Nu mai este un secret că în avion și pe aeroport mâncarea, apa, dar și alte alimente sunt mai scumpe decât în mod normal. Uneori, prețurile sunt și de zece ori mai piperate decât în magazine. De cealaltă parte, există anumite produse care au un preț decent, chiar mai mic decât în mod obișnuit. Printre acestea se numără și parfumurile care sunt mai ieftine în avion decât în magazine. De ce apa plată e mai scumpă și de zece ori decât cea din magazine, iar parfumurile sunt, din contră, mai ieftine, aflați în rândurile următoare.
Companiile de zbor și aeroporturile din lume au o cu totul altă marjă de prețuri în privința anumitor lucruri, dar și a băuturilor și alimentelor. Apa este uneori de patru, cinci sau șase ori mai scumpă decât în orice magazin obișnuit. Iată de ce.
O fostă însoțitoare de zbor a explicat motivul pentru care apa are prețul atât de piperat. Companiile aeriene low cost, deși oferă bilete ieftine, compensează pierderile cu vânzarea de produse la prețuri ridicate.Asta înseamnă că practic în prețul unei sticle de apă intră chiria pentru spațiile aeroportuare, taxele, dar și costurile controalelor de securitate. Astfel, nu e de mirare de ce poți ajunge să dai și 5 euro pe o apă în timpul unui zbor.
„Produsele care se vând după securitate sunt livrate în cantități mici, în afara orelor de vârf și controlate de securitate la fiecare pas al procesului. Apoi, chiria pentru toate spațiile aeroportuare este destul de mare, iar comercianții trebuie să-și acopere toate costurile controalelor de securitate. Iar în avion o apă este și mai scumpă pentru că toate companiile aeriene trebuie să-și acopere și costurile parcărilor aeroporturilor”, a explicat o fosta stewardesă într-un videoclip postat pe contul ei de TikTok.
Acum că am lămurit misterul apei și al alimentelor extrem de scumpe, vom afla ce dealuri sunt de făcut, Spre exemplu parfumul. Toate sticlele cu parfum, indiferent de marcă, sunt mai ieftine pe aeroport decât în magazine. Motivul: Acestea beneficiază de o politică deosebită. Mai exact, nu există taxe și nici accize în privința lor, ceea ce înseamnă că parfumurile nu conțin TVA și alte taxe vamale. Iar acesta este și motivul pentru care au prețuri cu mult mai mici decât în oraș.
În același timp, atât companiile aeriene cât și duty-free-urile colaborează direct cu producătorii. Rezultatul îl reprezintă prețurile preferențiale, deoarece sunt cumpărate în cantități mari.
(CITEȘTE ȘI: Prețuri ireale în Aeroportul Otopeni acum, în iulie 2024. Cât costă o cafea și o sticlă de apă la 0.5 litri)