Cum îi dă teroare Bianca Ghiurcă soțului când pleacă de acasă. Prințul Marco și-a spus oful la Insula Iubirii

Bianca Ghiurcă și Prințul Marco sunt în atenția publicului odată cu participarea la cel de-al nouălea sezon al emisiunii „Insula Iubirii”. Deși formează un cuplu de aproape un deceniu și sunt căsătoriți de trei ani, cei doi au decis să își supună din nou relația unei provocări și să vadă cum se descurcă atunci când sunt puși în situația de a sta separat și de a interacționa cu persoane noi.

Pentru Bianca și Marco, experiența nu a fost una complet nouă. Cei doi au mai încercat să ajungă la emisiune și în urmă cu un an, când au participat la casting. În cele din urmă, revenirea pe insulă a devenit realitate, iar relația lor a ajuns din nou în centrul atenției.

Cât de geloasă este Bianca pe Prințul Marco

Unul dintre subiectele care a atras atenția încă de la început a fost gelozia Biancăi. Concurenta a recunoscut că, în prezent, este chiar mai posesivă decât era în urmă cu un an. Pentru un cuplu care petrece foarte mult timp împreună și care are o relație de lungă durată, separarea și apropierea de alte persoane reprezintă o adevărată provocare.

În cazul celor doi, gelozia nu ar fi apărut doar în contextul emisiunii. Potrivit celor povestite de Prințul Marco în cadrul sezonului anterior, atitudinea soției sale ar fi ajuns să aibă inclusiv consecințe asupra vieții sale profesionale. Marco deține un bar, iar comportamentul Biancăi atunci când acesta interacționa cu alte femei ar fi fost observat și de clienți.

Bianca Ghiurcă și Prințul Marco

Nici ieșirile lui Marco alături de prieteni nu ar fi fost lipsite de tensiuni. Concurentul a povestit că Bianca obișnuia să îi ceară informații despre locul în care se află și să păstreze legătura cu el inclusiv atunci când acesta ieșea doar cu grupul său de prieteni. Pentru ea, faptul că partenerul era plecat de acasă putea deveni un motiv de îngrijorare.

„La fel și cu plecările, dacă plec cu prietenii maxim două zile și atunci trebuie să-i trimit poze și locație și tot. Mă sună în timp ce suntem la masă, e deranjant. Să fii prietenul meu, ce zici? Te controlează așa femeia?”, a spus Marco la Insula Iubirii.

CITEŞTE ŞI: Insula Iubirii, la un pas să rămână fără concurenți. Cuplul care a vrut să se retragă din competiție, imediat după ce a ajuns în Thailanda

Scandal monstruos la Burlacii, noua emisiune Pro TV. Bogdan Mocanu, la un pas să fie linșat: a sărit să-l bată

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Click.ro
Cabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Digi 24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a făcut David Popovici cu mașinile primite CADOU de la Ion Țiriac. Aroganță sau nu? „Nu pot să le conduc...”
Gandul.ro
Ce a făcut David Popovici cu mașinile primite CADOU de la Ion Țiriac. Aroganță sau nu? „Nu pot să le conduc...”
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic