Câți bani ar încasa Carmen Tănase, după 40 de ani pe scenă. Ce salariu avea un actor, înainte de pandemie

Câți bani ar încasa Carmen Tănase, după 40 de ani pe scenă. Ce salariu avea un actor, înainte de pandemie
Carmen Tănase. Sursă foto: Instagram.com

Carmen Tănase (61 de ani) face parte din lumea teatrului de peste 40 de ani. Aceasta a făcut o serie de declarații, în cadrul unui interviu, legate de salariul pe care îl lua un actor, înainte de pandemie, dar și despre banii pe care i-ar primi aceasta, în funcție de categoria din care face parte.

Carmen Tănase face parte din „generația de aur” a actorilor din țara noastră. Are o carieră de peste 40 de ani în acest domeniu și, mărturisește ea, un actor nu ar putea să se descurce doar cu banii pe care îi primește de la stat.

Vezi și CARMEN TĂNASE A TRECUT PRIN CELE MAI GRELE CLIPE ALE VIEȚII SALE: ”SE ÎNTÂMPLĂ CĂ AVEȚI O TUMORĂ PE MĂDUVĂ”

Carmen Tănase a devenit virală pe TikTok (Foto: Facebook)

Citește și CARMEN TĂNASE ÎȘI MĂRTURISEȘTE „PĂCATUL”. CARE ESTE MARELE REGRET AL ACTRIȚEI ÎN RELAȚIA CU FIUL EI

Carmen Tănase: ”La categoria mea, salariul este cam de 1.200 de euro pe lună”

Potrivit declarațiilor sale, un actor de categoria sa ar încasa în jur de 1200 de euro pe lună, adică aproximativ 6000 de lei. Pe de altă parte, înainte de pandemie, un actor încasa 400 de euro, adică aproape 2000 de lei.

”Dacă lucrezi doar la stat este complicat, cei care sunt angajați trăiesc doar din salariul pe care-l dă statul. Un salariu care este mai ok acum la categoria mea, dar la categoriile mici este rău. La categoria mea, salariul este cam de 1.200 de euro pe lună. Lumea o să-mi sară în cap și o să spună că e ok, dar nu se poate trăi doar cu pâine și ceai. Ne trebuie și niște cărți, haine, produse de îngrijire, este un salariu mic la nevoile unui om de acum. Până înainte de pandemie salariul la categoria mea era de 400 de euro”, a mărturisit Carmen Tănase.

Mai mult decât atât, Carmen Tănase a mărturisit faptul că inițiativa de mărire a salariului a venit din partea unui om care cunoaște lumea actorilor.

”Sunt foare rare momentele în care statul român și-a îndreptat atenția spre cultură sau educație. Măririle de salariu au venit la un moment dat, dar se știe că a fost inițiativa unui om care a copilărit în teatru, știa despre ce este vorba și a zis că nu se mai poate așa. Înă acest lucru s-a întâmplat de 2 ori în 32 de ani. În România cultura este pe ultimul plan”, a mai spus ea pentru Fanatik.

Vezi și CUM ȘI-A ÎNVINS CARMEN TĂNASE TEAMA DE CAMERELE DE FILMAT. CE O SPERIA CEL MAI TARE PE „FLĂCĂRICA”

Sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!