Bianca a vrut să o ironizeze pe Gabriella Barbu, dar tot ea s-a făcut de rusine. A fost taxată imediat

Bianca Ghiurcă / Sursa foto: Colaj Cancan

Tensiunile dintre Bianca Ghiurcă și Gabriella Barbu par să fie departe de a se fi încheiat, chiar dacă filmările pentru „Insula Iubirii” s-au terminat de ceva vreme. Principesa a lăsat să se înțeleagă, în repetate rânduri, că nu privește cu ochi buni apropierea dintre soțul său, Marco, și ispita Gabriella, cea care a intrat în emisiune cu rolul de a testa relațiile concurenților. De această dată însă, ironia îndreptată de Bianca către Gabriella s-a întors împotriva ei. 

Se pare că supărarea Biancăi nu s-a estompat nici după revenirea din Thailanda. Recent, aceasta a făcut o nouă referire la Gabriella în mediul online, iar postarea sa a atras rapid atenția urmăritorilor. Ceea ce trebuia să fie o ironie la adresa ispitei s-a transformat, însă, într-un prilej pentru internauți de a-i răspunde concurentei într-un mod acid.

Bianca, ironie la adresa Gabriellei și reversul medaliei

Soția Prințului Marco a făcut o comparație între ea și Gabriella Barbu, întrebându-se cum se face că cele două ar fi ajuns să reprezinte, în ochii concurentului de la „Insula iubirii”, același tipar de femeie.

Principesa nu s-a oprit însă aici. În postarea sa, Bianca a etichetat-o pe Gabriella ca fiind drept „caricatură”. Gestul nu a trecut neobservat de cei care urmăresc emisiunea, iar reacțiile nu au întârizat să apară.

Dacă Bianca a intenționat să transmită un mesaj ironic către Gabriella, răspunsurile primite în secțiunea de comentarii au dus discuția într-o direcție cu totul diferită.

Internauții au lăsat-o pe „Principesă” fără replică

Mai mulți urmăritori au reacționat la mesajul Biancăi, iar unii dintre aceștia au considerat că ironiile îndreptate către Gabriella nu au fost tocmai inspirate. Printre comentarii s-a numărat și unul care a readus în atenție un moment petrecut în cadrul emisiunii, chiar după întâlnirea băieților cu ispitele.

Este vorba despre afirmația făcută de Marco în momentul în care el și ceilalți băieți se întorceau către vilă după ce le cunoscuseră pe ispite. Concurenții au crezut că nu mai sunt filmați, iar Marco a făcut atunci o comparație între Gabriella și Bianca.

„Gabriella e mai bună ca Bianca”, a spus Marco, la întoarcerea în vilă.

Bianca Ghiurcă / Sursa foto: Social media

Replica lui Marco, atac la adresa Biancăi

Afirmația Prințului a fost răspunsul acid folosit de o internaută la adresa Biancăi. Astfel, ceea ce părea inițial o simplă înțepătură adresată ispitei s-a întors rapid în direcția Principesei. Comentariul a readus în prim-plan unul dintre momentele care au stârnit reacții în timpul emisiunii și care au alimentat discuțiile despre relația dintre Bianca și Marco.

De altfel, apropierea dintre Marco și Gabriella a fost unul dintre subiectele urmărite cu interes de telespectatorii emisiunii. Prezența ispitei în preajma lui Marco a generat tensiuni. Totodată, Bianca a lăsat să se vadă că nu i-a fost ușor să privească interacțiunile dintre cei doi.

Chiar și după încheierea filmărilor, Gabriella continuă să fie prezentă în discuțiile legate de cuplul Bianca și Marco. Iar cea mai recentă postare a Biancăi demonstrează că subiectul este încă unul sensibil pentru concurentă.

CITEȘTE ȘI: Bianca Ghiurcă l-a prins în fapt pe Prințul Marco. Gestul pe care îl face pe ascuns concurentul de la „Insula iubirii” când vede o femeie cu forme

”Du-te la școală, fata mea”, îi spunea Bianca Ghiurcă ispitei Gabriella. Dar câte clase are ea, de fapt?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea