Alina Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și timp de patru ani a fost redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă ARCMEDIA, și de 4 ani este șef coordonator.

contact: alina.nistor@cancan.ro

Vezi mai mult

Sora Danielei Crudu s-a căsătorit! Primele imagini de la cununia civilă a Anei cu bărbatul iubit

Sora Danielei Crudu s-a căsătorit! Ana a publicat astăzi mai multe imagini de la cununia civilă cu Adrian, bărbatul care a cucerit-o iremediabil. Ana-Maria Crudu şi-a revenit complet după despărţirea dureroasă de fostul iubit. Blondina a avut o relaţie de lungă durată cu un bărbat pe nume Liviu. Cei doi plănuiau chiar să se căsătorească, […]
Sora Danielei Crudu s-a căsătorit! Primele imagini de la cununia civilă a Anei cu bărbatul iubit

Sorin Cîmpeanu, despre explozia de cazuri COVID-19 în școli: ”Sunt infectările rezultate în urma altor activităţi”

Explozie de cazuri COVID-19, la doar câteva zile după începerea anului școlar în format fizic. Peste 100 de elevi au fost depistați pozitiv până în momentul de față. Sorin Cîmpeanu crede că alte activități ar fi de vină pentru valul de infectări în rândul copiilor. În județele Argeș și Brașov sunt câte 15 elevi confirmați […]
Sorin Cîmpeanu, despre explozia de cazuri COVID-19 în școli: ”Sunt infectările rezultate în urma altor activităţi”

Capitala și alte 4 județe au intrat în scenariul galben, după ce incidența a depășit 2 la mia de locuitori

Capitala și alte 4 județe au intrat în scenariul galben, după ce incidența a depășit 2 la mia de locuitori.  Astfel, cea mai mare incidență a cazurilor de Covid se înregistrează în județul Satu Mare, de 2,91 la mie. Pe locurile următoare se găsesc județul Ilfov, cu 2,37 la mie, Bistrița-Năsăud, cu 2,13 la mie, […]
Capitala și alte 4 județe au intrat în scenariul galben, după ce incidența a depășit 2 la mia de locuitori

Trupa Holograf a rămas fără cântări. Dan Bittman a dezvăluit motivul pentru care s-a ajuns în această situație: ”Cred că oamenilor le e frică de mine”

Pandemia de coronavirus i-a afectat grav pe artiștii din showbiz. Trupa Holograf era cândva una dintre cele mai căutate și apreciate, însă acum nu mai are cântpri. Trupa Holograf este ascultată de generații întregi, indiferent de vârstă. Trupa a fost înființată în anul 1978, fiind una dintre primele trupe rock românești ale perioadei și a […]
Trupa Holograf a rămas fără cântări. Dan Bittman a dezvăluit motivul pentru care s-a ajuns în această situație: ”Cred că oamenilor le e frică de mine”

Ai văzut-o? Gina Tatiana a dispărut de acasă, iar familia și oamenii legii o caută cu disperare

Gina Tatiana, o minoră în vârstă de 17 ani, din Haţeg, a dispărut de acasă joi dimineaţă. Adolescenta nu le-a spus părinților unde va pleca și nici când se va întoarce. Tatăl Ginei este cel care a anunțat dispariția fetei. Acesta le-a mărturisit oamenilor legii că fata lui nu s-a mai întors la domiciliu și […]
Ai văzut-o? Gina Tatiana a dispărut de acasă, iar familia și oamenii legii o caută cu disperare

Cum se înțelege Nicole Cherry cu socrii ei. Artista a dezvăluit și cine o va ajuta cu creșterea fetiței

Nicole Cherry și Florin Popa sunt împreună de aroximativ trei ani și în luna decembrie a acestui an vor deveni părinți pentru prima dată. Artista a dezvăluit cine o va ajuta cu creșterea fetiței, dar și care este relația cu socrii săi. Bărbatul care o face fericită în prezent are o afacere și acordă foarte […]
Cum se înțelege Nicole Cherry cu socrii ei. Artista a dezvăluit și cine o va ajuta cu creșterea fetiței

Caz șocant în Dolj. O bătrână, în vârstă de 89 de ani, a fost violată de cel care o îngrijea

Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Şimnicu de Sus au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 70 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, bănuit de comiterea infracțiunii de viol. În cursul zilei de ieri, poliţiştii au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Șimnicu de Sus, la imobilul unde locuiește bărbatul bănuit de […]
Caz șocant în Dolj. O bătrână, în vârstă de 89 de ani, a fost violată de cel care o îngrijea

O tânără a avut parte de o surpriză de proporții. Ce i-a reamintit Facebook referitor la viitorul ei soț

O tânără a avut parte de surpriza vieții sale atunci când Facebook i-a reamintit că, la un moment dat, bărbatul cu care urmează acum să se căsătorească nu a considerat-o o femeie chiar atât de frumoasă. Cu siguranță vă amintiți toate modalitățile bizare prin care încercam să interacționăm cu persoane necunoscute pe Facebook. Fie că […]
O tânără a avut parte de o surpriză de proporții. Ce i-a reamintit Facebook referitor la viitorul ei soț

Drama din viața lui Toni Iuruc, soțul Simonei Halep. S-a aflat suferința pe care o trăiește în secret!

Toni Iuruc și Simona Halep s-au căsători civil miercuri, 15 septembrie, în cadrul unei ceremonii elegante ce a avut loc într-un club din Mamaia. Pe Simona Halep o știe întreaga lume, însă iubitul ei, Toni Iuruc este cunoscut mai mult în cercurile de afaceriști din Constanța. Cei doi și-au făcut prima dată apariția public în […]
Drama din viața lui Toni Iuruc, soțul Simonei Halep. S-a aflat suferința pe care o trăiește în secret!

Coronavirus România, 17 septembrie 2021. 73 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 17 septembrie 2021. 73 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 35.359 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 16.09.2021 (10:00) – 17.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbați și 37 […]
Coronavirus România, 17 septembrie 2021. 73 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 17 septembrie 2021. 4.478 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 17 septembrie 2021. 4.478 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.139.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.075.499 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de […]
Coronavirus România, 17 septembrie 2021. 4.478 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Ce s-a întâmplat cu adevărat între Simona Halep şi Smiley, înainte ca sportiva să se mărite cu Toni Iuruc. Ce au făcut jucătoarea şi artistul în SUA

Simona Halep şi Toni Iuruc s-au căsătorit civil miercuri, 15 septembrie, la Constanţa. Sportiva noastră şi partenerul ei au organizat o petrecere după ce au spus „DA” în faţa primarului, un party la care au participat 300 de persoane. Campioana noastră a postat imagini de la petrecerea care a urmat la un local de lux […]
Ce s-a întâmplat cu adevărat între Simona Halep şi Smiley, înainte ca sportiva să se mărite cu Toni Iuruc. Ce au făcut jucătoarea şi artistul în SUA

Explozie de cazuri COVID-19 în școli. Peste 100 de elevi au fost depistați pozitiv

Este explozie de cazuri COVID-19, la doar câteva zile după începerea anului școlar în format fizic. Peste 100 de elevi au fost depistați pozitiv  până în momentul de față. În județele Argeș și Brașov sunt câte 15 elevi confirmați pozitiv. De asemenea, 26 de elevi s-au infectat cu noul coronavirus în Vaslui, iar 27 în […]
Explozie de cazuri COVID-19 în școli. Peste 100 de elevi au fost depistați pozitiv

Sora Danielei Crudu s-a căsătorit în mare secret! Fosta asistentă TV a dat-o de gol

Sora Danielei Crudu s-a căsătorit în mare secret! Fosta asistentă TV este cea care a dat-o de gol și a postat imagini pe Instagram. Ana-Maria Crudu şi-a revenit după despărţirea dureroasă de fostul iubit. Blondina a avut o relaţie de lungă durată cu un bărbat pe nume Liviu. Cei doi s-au mutat împreună într-un apartament […]
Sora Danielei Crudu s-a căsătorit în mare secret! Fosta asistentă TV a dat-o de gol

Bancul zilei | Jocul de-a doctorița și pacientul

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi amici a devenit virală. ”-Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul.  -Și cum a fost?  -Nimic deosebit. M-a ținut în fața ușii o oră, iar când am intrat înăuntru mi-a făcut programare peste o lună.  -Și tu ce ai […]
Bancul zilei | Jocul de-a doctorița și pacientul

De asta stă plecată numai prin vacanțe exotice! Ce salariu colosal are Delia Matache la Antena 1

Delia Matache este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Toată lumea o cunoaște, însă puțini sunt cei care știu ce salariu are vedeta. Fără doar și poate, Delia este una dintre cele mai îndrăgite și excentrice artiste din showbiz-ul românesc. Stilul său inconfundabil este apreciat de fani, iar cântăreața reușește de fiecare dată să-i […]
De asta stă plecată numai prin vacanțe exotice! Ce salariu colosal are Delia Matache la Antena 1

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost raportate în România

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România, acestea fiind raportate în Bucureşti şi în Giurgiu, a informat, joi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Sunt şapte cazuri confirmate în perioada 7 iunie – 15 septembrie, iar o persoană […]
Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost raportate în România

Andreea Mantea, schimbare de look. La ce a renunțat prezentatoarea de la Kanal D după ani buni

După ani buni, Andreea Mantea a făcut o schimbare de look. Prezentatoarea TV le-a dezvăluit fanilor la ce anume a renunțat. Pentru că se află aproape mereu în lumina reflectoarelor, Andreea Mantea a avut întotdeauna o echipă de specialiști care i-au făcut un machiaj profesional. Iar, în fața telespectatorilor, pentru un look mai dramatic, prezentatoarea […]
Andreea Mantea, schimbare de look. La ce a renunțat prezentatoarea de la Kanal D după ani buni

Capitala ar putea intra în scenariul galben începând de mâine! Rata de infectare a ajuns la 1,93 la mia de locuitori

Capitala ar putea intra în scenariul galben începând de mâine! Rata de infectare a ajuns la 1,93 la mia de locuitori, față de 1,8 cât era miercuri. Rata de infectare ar putea ajunge la 2 la mia de locuitori vineri, 17 septembrie. Acest lucru ar însemna că Bucureștiul va intra în scenariul galben. În urma […]
Capitala ar putea intra în scenariul galben începând de mâine! Rata de infectare a ajuns la 1,93 la mia de locuitori

Accident grav în Buzău, transmis LIVE pe Facebok! O persoană și-a pierdut viața și alte 6 au fost rănite

Un accident grav, produs în zona localităţii Ţinteşti din judeţul Buzău, a fost transmis LIVE pe Facebook. În urma coliziunii între două autoturisme, o persoană și-a pierdut viața și alte șase au fost rănite. Accidentul s-a produs pe DN 2B, miercuri, 15 septembrie 2021, în jurul orei 22.00, în zona localităţii Ţinteşti din Buzău. În […]
Accident grav în Buzău, transmis LIVE pe Facebok! O persoană și-a pierdut viața și alte 6 au fost rănite

Mesajul transmis de Răzvan Fodor, după 11 ani de căsnicie: ”Sufăr ca un câine”

Răzvan și Irina Fodor formează unul dintre cele mai apeciate și longevive cupluri din showbiz-ul românesc. Sunt căsătoriți de 11 ani și au împreună o fetiță superbă, iar recent artistul a făcut dezvăluiri uluitoare despre partenera lui de viață. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare de la Buftea. Între Răzvan și Irina Fodor […]
Mesajul transmis de Răzvan Fodor, după 11 ani de căsnicie: ”Sufăr ca un câine”

S-a aflat! Când începe ”Insula Iubirii” sezonul 6, unul dintre cele mai așteptate show-uri de la Antena 1

S-a aflat când începe ”Insula Iubirii” sezonul 6, unul dintre cele mai așteptate show-uri de la Antena 1. Radu Vâlcan este nerăbdător să-i cunoască pe concurenți. Anul trecut, castingul pentru sezonul 6 al emisiunii  a fost oprit din cauza pandemiei de coronavirus. Se schimbase şi insula la momentul respectiv. Filmările se mutaseră din Thailanda în […]
S-a aflat! Când începe ”Insula Iubirii” sezonul 6, unul dintre cele mai așteptate show-uri de la Antena 1

Bancul zilei | Discuția haioasă între doi amanți

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi amanți a devenit virală. ”-Ești client Prepaid Titanium și te răsplătim promoțional cu un bonus de loialitate: 1000 minute/SMS naționale și 30.000 MB. Poți folosi beneficiile 28 de zile, cât timp ai oferta națională de cel puțin 5 euro credit pe […]
Bancul zilei | Discuția haioasă între doi amanți

A amendat-o şi a lăsat-o fără permis din cauză că şoferiţa vorbea la tefelon. Femeia a scris 4 CUVINTE pe Procesul Verbal şi a câştigat în Instanţă!

Un fenomen ciudat, dar, se pare, legal, ia o amploare tot mai mare în România. Şoferi care sunt sancţionaţi de agenţii de la Rutieră în trafic îşi recuperează permisul şi obţin anularea amenzii în Instanţă doar pentru că au scris 4 cuvinte pe Procesul Verbal. Cel mai recent asftel de caz s-a întâmplat la Timişoara, […]
A amendat-o şi a lăsat-o fără permis din cauză că şoferiţa vorbea la tefelon. Femeia a scris 4 CUVINTE pe Procesul Verbal şi a câştigat în Instanţă!

Ce promisiuni i-a făcut Ilie Năstase soției sale la Mormântul Sfânt al lui Arsenie Boca: ”Până acum a fost cuminte”

Ilie și Ioana Năstase au mai dat o șansă poveștii lor de dragoste. Fostul mare tenismen i-a făcut niște promisiuni soției sale, iar relația lor pare să fie mai sudată ca oricând. În urmă cu câteva luni, Ilie Năstase ar fi agresat-o pe Ioana. Bruneta a apelat la ajutorul autorităților pentru a scăpa de furia […]
Ce promisiuni i-a făcut Ilie Năstase soției sale la Mormântul Sfânt al lui Arsenie Boca: ”Până acum a fost cuminte”

Ce se întâmplă în apartamentul în care ar fi murit Elodia Ghinescu. Pericol mare pentru vecini!

Vecinii Elodiei Ghinescu sunt în culmea disperării. Oamenilor nu le vine să creadă ce s-a ales de apartamentul în care Elodia a locuit cu Cioacă și în care și-ar fi găsit sfârșitul. Locuința în care ar fi murit Elodia Ghinescu, în urmă cu 14 ani, este nelocuită chiar și în zilele noastre. Nu s-au găsit […]
Ce se întâmplă în apartamentul în care ar fi murit Elodia Ghinescu. Pericol mare pentru vecini!

Certificatul verde, aprobat de CNSU. Va fi obligatoriu la nunți, în restaurante, în sălile de sport și la meciuri

În cadrul ședinței de joi, Comitetul pentru Situații de Urgență a decis ca certificatul verde să devină obligatoriu în toate zonele unde rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori. Decizia finală cu privire la certificatul verde va fi luată în cadrul ședinței de Guvern, care va avea loc vineri. Potrivit surselor Antena 3, […]
Certificatul verde, aprobat de CNSU. Va fi obligatoriu la nunți, în restaurante, în sălile de sport și la meciuri

Viviana Sposub este noua concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities”, după eliminarea Olgăi Verbițchi

După descalificarea Olgăi Verbițchi, Ilinca Vandici a anunțat că în cadrul competiției ”Bravo, ai stil! Celebrities” va intra o nouă concurentă. Fanii au făcut diverse supoziții și iată că au avut dreptate! Viviana Sposub a intrat în familia show-ului de la Kanal D. Viviana Sposub este noua concurentă din cadrul show-ului ”Bravo, ai stil! Celebrities”, […]
Viviana Sposub este noua concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities”, după eliminarea Olgăi Verbițchi

Ghinioanele se țin lanț de familia lui Florin Dumitrescu! Soția lui a ajuns pe mâna medicilor, după ce fetița lor a fost externată

Ghinioanele se țin lanț de familia lui Florin Dumitrescu! Soția lui a ajuns pe mâna medicilor, după ce fetița lor a fost externată. Colac peste pupăză, juratul de la ”Chefi la cuțite” a trecut de asemenea printr-o intervenție chirurgicală, la începutul lunii septembrie. Cristina Dumitrescu este extrem de activă pe rețelele de socializare, iar fanii […]
Ghinioanele se țin lanț de familia lui Florin Dumitrescu! Soția lui a ajuns pe mâna medicilor, după ce fetița lor a fost externată

Nicole Cherry nu va publica imagini cu fetița ei pe rețelele de socializare. Artista a dezvăluit și motivul deciziei sale

În luna decembrie, Nicole Cherry va deveni mămică pentru prima oară. Artista așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va ține fetița la piept, dar le-a mărturisit fanilor că nu îi va dezvălui chipul Anastasiei. Nicole Cherry este extrem de activă pe rețelele de socializare și mereu și-a ținut fanii la curent cu tot ceea […]
Nicole Cherry nu va publica imagini cu fetița ei pe rețelele de socializare. Artista a dezvăluit și motivul deciziei sale

Incendiu devastator în Argeș! Timp de 7 ore, salvatorii s-au luptat cu flăcările violente care au cuprins o hală

Un incendiu devastator a izbucnit la o hală industrială din județul Argeș, după miezul nopții. Flăcările violente s-au extins rapid și la casele din jur. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale și s-au luptat cu focul timp de șapte ore. Alarma s-a dat puțin după ora 01.00. Oamenii au sunat disperați la 112, după […]
Incendiu devastator în Argeș! Timp de 7 ore, salvatorii s-au luptat cu flăcările violente care au cuprins o hală

De ce nu s-a căsătorit Nicole Cherry cu tatăl fetiței sale?! Artista a dezvăluit motivul în direct

De ce nu s-a căsătorit Nicole Cherry cu tatăl fetiței sale?! Este întrebarea care stă pe buzele tuturor. Iar, acum, artista a dezvăluit și motivul pentru care nu se gândește momentan la măritiș. Nicole Cherry va deveni mămică pentru prima oară! Peste trei luni își va putea ține fetița la piept și abia așteaptă să […]
De ce nu s-a căsătorit Nicole Cherry cu tatăl fetiței sale?! Artista a dezvăluit motivul în direct

Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc! Cununia civilă a avut loc pe plajă. LIVE TEXT & GALERIE FOTO

Simona Halep s-a căsătorit astăzi cu Toni Iuruc. Cununia civilă a avut loc la Constanța, apoi mirii au sărbătorit alături de familie și prieteni de suflet într-un local de fițe din celebra stațiune Mamaia. UPDATE 20:00 – Holograf susține, în acest moment, o reprezentație de zile mari. Atmosfera este senzațională, iar cei prezenți la petrecere […]
Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc! Cununia civilă a avut loc pe plajă. LIVE TEXT & GALERIE FOTO

Florin Salam a lipsit de la pomana Fănicăi! Manelistul nu mai ține legătura cu familia fostei sale soții

Florin Salam a lipsit de la pomana fostei soții! Cumnatul manelistului a mărturisit că acesta nu mai păstrează legătura cu familia lor. Fănica a fost îngropată lângă bunica sa. De-a lungul timpului, Florin Albu l-a acuzat pe Florin Salam că nu a mai fost la mormântul fostei sale soții de mult timp. Pe 11 septembrie, […]
Florin Salam a lipsit de la pomana Fănicăi! Manelistul nu mai ține legătura cu familia fostei sale soții

Valeriu Gheorghiță, avertisment îngrijorător în legătură cu valul 4 al pandemiei: ”Nicio persoană fără imunitate nu va scăpa neinfectată”

Medicul Valeriu Gheorghiță trage un semnal de alarmă pentru toate persoanele care nu sunt imunizate. Potrivit acestuia, valul patru al pandemiei va face ravagii în România. În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 3929 de cazuri noi de coronavirus. Valeriu Gheorghiță a dezvăluit faptul că peste 80% dintre persoanele diagnosticate sunt nevaccinate. […]
Valeriu Gheorghiță, avertisment îngrijorător în legătură cu valul 4 al pandemiei: ”Nicio persoană fără imunitate nu va scăpa neinfectată”

Cum o va chema pe Simona Halep după căsătorie. Cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva?

Simona Halep este unul dintre cele mai rezonante nume din sportul românesc. Datorită performanțelor ei și a faptului că a fost dublă campioană, întreaga lumea a auzit, măcar o dată de Simona Halep. Sportiva se căsătorește cu Toni Iuruc, iar după nuntă i-a pregătit acestuia o adevărată surpriză referitoare la numele pe care îl va […]
Cum o va chema pe Simona Halep după căsătorie. Cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva?

Cum arăta Alessandra Stoicescu în tinereţe. Când credeţi că era mai frumoasă? Atunci sau acum? (FOTO & VIDEO)

Alessandra Stoicescu, în vârstă de 45 de ani, este prezentatoarea principalei ediţii a „Observatorului” de la Antena 1 (ora 19.00). Cu o vastă carieră de jurnalist şi la Antena 3, frumoasă blondă este una dintre celei mai respectate, apreciate şi informate doamne ale trrustului condus de familia Voiculescu. Alessandra Stoicescu este, parcă, de-o viaţă în […]
Cum arăta Alessandra Stoicescu în tinereţe. Când credeţi că era mai frumoasă? Atunci sau acum? (FOTO & VIDEO)

Narcisa Guță, agresată și amenințată de propriul fiu! Fosta iubită a manelistului a cerut ordin de protecție

Narcisa, fosta iubită a manelistului Nicolae Guță, a cerut ordin de protecție împotriva propriului ei fiu, după ce acesta ar fi agresat-o și amenințat-o. În urmă cu câteva zile, Narcisa Guță a mers la poliție să ceară un ordin de protecție. Fosta iubită a celebrului manelist le-a cerut ajutor autorităților, cărora le-a mărturisit că fiul […]
Narcisa Guță, agresată și amenințată de propriul fiu! Fosta iubită a manelistului a cerut ordin de protecție

Șoferița, care a accidentat mortal două fete pe trotuar în Capitală, a scăpat de arestul la domiciliu

Șoferița în vârstă de 56 de ani care, la sfârșitul lunii februarie, a lovit mortal două fete, după ce a intrat cu mașina pe trotuar, a scăpat de arestul la domiciliu. Judecătorii i-au anulat măsura arestului la domiciliu, iar procurorii nu au mai contestat decizia luată de magistrați. Astfel, șoferița este acum liberă Măsura arestului […]
Șoferița, care a accidentat mortal două fete pe trotuar în Capitală, a scăpat de arestul la domiciliu

Răsturnare de situație! Mr. Pink nu poate s-o dea afară pe Monica Gabor din vila în care locuiește, iar motivul este uluitor

Mr. Pink nu poate s-o dea afară pe Monica Gabor din vila din Malibu, iar motivul este uluitor. Lucrurile au ieșit la iveală abia acum. În ultima vreme, au tot apărut zvonuri potrivit cărora Monica Gabor  și Mr. Pink s-ar fi despărțit, însă nimeni nu credea că cei doi și-ar fi încheiat socotelile. Milionarul Paul Mantea, […]
Răsturnare de situație! Mr. Pink nu poate s-o dea afară pe Monica Gabor din vila în care locuiește, iar motivul este uluitor

Anchetă la Spitalul Județean Craiova! Un pacient trăia, dar a fost declarat mort. Rudele s-au pregătit de înmormântare: ”Avea ochii deschiși”

Este anchetă la Spitalul Județean Craiova, după ce un pacient care era încă internat și trăia a fost declarat mort. Rudele se pregăteau de înmormântare, iar acum vor să depună plângere. Bărbatul de 78 de ani a fost internat de trei ori în ultima lună la Spitalul Judeţean din Craiova, după ce, în urma unei crize […]
Anchetă la Spitalul Județean Craiova! Un pacient trăia, dar a fost declarat mort. Rudele s-au pregătit de înmormântare: ”Avea ochii deschiși”

Vlăduța Lupău, acuzată de fani că ar fi apelat la bisturiu. Cum a reacționat artista

Vlăduța Lupău a fost acuzată de fani că ar fi apelat la bisturiu. Artista n-a stat cu mâinile-n sân și a reacționat imediat. Ce-i drept, aspectul fizic, dar și stilul vestimentar al Vlăduței Lupău au trecut prin numeroase transformări în ultimii ani. În mediul virtual au circulat mai multe fotografii vechi cu artista, iar fanii […]
Vlăduța Lupău, acuzată de fani că ar fi apelat la bisturiu. Cum a reacționat artista

Ministrul Sănătății cere suplimentarea paturilor la ATI. În Capitală mai sunt doar două locuri libere

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat marţi că numărul de paturi la secţiile de terapie intensivă a crescut cu 200 şi a subliniat faptul că se doreşte să se ajungă la 1.500 de paturi la ATI. Ministrul a cerut, marţi, la videoconferinţa cu reprezentanţii DSP, creşterea numărului de paturi funcţionale la ATI, verificarea […]
Ministrul Sănătății cere suplimentarea paturilor la ATI. În Capitală mai sunt doar două locuri libere

Valeriu Gheorghiță, primele declarații după ce s-au înregistrat aproape 4.000 de cazuri de infectare cu COVID-19

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 3929 de cazuri noi de coronavirus. Valeriu Gheorghiță a dezvăluit faptul că peste 80% dintre persoanele diagnosticate sunt nevaccinate. De asemenea, potrivit medicului, peste 92% din decese s-au înregistrat tot în rândul persoanelor nevaccinate. „În spațiul public se transmit informații complet incorecte și inexacte că persoanele […]
Valeriu Gheorghiță, primele declarații după ce s-au înregistrat aproape 4.000 de cazuri de infectare cu COVID-19

Ștefan Bănică Jr. a răbufnit în direct! Colegii din juriu au rămas mască: ”Ăsta e vocabular de X Factor?”

Ștefan Bănică Jr. a avut o ieșire nervoasă în ediția de luni, 13 septembrie, de la X Factor. Colegii din juriu au rămas mască și l-au apostrofat pe artist. În a treia ediție X Factor 10, Gabriel Florian Găliceanu a venit pe scenă și a stârnit numeroase controverse cu versurile melodiei sale, creație proprie. Nici […]
Ștefan Bănică Jr. a răbufnit în direct! Colegii din juriu au rămas mască: ”Ăsta e vocabular de X Factor?”

S-a aflat! De ce clienții Mc Donald’s sunt puși să aștepte comanda la drive-thru în locul special amenajat

Un angajat Mc Donald’s mărturisește că atunci când clienții sunt nepoliticoși cu angajații… fapta nu rămâne nepedepsită. Atunci când ești pe fugă, McDonald’s drive-thru este locul perfect pentru a lua o îmbucătură rapidă și a-și vedea liniștit de drum. Însă… există și situații în care angajații le cer clienților să aștepte într-un loc special amenajat […]
S-a aflat! De ce clienții Mc Donald's sunt puși să aștepte comanda la drive-thru în locul special amenajat

Reglare de conturi la o nuntă din Iași! Un interlop și-a făcut apariția la petrecere cu cagulă și sabie

Reglare de conturi la o nuntă din Iași! Un interlop și-a făcut apariția la petrecere cu cagulă și sabie. Polițiștii au intrat ”pe fir” imediat și au liniștit apele. Ștefan Boncu, un bărbat cunoscut pentru problemele cu legea s-a luat la ceartă cu Fulger Gangal, iar lucrurile au degenerat rapid. Cei doi se aflau la […]
Reglare de conturi la o nuntă din Iași! Un interlop și-a făcut apariția la petrecere cu cagulă și sabie

Am aflat tariful maneliștilor la nuntă! Câți bani cer Adi Minune, Florin Salam, Vali Vijelie și Jean de la Craiova ca să-ți cânte în noaptea cea mare

Câți bani cer Adi Minune, Florin Salam, Vali Vijelie și Jean de la Craiova ca să-ți cânte în noaptea cea mare?! Ei bine, suma nu este deloc de neglijat. Iar noi am aflat tariful celor mai apreciați artiști din România. În ziua de azi, evenimentele fără muzică bună sunt sortite eșecului. Astfel, petrecăreții vor să […]
Am aflat tariful maneliștilor la nuntă! Câți bani cer Adi Minune, Florin Salam, Vali Vijelie și Jean de la Craiova ca să-ți cânte în noaptea cea mare

Bancul zilei | Școala online. Discuția haioasă între elev și învățătoare

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un elev și învățătoarea lui a devenit virală. ”-Bună ziua, doamna învățătoare!  -Bună ziua, Andrei! Ce sunt astea?  -Florile dumneavoastră cu ocazia începutului de an școlar. Și banii pentru fondul clasei”, este bancul zilei.  
Bancul zilei | Școala online. Discuția haioasă între elev și învățătoare

Surpriză! Am aflat ce studii are, de fapt, Mircea Badea. Câte clase a absolvit și câți lei primește salariu de la Antena 3

Toată lumea îl cunoaște pe Mircea Badea, dar puțini sunt cei care știu ce studii are prezentatorul TV și cu cât este plătit de șefii trustului Antena 3. În ciuda faptului că lucrează de ani buni în televiziune, Mircea Badea nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Prezentatorul TV a terminat Liceul de Informatică, după care […]
Surpriză! Am aflat ce studii are, de fapt, Mircea Badea. Câte clase a absolvit și câți lei primește salariu de la Antena 3

(P) Vei afla un truc pentru a pierde în greutate simplu și rapid. Garanție de returnare a banilor

Acum 3 luni m-am uitat în oglindă și am văzut un bărbat obez și neajutorat. Apoi, un prieten m-a convins să încerc programul de pierdere în greutate MonacoFit.com timp de 3 zile. Am avut îndoieli la început, dar, în final, am pierdut 15 kilograme în 3 luni și iată-mă acum – „inspiră cititorii de pe […]
(P) Vei afla un truc pentru a pierde în greutate simplu și rapid. Garanție de returnare a banilor

Ce salariu are Elena Lasconi, fostă jurnalistă la Pro TV, după ce a ocupat fotoliul de primar din Câmpulung Muscel

Elena Lasconi a renunțat la televiziune după ani buni, iar în 2020 și-a început cariera politică. A fost aleasă primar în Câmpulung Muscel, iar acum fosta jurnalistă din cadrul trustului PRO TV a dezvăluit și ce salariu are. Recent, Elena Lasconi a fost invitată în cadrul emisiunii ”La Măruță”. Fosta jurnalistă a vorbit despre noul […]
Ce salariu are Elena Lasconi, fostă jurnalistă la Pro TV, după ce a ocupat fotoliul de primar din Câmpulung Muscel

Ar trece sau nu Carmen Brumă peste infidelitate?! Dezvăluirea făcută de iubita lui Mircea Badea

Carmen Brumă a făcut dezvăluiri despre infidelitate în cadrul unui interviu. Iubita lui Mircea Badea a spus ce ar face dacă ar fi pusă într-o asemenea situație. Carmen Brumă și Mircea Badea formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi se iubesc și se sprijină necondiționat, iar de când au devenit […]
Ar trece sau nu Carmen Brumă peste infidelitate?! Dezvăluirea făcută de iubita lui Mircea Badea

Cove, dezvăluiri despre relația pe care o are cu Diana Bart. Luni va începe ”Flash Monden” în noua formulă

Cove a făcut dezvăluiri despre relația pe care o are cu Diana Bart. Luni, 13 septembrie, începe ”Flash Monden” în noua formulă. După ce și-a anunțat plecarea din trustul Pro TV, Cove a semnat un contract cu alt post de televiziune. Din 13 septembrie, de la ora 19:30, acesta va reveni pe micile ecrane și împreună […]
Cove, dezvăluiri despre relația pe care o are cu Diana Bart. Luni va începe ”Flash Monden” în noua formulă

Oana Roman, pregătită pentru o nouă intervenție chirurgicală: ”Este singurul complex pe care îl am”

Oana Roman este pregătită pentru o nouă intervenție chirurgicală. Vedeta le-a spus urmăritorilor ei de pe rețelele de socializare că în viitorul apropiat își va îndeplini una dintre dorințele mari.  Oana Roman a trecut printr-o transformare spectaculoasă. A reușit să dea jos foarte multe kilograme, iar acum se simte bine în pielea ei. Are, însă, […]
Oana Roman, pregătită pentru o nouă intervenție chirurgicală: ”Este singurul complex pe care îl am”

Daria Radionova iubește din nou! Fosta iubită a lui Alex Bodi și-a asumat relația cu un artist celebru

Daria Radionova iubește din nou! Fosta iubită a lui Alex Bodi și-a asumat relația cu un artist celebru și pare mai fericită ca oricând. Când toată lumea aștepta cu sufletul la gură să îi vadă în fața altarului, Alex Bodi și Daria Radionova au decis să meargă pe drumuri separate. I-a fost alături în momentele […]
Daria Radionova iubește din nou! Fosta iubită a lui Alex Bodi și-a asumat relația cu un artist celebru

Coronavirus România, 12 septembrie 2021. 29 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 12 septembrie 2021. 29 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 34.990 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.09.2021 (10:00) – 12.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), […]
Coronavirus România, 12 septembrie 2021. 29 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 12 septembrie 2021. 2.255 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 12 septembrie 2021. 2.255 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 12 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.120.804 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.065.710 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, […]
Coronavirus România, 12 septembrie 2021. 2.255 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Bianca Drăgușanu, apariție îngrijorătoare la un eveniment monden. Vedeta, cu un ochi roșu și vânăt: ”Sunt o femeie puternică!”

Bianca Drăgușanu și-a îngrijorat fanii cu ultima apariție publică. Fosta prezentatoare TV a fost prezentă la evenimentul revistei VIVA, iar lumea a observat că are un ochi roșu și puțin vânăt. Ultimul eveniment monden a strâns multe vedete din showbiz-ul românesc. Reprezentantele sexului frumos și-au făcut apariția în ținute spectaculoase, iar printre ele s-a numărat […]
Bianca Drăgușanu, apariție îngrijorătoare la un eveniment monden. Vedeta, cu un ochi roșu și vânăt: ”Sunt o femeie puternică!”

Un motociclist, în vârstă de 23 de ani, și-a pierdut viața într-un accident în Caraș-Severin

Un motociclist, în vârstă de 23 de ani, și-a pierdut viața într-un accident în Caraș-Severin. Tânărul a pierdut controlul într-o curbă periculoasă. Accidentul s-a produs sâmbătă seara, pe DN 58, în zona localității Brebu. Tânărul a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea, între Caransebeș și Reșița, și a ajuns în vegetația de pe marginea […]
Un motociclist, în vârstă de 23 de ani, și-a pierdut viața într-un accident în Caraș-Severin