Ce s-a întâmplat la ultima ședință secretă a instanței, în cazul Caracal. Avocata familiei Melencu face dezvăluiri uluitoare, după moartea a doi magistrați

Ce s-a întâmplat la ultima ședință secretă a instanței, în cazul Caracal. Avocata familiei Melencu face dezvăluiri uluitoare, după moartea a doi magistrați
Șapte ani de la cazul Caracal. Ce s-a aflat despre Luiza

Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare, după ce doi magistrați au murit în timpul anchetei. Cu doar câteva zile înainte ca Gheorghe Dincă să își afle sentința, avocata a oferit detalii legate de ședința secretă a instanței, dar și despre faptul că ar putea fi implicate servicii speciale în acest caz, care ar acoperi o rețea internațională organizată. Iată detaliile mai jos, în articol.

În urmă cu aproape patru ani, două fete, Alexandra și Luiza, dispăreau fără urmă, în Caracal, la distanță de câteva luni. În jurul celor două dispariții s-a consolidat un întreg dosar, dar în urma căruia s-au născut, între timp, și conspirații. Cele două fete nu au fost găsite până în prezent, iar Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, a cerut achitarea lui Gheorghe Dincă. Motivul pe care l-a verbalizat este legat de faptul că nu există indicii clare că bărbatul a comis o crimă. Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în luna septembrie a anului trecut. Pe 30 mai 2023, bărbatul va afla sentința oficială. Pe de altă parte, nu doar avocata familiei Melencu a cerut achitarea lui, ci și avocatul familiei Măceșanu. Mai multe informații legate de acest aspect pot fi consultate aici.

Avocata familiei Melencu face dezvăluiri, cu 7 zile înainte ca Dincă să primească sentința

Cu doar șapte zile înainte ca Gheorghe Dincă să afle sentința pe care o va primi din partea magistraților, avocata familiei Melencu a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare. Mai cu seamă, avocata a vorbit despre ședința secretă a instanței, dar și despre conspirația care pendulează în jurul cazului Caracal. Susține, printre altele, că ar putea fi implicate servicii speciale care ar acoperi o rețea internațională organizată.

Carmen Obârșanu crede că ar fi existat o altă miză în spatele dispariției Luizei Melencu. A făcut referire la campania electorală a unchiului ei, care s-a ținut în anul 2019, dându-i dreptate bunicului Luizei, că „răpirea a fost regizată”. Pe de altă parte, avocata nu exclude varianta că Alexandra Măceșanu este încă în viață. Reapariția tinerei, însă, nu îi va schimba pedeapsa.

Vezi și  JUDECĂTOAREA CARE L-A CONDAMNAT PE GHEORGHE DINCĂ A MURIT. CU CE PROBLEME DE SĂNĂTATE S-A CONFRUNTAT DIANA COTOI

Avocata susține că un „personaj-cheie” l-ar fi determinat pe Gheorghe Dincă să-și asume crimele

În continuare, avocata familiei Melencu crede că Alexandra trăiește și că Gheorghe Dincă nu ar fi siluit-o și omorât-o în camera locuinței sale. Mai mult decât atât, avocata povestește că Alexandra s-ar fi apărat. Iar dacă ar fi fost ținută captivă, siluită și ucisă, n-ar fi avut cum să nu existe vreo urmă de ADN. Pe de altă parte, avocata susține că anchetatorii nu s-ar fi arătat interesați de găsirea primei fete care a fost dată dispărută (Luiza), nici măcar când telefonul mobil al tinerei a redevenit activ, la câteva luni de la dispariția ei.

Avocata susține, în continuare, că în dosarul Caracal mai apare un „personaj-cheie” care l-ar fi convins pe Gheorghe Dincă să își asume crimele. Mai cu seamă, este vorba despre șeful biroului Grupări Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei. Nu se cunosc circumstanțele în care subcomisarul de poliție a ajuns în poziția de a-l determina pe Dincă să își recunoască faptele. Altfel, avocata susține că bărbatul nu dorește să discute despre dialogul pe care l-a avut cu subcomisarul de poliție. Avocata familei Melencu susține că bărbatul care s-a alăturat dosarului nu ar fi efectuat acest aspect în condițiile procedurale și că „nu era voie să se întâmple asta”.

Vezi și SPOVEDANIA LUI DINCĂ. MONSTRUL DIN CARACAL A CERUT SĂ ÎI FIE IERTATE PĂCATELE

Oamenii influenți, baza „piramidei” cazului Caracal

De altfel, sunt multe semne de întrebare privitoare la cazul Caracal. Avocata familiei Melencu susține că ar putea fi vorba și despre existența unor servicii. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi format din oameni cu putere care, printr-o simplă comparație, ar muta pionii pe tabla de șah. În final, a făcut referire și la moartea celorlalți doi magistrați.

„Aici este semnul de întrebare, ce este în spatele acestei afaceri? E clar că e coordonată de unele servicii. Acolo (n.r. la Caracal) este o filieră pe care cineva o protejează. Și au mai fost asemenea filiere și altădată, cum a fost cazul femeii vândute de Securitate pentru diamante. Cred că și cei care sunt de bună-credință, sunt păcăliți, că e o chestiune de secret de stat. Dar, de fapt, este o infracțiune de drept comun, de aia sunt puși numai procurori și judecători cu probleme judiciare.

Sunt niște oameni foarte puternici, și ei știu lucrul ăsta. Dincă mi-a spus acum, că plângerea penală mi-a făcut-o când a fost dus la Mioveni (n.r. penitenciarul în care bărbatul a stat câteva luni). Nu că sunt singura rămasă în viață dintre persoanele blestemate de el, nu… Sunt singura rămasă în viață dintre cei împotriva cărora a făcut plângere penală. Eu, Marian Voinea (avocat din oficiu) și Diana Cotoi (judecător) am avut plângere penală de la Gheorghe Dincă. Ceilalți doi au murit subit”, a spus avocata familiei Melencu, pentru Fanatik.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hollywoodul, în lacrimi. O actriță nominalizată la Oscar a ales sinuciderea asistată. Avea 95 de ani și suferea de o boală gravă
Click.ro
Hollywoodul, în lacrimi. O actriță nominalizată la Oscar a ales sinuciderea asistată. Avea 95 de ani și suferea de o boală gravă
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
Promotor.ro
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Un român, VICTIMĂ în carnagiul feroviar din Spania! MAE a făcut anunțul de ultimă oră
Gandul.ro
Un român, VICTIMĂ în carnagiul feroviar din Spania! MAE a făcut anunțul de ultimă oră
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!