Acasă » Știri » Cât costă, de fapt, să mergi cu autobuzul sau metroul la muncă. Tot mai mulți bucureșteni aleg această variantă

Cât costă, de fapt, să mergi cu autobuzul sau metroul la muncă. Tot mai mulți bucureșteni aleg această variantă

De: Alina Drăgan 03/04/2026 | 13:02
Cât costă, de fapt, să mergi cu autobuzul sau metroul la muncă. Tot mai mulți bucureșteni aleg această variantă
Cât costă să mergi cu autobuzul sau metroul la muncă /Foto: Arhivă

Scumpirile din ultima perioadă ale carburanților i-au determinat pe mulți șoferi din Capitală să își lase mașina acasă și să facă trecerea către transportul în comun. Prețurile de la pompă i-au convins pe mulți că mijloacele de transport public pot fi o soluție mai avantajoasă. Însă, cât costă, de fapt, să mergi zilnic cu metroul sau autobuzul la muncă?

Criza carburanților, amplificată de tensiunile internaționale și scumpirile generate de conflictul din Orientul Mijlociu, a pus presiune pe bugetul românilor. Așa că mulți au renunțat la mașina personală pentru a reduce cheltuielile lunare. Transportul în comun este preferat acum de bucureșteni, însă și aici costurile diferă.

Cât costă să mergi cu autobuzul sau metroul la muncă

Atunci când vine vorba de transportul în comun, bucureștenii pot alege fie metroul, fie autobuzul. Iar pentru fiecare variantă costurile sunt diferite și variază în funcție de tipul de abonament ales.

Mai exact, pentru cei care folosesc transportul de suprafață, una dintre cele mai utilizate variante este biletul de 90 de minute, valabil pe toate liniile. Acesta costă 3 lei, iar pentru un drum dus-întors zilnic suma ajunge la 6 lei. Ceea ce înseamnă că pe parcursul unei luni cu aproximativ 22 de zile lucrătoare, costul total ajunge la aproximativ 132 de lei.

O variantă alternativă este pachetul de 10 bilete de 90 de minute, care costă 25 de lei. Deși prețul pe călătorie scade ușor, această opțiune nu devine neapărat mai avantajoasă decât abonamentul lunar pentru cei care circulă zilnic.

Pentru cei care aleg metroul, costul unei călătorii este de 5 lei. Folosit pentru două călătorii zilnice, costul ajunge la 10 lei pe zi. Într-o lună, suma totală poate ajunge la aproximativ 220 de lei, ceea ce este deja mai mult decât în cazul altor variante.

De aceea, mulți aleg abonamentele, considerate cele mai avantajoase. Abonamentul lunar pentru transportul de suprafață costă 80 de lei, iar varianta pe 7 zile ajunge la 30 de lei. Pentru metrou, abonamentul lunar variază între 80 și 100 de lei, în funcție de tipul ales.

Iar pentru cei care folosesc atât autobuzul, cât și metroul cea mai bună soluție rămâne abonamentul metropolitan. Acesta costă 160 de lei pe lună, în timp ce varianta pe 7 zile ajunge la 66 de lei. Comparativ cu achiziționarea zilnică a biletelor, această opțiune poate aduce o economie de aproximativ 60 de lei lunar, motiv pentru care tot mai mulți angajați o aleg pentru drumul zilnic spre muncă.

 

CITEȘTE ȘI:

Noua înșelătorie care a apărut în București. Avertisment pentru șoferi: „Atenţie! Vă pot lăsa fără bani”

Ce salariu are un controlor STB acum, în 2026. Câți lei câștigă lunar un „naș”, de fapt

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News