S-a aflat momentul în care relația dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip a început să se răcească. Cei doi au format un cuplu timp de aproximativ opt ani, iar în urmă cu aproape trei ani au decis să își oficializeze povestea de dragoste, devenind o familie în acte. Tocmai de aceea, vestea divorțului a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că păreau un cuplu solid și discret.
O posibilă răcire ar fi apărut în perioada în care Codruța a participat la emisiunea Desafío: Aventura, filmată în Thailanda. Artista a fost plecată mai bine de două luni, în intervalul octombrie-noiembrie, iar concurenții s-au întors acasă abia în decembrie.
În tot acest timp, ea a avut un parcurs remarcabil, reușind să se evidențieze în competiție și să aducă numeroase puncte echipei sale, demonstrând ambiție, rezistență și adaptabilitate.

Competiția nu a fost deloc una ușoară. Concurenții au trecut prin probe solicitante, atât fizice, cât și psihice, fiind nevoiți să se adapteze unor condiții complet diferite. De la confortul vilei, unde doar câștigătorii se puteau bucura de condiții de lux, până la viața din sat, unde trebuiau să muncească alături de localnici, sau chiar în pustiu, unde supraviețuirea devenea o provocare zilnică, fiecare experiență le-a testat limitele.
În acest context intens, Codruța a avut parte de un moment emoționant, atunci când a primit un mesaj video de la soțul ei, după câștigarea unei probe. Revederea, chiar și prin ecran, a fost încărcată de emoție, artista fiind vizibil afectată și promițând că va rezista dorului.
Cu toate acestea, potrivit unor surse, reacția lui Valentin Sanfira ar fi fost percepută ca fiind mai rezervată. Se pare că, în timp ce Codruța își exprima deschis sentimentele, el părea mai distant, lucru care ar fi ridicat semne de întrebare și ar fi contribuit la tensiunile dintre ei, chiar de la mii de kilometri distanță.
„Ei i s-a părut că s-a întâmplat ceva cu el în lipsa ei. Nu i-a picat bine faptul că el părea distant. Ea s-a bucurat enorm că l-a văzut și emoția ei a fost sinceră, în timp ce el nu a părut foarte entuziasmat de revedere”, transmite Click.ro.
CITEȘTE ȘI: Valentin Sanfira a aflat din CANCAN.RO că soția l-a părăsit: „Eu de ce nu știam?!”