor mai face „Chefi la cuţite” la Antena 1! Iată ce pregătesc cei trei şi la ce post TV

Antena 1 nu va mai face „Chefi la cuţite”. Astfel, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu s-au orientat spre altă emisiune. Este vorba despre o nouă surpriză, un alt show culinar pe care cei 3 bucătari cu „lipici” la public îl vor juriza. Fanii celor trei chefi nu trebuie să fie trişti, pentru că […]
De ce Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu NU vor mai face „Chefi la cuţite” la Antena 1! Iată ce pregătesc cei trei şi la ce post TV

Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil pentru băiețelul lor. Soția prezentatorului TV a făcut dezvăluirea

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au devenit părinți în urmă cu aproape două săptămâni, iar în tot acest timp fanii așteptau cu nerăbdare ca cei doi să dezvăluie numele pe care l-au ales pentru băiețelul lor. Iată că abia acum s-a aflat cum îl cheamă pe bebeluș. În toată această perioadă, Dani Oțil și-a alintat […]
Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil pentru băiețelul lor. Soția prezentatorului TV a făcut dezvăluirea

Prognoza METEO pentru luna octombrie. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Vremea va continua să fie rece la finalul lunii septembrie, iar din octombrie temperaturile vor fi normale pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie au prognoza meteo pentru intervalul 27 septembrie – 25 octombrie. Prognoza meteo în intervalul 27 septembrie – 4 octombrie Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest […]
Prognoza METEO pentru luna octombrie. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Certificatul verde va fi introdus în Capitală începând de vineri. Persoanele vaccinate vor putea ieşi din casă fără restricții

Certificatul verde va fi introdus în Capitală începând de vineri, de la miezul nopții. Decizia va fi anunțată după şedinţa CNSU care a fost reprogramată pentru mâine. Comitetul pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 73 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, persoanele […]
Certificatul verde va fi introdus în Capitală începând de vineri. Persoanele vaccinate vor putea ieşi din casă fără restricții

Irinel Columbeanu s-a infectat cu noul coronavirus. Fostul soț al Monicăi Gabor a fost internat de urgență

Irinel Columbeanu s-a infectat cu noul coronavirus. Fostul soț al Monicăi Gabor a fost internat de urgență la Spitalul Ilfov. Tot mai multe vedete din showbiz-ul românesc au contractat în ultimele zile virusul. După Elena Merișoreanu, Sorin Oprescu, Viorica de la Clejani și Theo Rose, iată că și Irinel Columbeanu a fost depistat pozitiv. Potrivit CIAO, […]
Irinel Columbeanu s-a infectat cu noul coronavirus. Fostul soț al Monicăi Gabor a fost internat de urgență

Cristina Cioran, mărturisiri tulburătoare despre naștere: ”Am născut natural, fără anestezie. Au fost momente groaznice”

Cristina Cioran a făcut mărturisiri tulburătoare despre momentul în care a adus-o pe lume pe fetița ei. Micuța Ema a stat o lună și jumătate la Terapie Intensivă. Vedeta trebuia să nască în luna septembrie, dar fiica ei a ales să vină pe lume mai devreme. Se pare că nașterea prematură a Emei a fost […]
Cristina Cioran, mărturisiri tulburătoare despre naștere: ”Am născut natural, fără anestezie. Au fost momente groaznice”

Decizia luată de managerul Spitalului Municipal Dej! Angajații nevaccinați nu vor mai lucra în anumite secții

Medicul Mihai Pandrea, managerul Spitalului Municipal Dej, a anunțat că personalul medical care nu este vaccinat nu va mai lucra în anumite secții. Acesta a luat această decizie drastică din cauza creșterii semnificative a numărului de infectări cu noul coronavirus. Managerul a precizat că procentul de vaccinare în spitalul pe care îl conduce este de […]
Decizia luată de managerul Spitalului Municipal Dej! Angajații nevaccinați nu vor mai lucra în anumite secții

Andreea Esca, şocată! Cum ar reacţiona dacă Alexia Eram ar avea o relaţie cu Tzancă Uraganul

Andreea Esca a fost invitata actorului Marius Manole, în cadrul unei noi ediții a emisiunii ”Întrebarea mesei rotunde”. Cei doi au stat la povești, au râs, s-au amuzat și au făcut degustări. Printre alte întrebări și curiozități, Marius Manole a întrebat-o pe Andreea Esca cu ce vedetă din showbiz nu ar fi de acord ca […]
Andreea Esca, şocată! Cum ar reacţiona dacă Alexia Eram ar avea o relaţie cu Tzancă Uraganul

Gafa făcută de Poliția Română. Imaginea postată pe Facebook a stârnit un val de controverse

Poliția Română a gafat-o din nou! Imaginea postată pe contul oficial de Facebook a stârnit un val de controverse. Reprezentanții instituției au publicat pe contul oficial de Facebook un colaj cu un copil. Nimic dubios până aici, dar fața micuțului a fost pusă pe corpul unui bărbat îmbrăcat în uniforma trupelor speciale ale Ministerului de […]
Gafa făcută de Poliția Română. Imaginea postată pe Facebook a stârnit un val de controverse

Anamaria Preda iubește din nou! Tânăra a făcut dezvăluiri despre bărbatul din viața ei

Anamaria Preda iubește din nou! Tânăra a făcut dezvăluiri despre bărbatul din viața ei și mărturisește că își dorește să-și formeze o familie. Plângerea penală depusă de Ana Maria Preda împotriva cântărețului Nicușor Iordan pentru abuz sexual, șantaj și pornografie infantilă nu a rămas fără ecou. Procurorii au analizat probele depuse la dosar și au […]
Anamaria Preda iubește din nou! Tânăra a făcut dezvăluiri despre bărbatul din viața ei

30 de pasageri, lăsați de Wizz Air la poarta de îmbarcare de la Otopeni: ”Am stat 4 ore în aeroport”

30 de pasageri care urmau să decoleze, joi dimineață, din România către Valencia cu Wizz Air nu au putut să mai urce în avion. Poarta de îmbarcare s-a închis în fața lor, spun călătorii. Compania a schimbat procedura de check-in, iar pasagerii au fost abandonați pe aeroport. Din luna iulie, procedura de check-in nu se […]
30 de pasageri, lăsați de Wizz Air la poarta de îmbarcare de la Otopeni: ”Am stat 4 ore în aeroport”

Eva Măruță face legea în casă! Membrii familiei, obligați să mănânce sănătos: ”Treci la sport!”

În casa lui Cătălin Măruță există niște reguli serioase! Iar micuța Eva are grijă ca toată lumea să le respecte. Ultimele imagini publicate de Cătălin Măruță, pe contul său de Instagram, s-au viralizat rapid și au stârnit hohote de râs. Fiul prezentatorului TV stătea la masă și mânca liniștit cozonac, când a apărut surioara lui […]
Eva Măruță face legea în casă! Membrii familiei, obligați să mănânce sănătos: ”Treci la sport!”

Bancul zilei | Discuția haioasă între doi amici

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi amici a devenit virală. ”-Dacă ai 400 de euro, nevastă-ta îți cere 200 de euro și amanta 100… câți bani mai ai?  -400 de euro și două mesaje necitite”, este bancul zilei.  
Bancul zilei | Discuția haioasă între doi amici

Cum o răsfață Gabi Bădălău pe Bianca Drăgușanu, după ce afaceristul a fost surprins în tandrețuri cu Claudia Pătrășcanu

Gabi Bădălău și Bianca Drăgușanu au petrecut aseară într-un restaurant de fițe din nordul Capitalei. Fosta prezentatoare TV a primit dedicații peste dedicații din partea iubitului ei.  Miercuri a fost ziua de naștere ale uneia dintre prietenele Biancăi Drăgușanu, care și-a dus invitații la un restaurant de fițe. Fosta prezentatoare TV a fost nelipsită de […]
Cum o răsfață Gabi Bădălău pe Bianca Drăgușanu, după ce afaceristul a fost surprins în tandrețuri cu Claudia Pătrășcanu

Trei tineri, doi nevaccinați și unul vaccinat, au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore

Trei tineri, doi nevaccinați și unul vaccinat, au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Doi pacienți cu COVID-19 din categoria de vârstă 20-29 de ani au murit în ultimele 24 de ore. Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani din […]
Trei tineri, doi nevaccinați și unul vaccinat, au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore

Anunțul făcut de Florin Cîțu! Când începe vaccinarea cu a treia doză

Vaccinarea cu a treia doză începe pe 28 septembrie în România, a anunțat premierul Florin Cîțu. Sunt eligibili toți cei care au făcut a doua doză în urmă cu cel puțin 6 luni. Pentru cea de-a treia doză, programarea se va face în platformă, pentru cei care merg la centrele de vaccinare. Vaccinul se poate administra și la medicul de familie, fără programare. Florin Cîțu […]
Anunțul făcut de Florin Cîțu! Când începe vaccinarea cu a treia doză

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Percepțiile consumatorilor sunt importante pentru a stabili dacă produsele care încălzesc tutunul, cum ar fi glo, pot contribui la strategiile de reducere a riscurilor asociate fumatului oferind consumatorilor alternative viabile la fumat. Peste 90% dintre consumatorii români de glo consideră că acesta are un impact semnificativ mai mic decât țigările asupra calității aerului din interior, […]
Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Ștefan, un jandarm de 35 de ani din Satu Mare, s-a stins din viață din cauza coronaviruslui

Ștefan, jandarmul de 35 de ani, era internat la Spitalul Județean de la începutul lunii septembrie după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, boala l-a răpus pe tânăr. Potrivit unor surse medicale, tânărul nu era vaccinat împotriva coronavirusului și avea comorbidități. Pe 6 septembrie, Ștefan […]
Ștefan, un jandarm de 35 de ani din Satu Mare, s-a stins din viață din cauza coronaviruslui

Theo Rose, infectată din nou cu coronavirus! Cum se simte artista: ”Aveți grijă de voi și de ai voștri”

Theo Rose a fost din nou depistată pozitiv cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de artistă pe contul ei de Instagram, după ce și-a făcut mai multe teste. Theo Rose s-a infectat cu COVID-19 pentru a doua oară. Zilele trecute, artista nu s-a simțit prea bine și a crezut că este vorba despre […]
Theo Rose, infectată din nou cu coronavirus! Cum se simte artista: ”Aveți grijă de voi și de ai voștri”

Primul oraș din România în care se aplică carantina în zilele de weekend. Circulație interzisă în intervalul orar 20:00 – 05:00

Timișoara este primul oraș care intră în scenariul roșu, unde carantina de weekend se va aplica de vineri până duminică. Membrii Comitetului pentru Situații de Urgență Timiș au stabilit ca în Timișoara să fie aplicată caratina în weekend. Astfel, timișorenilor nu le mai este permisă circulația în intervalul orar 20:00 – 05:00, de vineri până […]
Primul oraș din România în care se aplică carantina în zilele de weekend. Circulație interzisă în intervalul orar 20:00 - 05:00

Andreea Bălan a îmbrăcat din nou rochia de mireasă! Fanii n-au contenit cu laudele la adresa ei

Andreea Bălan a îmbrăcat din nou rochia de mireasă în cel mai nou videoclip. Fanii n-au contenit cu laudele la adresa ei și i-au transmis urări de bine. Andreea Bălan a lansat o nouă piesă, ”Stele căzătoare”, care are și un videoclip la fel de emoționant precum sunt versurile. Artista a îmbrăcat rochia de mireasă […]
Andreea Bălan a îmbrăcat din nou rochia de mireasă! Fanii n-au contenit cu laudele la adresa ei

Adi de la Vâlcea, vacanță de cinci stele cu soția! Ce destinație au ales cei doi

Adi de la Vâlcea și soția lui au decis să se relaxeze departe de traficul și aglomerația din Capitală. Iar cei doi au ales o destinație de vis! Adi de la Vâlcea este un bărbat împlinit! Este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, iar în plan personal toate îi merg ca pe roate. […]
Adi de la Vâlcea, vacanță de cinci stele cu soția! Ce destinație au ales cei doi

Alina Sorescu radiază de fericire, în ciuda zvonurilor despre un posibil divorț. Cum s-a fotografiat soția lui Alexandru Ciucu

Alina Sorescu radiază de fericire, în ciuda zvonurilor despre un posibil divorț. Soția lui Alexandru Ciucu este activă pe rețelele de socializare și nu dă impresia că s-ar fi întâmplat ceva între ea și tatăl fetițelor sale. În ultimele luni, au tot existat zvonuri referitoare la divorțul între Alexandru Ciucu și Alina Sorescu. Ambii au […]
Alina Sorescu radiază de fericire, în ciuda zvonurilor despre un posibil divorț. Cum s-a fotografiat soția lui Alexandru Ciucu

Bancul zilei | Un evreu se duce la o damă de companie

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un evreu și o damă de companie a devenit virală. ”Un evreu se duce la o prostituată:  -N-am mai fost niciodată până acum cu o prostituată, zice el. Vrei să mergi cu mine?  -Da, dar numai să nu fie prea pervers, zice […]
Bancul zilei | Un evreu se duce la o damă de companie

Au adoptat un băiat de 14 ani, dar când l-au controlat au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era de fapt…

Barbora Skrlova este un nume care stârneşte teamă şi acum în Cehia, la 13 ani după ce faptele ei au îngrozit o lume întreagă. Dacă acest caz vi se pare un scenariu de film, ei bine, povestea este adevărată, dar a inspirat, într-adevăr, realizarea peliculei „Orfana”. Cine era, de fapt, acest băieţel de 14 ani, […]
Au adoptat un băiat de 14 ani, dar când l-au controlat au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era de fapt…

Mircea Badea a avut şi el o reacţie şocantă, după ce Olivia Steer a îngrozit din nou tot Internetul. Cum a primit Andi Moisescu această veste?

Mircea Badea, de la Antena 3, a reacţionat şi el după ce Olivia Steer a reuşit să creeze din nou vâlvă în online. „A venit din nou acea perioadă specială a anului, cînd iar nu îmi fac mamografie, nici test Papanicolau, nici nu port fundițe roz. #de_14_ani #nici_mie_nu_mi_e_frica”, este postarea de pe Facebook a soţiei […]
Mircea Badea a avut şi el o reacţie şocantă, după ce Olivia Steer a îngrozit din nou tot Internetul. Cum a primit Andi Moisescu această veste?

Cât fac 3+3? Cum a răspuns Eva, fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță, la această întrebare după prima săptămână de școală

Cum a răspuns Eva, fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță după ce prezentatorul TV i-a dat să facă niște calcule de matematică? Dialogul haios între Cătălin și fetița lui a avut loc chiar în fața școlii la care învață Eva. Pe 13 septembrie a început noul an școlar, iar copiii lui Cătălin Măruță și […]
Cât fac 3+3? Cum a răspuns Eva, fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță, la această întrebare după prima săptămână de școală

Nu e o eroare! Câți lei costă un șnițel cu cartofi în restaurantul lui Victor Slav din București

Câți lei costă un șnițel cu cartofi în restaurantul lui Victor Slav din București?! Ei bine, noi vă spunem cât trebuie să scoateți din buzunar dacă vreți să luați masa în bistroul vedetei de pe Decebal. La fel ca multe alte vedete din showbiz-ul românesc, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost nevoit să se […]
Nu e o eroare! Câți lei costă un șnițel cu cartofi în restaurantul lui Victor Slav din București

Cu ce se confruntă Andreea Ibacka pe ultima sută de metri de sarcină. Actrița o să nască peste câteva zile: ”Respir greu…”

Peste câteva zile, Andreea Ibacka va deveni din nou mamă. Actrița așteaptă cu nerăbdare să-și țină băiețelul la piept și le-a dezvăluit fanilor stările prin care trece acum. În toată această perioadă, Andreea Ibacka și-a ținut fanii la curent. De la experiențe haioase, dialoguri spumoase cu Cabral și până la mici pățănii, actrița a împărtățit […]
Cu ce se confruntă Andreea Ibacka pe ultima sută de metri de sarcină. Actrița o să nască peste câteva zile: ”Respir greu...”

Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiță! Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare

Din cauza răspândirii variantei Delta, vaccinarea cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de Valeriu Gheorghiță. Pentru cea de-a treia doză, programarea se va face în platformă, pentru cei care merg la centrele de vaccinare. Vaccinul se poate administra și la medicul de familie, fără programare. Valeriu Gheorghiță a spus că doza a treia ar urma să fie făcută cu […]
Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiță! Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare

Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, vrea să fie eliberarat din arest dar nu regretă că i-a omorât pe cei doi muncitori

Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, cere eliberarea din arest dar nu regretă că i-a omorât pe cei doi muncitori. Acesta va ajunge marți în faţa judecătorilor Curții de Apel Bacău. Gheorghe Moroşan va încerca să-i convingă pe magistraţi să-l plaseze în arest la domiciliu. Asta în ciuda faptului că a declarat în fața instanței că […]
Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, vrea să fie eliberarat din arest dar nu regretă că i-a omorât pe cei doi muncitori

Ionuț Dolănescu, hotărât să plece din România! Care este motivul deciziei sale

În România, cazurile de infectare cu COVID-19 cresc de la o zi la alta așa că Ionuț Dolănescu a luat o decizie radicală. Artistul vrea să se mute cu familia în America. Ionuț Dolănescu nu vrea sub nicio formă să prindă un lockdown în România, așa că a decis să plece în America. Nu singur, […]
Ionuț Dolănescu, hotărât să plece din România! Care este motivul deciziei sale

Un tânăr de 26 de ani, nevaccinat și fără alte boli cunoscute, a murit din cauza coronavirusului

Un tânăr de 26 de ani nevaccinat și fără alte boli cunoscute a murit din cauza coronavirusului, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. În intervalul 20.09.2021 (10:00) – 21.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 129 de decese (57 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din […]
Un tânăr de 26 de ani, nevaccinat și fără alte boli cunoscute, a murit din cauza coronavirusului

Când se va întoarce Adela Popescu la ”Vorbește lumea”. Cosmina Păsărin a făcut anunțul în direct

Când se va întoarce Adela Popescu la ”Vorbește lumea”?! Este întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor. Iar Cosmina Păsărin a venit și cu răspunsul mult așteptat de urmăritorii emisiunii. Adela Popescu s-a simțit rău, așa că a decis să se testeze pentru coronavirus. Din păcate, rezultatul testului a fost pozitiv. Astfel, prezentatoarea TV va […]
Când se va întoarce Adela Popescu la ”Vorbește lumea”. Cosmina Păsărin a făcut anunțul în direct

București, la un pas de a intra în scenariul roșu. Rata de infectare a ajuns la 2,91 la mia de locuitori

București este la un pas de a intra în scenariul roșu. Rata de infectare a ajuns la 2,91 la mia de locuitori. 224 de localități din țară sunt acum în scenariul roșu, cu o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori. Bucureștiul este și el la un pas de a intra în […]
București, la un pas de a intra în scenariul roșu. Rata de infectare a ajuns la 2,91 la mia de locuitori

Incendiu la o rafinărie din Ploiești! A fost emis un mesaj RO-ALERT

Panică în Ploiești după ce un incendiu a izbucnit la una dintre rafinăriile care înconjoară municipiului. Flăcările au cuprins deșeuri de la o instalație de cocsare. UPDATE 12:00 – Potrivit reprezentanților rafinăriei, incendiul a fost stins în jurul orei 11,30. Se fac cercetări pentru identificarea cauzei izbucnirii focului. Potrivit ISU Prahova, arderea s-a manifestat cu […]
Incendiu la o rafinărie din Ploiești! A fost emis un mesaj RO-ALERT

S-a aflat! Ce vârstă avea de fapt Petrică Cercel, manelistul care a murit din cauza coronavirusului

S-a aflat! Ce vârstă avea de fapt Petrică Cercel, manelistul care a murit din cauza coronavirusului. Puțini sunt cei care știau acest lucru. Vestea morții lui Petrică Cercel a căzut ca un trănet în lumea maneliștilor. Familia, prietenii și colegii de breaslă au fost în stare de șoc după ce au aflat că artistul s-a […]
S-a aflat! Ce vârstă avea de fapt Petrică Cercel, manelistul care a murit din cauza coronavirusului

Bancul zilei | Dragoste nebună la un apartament dintr-un bloc

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi vecini a devenit virală. ”Azi-noapte pe la 3 dimineața, dragoste nebună la apartamentul de lângă. Pereții destul de subțiri… frământări, gemete… Înțelegeți voi. Băiat cu obraz, vecinul așteaptă să se termine partida și îi dă apoi mesaj celui de lângă el: […]
Bancul zilei | Dragoste nebună la un apartament dintr-un bloc

Scene uluitoare la Asia Express. L-a sărutat pe Cuza, apoi şi pe Lidia Buble. Antena 1 a difuzat imaginile

Aventuri în cadrul emisiunii ”Asia express”. Cuza și Lidia Buble au avut parte de o surpriză neașteptată. Găsirea transportului pentru a se deplasa de la o misiune la alta este o problemă care le dă mari bătăi de cap concurenților. La un moment dat, Cuza și Emi au oprit o mașină în care se aflau […]
Scene uluitoare la Asia Express. L-a sărutat pe Cuza, apoi şi pe Lidia Buble. Antena 1 a difuzat imaginile

Ce restricții vor fi de luni în Satu Mare, primul județ intrat în scenariul roșu

Satu Mare este primul județ din România care a intrat în scenariul roșu, în valul 4 al pandemiei. Incidenţa infectărilor cumulate la 14 zile este de 3,11 cazuri la mia de locuitori. Începând de luni se vor impune restricții. Satu Mare este urmat de judeţul Ilfov cu 2,55 cazuri la mia de locuitori, Bistriţa Năsăud […]
Ce restricții vor fi de luni în Satu Mare, primul județ intrat în scenariul roșu

Un copil s-a electrocutat în gara din Deva, după ce s-a urcat pe un vagon. Băiatul va fi transferat în Capitală cu elicopterul SMURD

Un copil s-a electrocutat în gara din Deva, după ce s-a urcat pe un vagon. Băiatul va fi transferat într-un spital din Capitală din cauza arsurilor suferite. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 18.00, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Hunedoara. Se pare că victima s-a electrocutat după ce a urcat pe […]
Un copil s-a electrocutat în gara din Deva, după ce s-a urcat pe un vagon. Băiatul va fi transferat în Capitală cu elicopterul SMURD

Fetița Andei Adam, în lacrimi la ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Ce a pățit micuța Evelyn

În ediția de sâmbătă a emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities””, Anda Adam a apărut în platou cu fetița ei. A fost un moment emoționat, însă la un moment dat Evelyn a început să plângă în hohote. Sâmbătă, 18 septembrie, a avut loc gala show-ului de la Kanal D. Fiecare concurentă și-a dorit să-i uimească pe […]
Fetița Andei Adam, în lacrimi la ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Ce a pățit micuța Evelyn

Anunțul făcut de Sorin Cîmpeanu! Elevii din București ar putea trece la școala online de la jumătatea lunii octombrie

Daca rata de infectare va fi în continuă creștere, elevii din București ar putea trece la școala online de la jumătatea lunii octombrie, a declarat ministrul Educației. Începând de luni, elevii din 13 localități din țară, unde rata de infectare a depășit 6 cazuri la mia de locuitori, vor face cursuri exclusiv online. Cea mai […]
Anunțul făcut de Sorin Cîmpeanu! Elevii din București ar putea trece la școala online de la jumătatea lunii octombrie

Olivia Steer, pusă la zid din cauza unor noi declarații controversate: ”Nu vă e jenă de influența pe care o puteți avea asupra tinerelor needucate?”

Olivia Steer a fost pusă la zid din cauza unor noi declarații controversate. Soția lui Andi Moiescu a șocat pe toată lumea după ce a dezvăluit pe contul ei de Facebook că nu merge niciodată la doctor. Fosta prezentatoare TV s-a remarcat în ultimii ani cu stilul de viață sănătos pe care îl adoptă, dar […]
Olivia Steer, pusă la zid din cauza unor noi declarații controversate: ”Nu vă e jenă de influența pe care o puteți avea asupra tinerelor needucate?”

Când se va încheia pandemia?! Anunțul făcut de medicul Adrian Marinescu: ”Este ultima strigare”

Când se va termina pandemia?! Este întrebarea care stă pe buzele tuturor oamenilor. Potrivit medicului Adrian Marinescu de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, pandemia nu va mai dura mult. Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.148.710 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus COVID – 19. 1.079.408 pacienți au fost […]
Când se va încheia pandemia?! Anunțul făcut de medicul Adrian Marinescu: ”Este ultima strigare”

Rezultate Loto 6 din 49. Numerele extrase duminică, 19 septembrie 2021 – Extragerea LIVE

Duminică, 19 septembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 16 septembrie, Loteria Română a acordat peste 22.400 de câștiguri în valoare totală de peste 1,92 milioane lei. La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de aproximativ […]
Rezultate Loto 6 din 49. Numerele extrase duminică, 19 septembrie 2021 – Extragerea LIVE

Elena Merișoreanu, dezvăluiri tulburătoare de pe patul de spital: ”Sper să mă ajute Dumnezeu să scap”

Elena Merișoreanu s-a infectat cu noul coronavirus. Artista a ajuns de urgență la spital, iar acum face primele declarații despre starea ei de sănătate. Elena Merişoreanu, în vârstă de 74 de ani, a fost vaccinată cu schema completă anti-COVID în aprilie, dar nu a scăpat de infectarea cu coronavirus. De aproximativ o săptămână se simțea […]
Elena Merișoreanu, dezvăluiri tulburătoare de pe patul de spital: ”Sper să mă ajute Dumnezeu să scap”

Câţi bani a scos Liviu Vârciu din botezul fiului său? Suma e de-a dreptul colosală

S-a aflat câți bani a câștigat Liviu Vârciu după petrecerea de botez a fiului său. Prietenii artistului au băgat mâna adânc în buzunar, iar suma strânsă este de-a dreptul fabuloasă. În urmă cu un an, din cauza restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, Liviu Vârciu a fost nevoit să-și creștineze băiețelul alături de familie […]
Câţi bani a scos Liviu Vârciu din botezul fiului său? Suma e de-a dreptul colosală

Bancul zilei | Țăranul și nevasta, conversație fierbinte la ceas de seară

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un țăran și nevasta lui a devenit virală. ”O pereche de țărani în pat. Soțul începe să-și mângâie soția, atinge sânii ei și îi spune: – Femeie, dacă acești sâni dădeau lapte, am alunga toate vacile din fermă! Continuă atingând mai jos, […]
Bancul zilei | Țăranul și nevasta, conversație fierbinte la ceas de seară

Ioniță de la Clejani, noi declarații despre starea de sănătatea a Vioricăi: ”Mi-a fugit pământul de sub picioare”

Viorica de la Clejani a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus! Artista, în vârstă de 48 de ani, este internată la Institutul Matei Balş din Capitală, iar soțul ei a făcut noi declarații despre starea ei de sănătate. În urmă cu câteva luni, Viorica de la Clejani părea sceptică în ceea ce privea vaccinul anti-COVID. […]
Ioniță de la Clejani, noi declarații despre starea de sănătatea a Vioricăi: ”Mi-a fugit pământul de sub picioare”

Viviana Sposub şi George Burcea s-au căsătorit în secret?! Fostul soț al Andreei Bălan s-a dat de gol

Viviana Sposub şi George Burcea s-au căsătorit în secret?! Este întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor, după filmarea publicată de noua concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Povestea de dragoste dintre George Burcea și Viviana Sposub a început pe platourile de filmare de la ”Ferma”. Toată lumea a rămas surprinsă când s-a înfiripat […]
Viviana Sposub şi George Burcea s-au căsătorit în secret?! Fostul soț al Andreei Bălan s-a dat de gol

Nuntă compromisă! Un mire a ajuns la spital cu coloana fracturată, după ce prietenii l-au aruncat şi nu l-au mai prins

Nuntă compromisă în stațiunea Băile Felix! Un mire a ajuns la spital cu coloana fracturată, după ce prietenii l-au aruncat şi nu l-au mai prins. Liviu Filimon, în vârstă de 31 de ani, s-a căsătorit vineri seară cu aleasa inimii sale. Însă… cel mai frumos eveniment din viața sa s-a transformat într-un adevărat coșmar. Evenimentul […]
Nuntă compromisă! Un mire a ajuns la spital cu coloana fracturată, după ce prietenii l-au aruncat şi nu l-au mai prins

Andreea Marin, acuzată de fani că folosește Photoshop: ”A văzut cineva?”

Andreea Marin a fost criticată dur de urmăritorii ei. Prezentatoarea TV a publicat o imagine, pe contul ei de Instagram, care a stârnit un val de controverse. Fără doar și poate, Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. În ciuda faptului că se bucură de notorietate, prezentatoarea TV a fost […]
Andreea Marin, acuzată de fani că folosește Photoshop: ”A văzut cineva?”

Selly nu le-a mai cerut bani părinților de la vârsta de 14 ani. Cât câștigă acum vloggerul

Selly nu le-a mai cerut bani părinților de la vârsta de 14 ani. Tânărul a fost pasionat de mic de vlogging, iar acest lucru l-a ajutat să devină independent financiar încă de la o vârstă fragedă. Selly a ajuns la cifra de peste 3 milioane de urmăritori pe YouTube. Pe numele său din buletin, Andrei […]
Selly nu le-a mai cerut bani părinților de la vârsta de 14 ani. Cât câștigă acum vloggerul

Primul județ din România care a intrat în scenariul roșu, în valul 4 al pandemiei. Ce măsuri ar putea fi luate începând de luni

Satu Mare este primul județ din România care a intrat în scenariul roșu, în valul 4 al pandemiei. Incidenţa infectărilor cumulate la 14 zile este de 3,11 cazuri la mia de locuitori. Satu Mare este urmat de judeţul Ilfov cu 2,55 cazuri la mia de locuitori, Bistriţa Năsăud – 2,34, Bucureşti – 2,33, Timiş – […]
Primul județ din România care a intrat în scenariul roșu, în valul 4 al pandemiei. Ce măsuri ar putea fi luate începând de luni

A murit bărbatul din Dolj care fusese declarat decedat, deși trăia. Rudele se pregătesc din nou de înmormântare

A murit bărbatul din Dolj care fusese declarat decedat, deși trăia. Rudele se pregătesc din nou de înmormântare. Între timp, ancheta la Spitalul Județean Craiova continuă. Bărbatul din Cioroiaşi, în vârstă de 78 de ani, a fost declarat mort vineri seara, în jurul orei 23.30. Atunci a fost sunată familia și anunțată de decesul rudei.  […]
A murit bărbatul din Dolj care fusese declarat decedat, deși trăia. Rudele se pregătesc din nou de înmormântare

Cristi Spiridon, primarul comunei Pogana din județul Vaslui, a fost găsit mort în clinica în care se trata pentru depresie

Cristi Spiridon, primarul comunei Pogana din județul Vaslui, a fost găsit mort în clinica în care se trata pentru depresie. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit fără viață, vineri seara, în salonul în care a fost internat într-o clinică privată din Alba Iulia. Cristi Spiridon suferea de depresie severă. Cadrele medicale […]
Cristi Spiridon, primarul comunei Pogana din județul Vaslui, a fost găsit mort în clinica în care se trata pentru depresie

Bancul zilei | Doi tineri pe o bancă, în parc

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi tineri a devenit virală. ”Seara pe o bancă în parc, un băiat și o fată. Tipul îi atinge în permanență spatele pretendentei sale. La un moment dat, ea nu mai rezistă și îl întreabă pe tânăr: – Ce faci? – Caut […]
Bancul zilei | Doi tineri pe o bancă, în parc

Simona Halep nu a primit cadourile de nuntă, pe care Ilie Năstase și Ion Țiriac i le-au promis: ”Bărbații se lasă greu”

Pe 15 septembrie, Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit. Evenimentul a fost unul fastuos, iar invitații de seamă s-au distrat până în zori. Seara de miercuri a fost de neuitat, iar dorința mirilor a fost să nu li se ofere „darul” de nuntă. Totuși, au existat câteva daruri promise, pe care sportiva nu le-a […]
Simona Halep nu a primit cadourile de nuntă, pe care Ilie Năstase și Ion Țiriac i le-au promis: ”Bărbații se lasă greu”

După 12 ani, Flick pleacă de la Radio ZU! Domnul Rimă și-a anunțat demisia în direct

După 12 ani, Flick pleacă de la Radio ZU! Domnul Rimă și-a anunțat demisia în direct, printr-o poezie. Sebastian Andrei Filcea ,pe numele lui adevărat, a anunțat că pleacă de la Radio ZU, unde  alucrat timp de 12 ani. Iniţial, el a fost copywriter pentru matinalul postului – Morning ZU, cu Daniel Buzdugan şi Mihai […]
După 12 ani, Flick pleacă de la Radio ZU! Domnul Rimă și-a anunțat demisia în direct