Cum l-am surprins pe Dan Bittman în toiul nopții, în Herăstrău. “Și băieții plâng câteodată, nu-i așa?“

De foarte mulți ani, Dan Bittman, unul dintre „greii” muzicii românești, afișează, mai mereu, o stare de bine. Cu zâmbetul pe buze și pus pe șotii, așa și-a obișnuit solistul de la Holograf admiratorii. Cu toate acestea, ipostaza în care paparazzii CANCAN.RO l-au surprins pe artist lasă să se înțeleagă că nu traversează tocmai una dintre cele mai ușoare perioade din viața lui.

CANCAN.RO l-a întâlnit pe Dan Bittman așa cum rar ne este dat să-l vedem. Trist, abătut și cu privirea în gol, la ceas de seară, prin Parcul Herăstrău!

(CITEȘTE ȘI: DAN BITTMAN, DEZVĂLUIRI CONTROVERSATE. ARTISTUL SUSȚINE CĂ PANDEMIA A FOST ”PROGRAMATĂ” )

Timp de mai multe minute, artistul a bătut la pas aleile parcului din Nordul Capitalei. A preferat să facă plimbarea singur, fără nici un alt prieten, doar el și gândurile lui.

Dan Bittman, afișând o mină foarte serioasă, la plimbare

Îmbrăcat într-o pereche de pantaloni scurți, negri, și o cămașă albă, Dan Bittman a mers, parcă din inerție, minute bune. Nu s-a uitat în stânga, nu s-a uitat în dreapta, ci doar a mers. Cu siguranță, gândurile care nu-i dădeau pace la ora aceea au fost destul de intense, dacă nici măcar o plimbare în parc nu l-a făcut să-și mai descrețească fruntea.

Ce spune fosta soție, Liliana Ștefan, despre artist

Nu mai sunt împreună de câțiva ani, însă nimeni nu poate șterge cei 25 de ani pe care i-au împărțit ca un cuplu solid. Liliana Ștefan a declarat, în urmă cu ceva timp, că nu ar schimba nimic la cum a fost ea în relația cu artistul.

„Din fire sunt mai discretă, nu îmi place ca lucrurile care țin de intimitatea unei familii să fie discutate public. Așa că nu m-am simțit confortabil. A da timpul înapoi mi s-ar părea o acțiune de neasumare și nu aș face asta dacă ar fi posibil.

Dar, dacă totuși s-ar întâmpla, nu aș vrea să schimb nimic din ceea ce sunt eu. Fiecare eveniment și întâmplare din viața unui om au un sens, un scop precis”, a declarat mama copiilor lui Dan Bittman.

(VEZI ȘI: CUM ȘI-AU „PARTAJAT” AVEREA DAN BITTMAN ȘI „SOȚIA”. CU CE A MAI RĂMAS CELEBRUL ARTIST)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare