Cum a ajuns să arate Andrei Duban, după ce și-a tăiat stomacul! A apărut la Antena 1 și aproape nimeni nu l-a recunoscut

Cum a ajuns să arate Andrei Duban, după ce și-a tăiat stomacul! A apărut la Antena 1 și aproape nimeni nu l-a recunoscut
sursa FOTO: arhivă CANCAN + captură VIDEO

În urmă cu câteva luni, Andrei Duban a luat o decizie radicală. Problemele de sănătate l-au determinat pe actor să ajungă pe masa de operație. Mai exact, Andrei Duban și-a tăiat stomacul și a slăbit considerabil.

Andrei Duban a urcat pe scena emisiunii ”iUmor” cu un moment de umor cu care a ajuns la inima publicului. Telespectatorii, însă, au fost surprinși și de apariția sa. La un moment dat, Andrei Duban cântărea 104 kilograme. Așa că a decis să facă ceva în privința asta.

Actorul și-a făcut o operație de micșorare a stomacului: ”Luam şi pastile, dar cu toate dietele nu se mai putea. Mă rostogoleam. Aveam tensiunea 19. Trebuia să mi se regleze tensiunea ca să mă pot opera. Medicul mi-a spus că sunt în prima clasă de obezitate. Mi-am dat restart la viaţă. Şi acum, la 7 luni de la operaţie, trebuie să-mi pun în farfurie o bucăţică de ceva şi trei frunze de altceva, pentru că mă satur. Analizele sunt bune”, declara Andrei Duban la Kanal D.

A slăbit considerabil după intervenția suferită, iar acum actorul se simte foarte bine în pielea sa. Zilele trecute, Andrei Duban și-a făcut apariția pe scena de la ”iUmor” și a avut o apariție senzațională. Îmbrăcat într-un costum negru, actorul de comedie i-a uimit pe jurați și pe cei aflați în sală. (CITEȘTE ȘI: CUM REUȘESC GRAȚIELA ȘI ANDREI DUBAN SĂ SE ÎNȚELEAGĂ DUPĂ UN DECENIU DE LA NUNTĂ: „INGREDIENTUL CEL MAI IMPORTANT E…”)

„Mi-am dat un reset organismului”

Grațiela Duban și soțul ei, Andrei Duban, sunt împreună de multă vreme și au împreună un băiețel. Relația lor a trecut testul timpului și amândoi recunosc că se înțeleg mai bine ca în prima zi. (VEZI ȘI: LEGĂTURA DINTRE ANDREI DUBAN ȘI ELENA CEAUȘESCU. CE CADOURI A PRIMIT DE LA SOȚIA DICTATORULUI NICOLAE CEAUȘESCU)

”Acum din două guri de mancare mă satur. Iau și vitamine, mănânc absolut orice, dar puțin, pentru că simti ca te saturi. Înainte, trigliceridele erau pe pereti, colesterolul la fel, aveam probleme și cu tensiunea. Acum inima și-a revenit, mi-am dat un reset organismului. Sunt alt om. Dincolo de kilograme, e vorba și de încrederea în sine, de când sunt căsătorit nimeni nu m-a mai numit ”slăbănogule”, acum soția mea se simte amenințată”, a mai spus Andrei Duban.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă