Doliu în lumea afacerilor din Botoșani! Mihai Alexandru Mitoșeriu a fost găsit mort într-un hotel

Doliu în lumea afacerilor din Botoșani! Mihai Alexandru Mitoșeriu a fost găsit mort într-un hotel
Mihai Alexandru Mitoșeriu a fost găsit mort într-un hotel

Doliu în lumea afacerilor din Botoșani! Mihai Alexandru Mitoșeriu, un cunoscut antreprenor, s-a stins din viață. Acesta a murit la vârsta de doar 37 de ani. Bărbatul a fost găsit mort într-un hotel. Chiar soția lui a fost cea care a dat alarma.

Un tânăr om de afaceri din Botoșani s-a stins din viață la doar 37 de ani. Bărbatul, care administra un hotel din municipiu și un restaurant, a fost găsit fără suflare în noaptea de joi spre vineri. Decesul acestuia i-a luat prin surprindere pe apropiați.

Mihai Alexandru Mitoșeriu a fost găsit mort într-un hotel

Cunoscut de cei apropiați drept Dudu, Mihai Alexandru Mitoșeriu a murit la vârsta de doar 37 de ani. Cea care l-a găsit în camera de hotel a fost chiar soția sa și a dat imediat alarma. Însă, în ciuda intervenției rapide, pentru acesta nu s-a mai putut face nimic.

Apelul la 112 a venit la ora 01:36 noaptea. Soția antreprenorului s-a alarmat după ce a sesizat că bărbatul nu mai respira și a cerut ajutorul cadrelor medicale. La fața locului a ajuns un echipaj cu medic, care a început imediat manevrele de resuscitare.

„S-au început manevrele de resuscitare la fața locului și apoi au fost continuate la Urgențe, însă, din păcate fără niciun rezultat”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoșani.

După aproape două ore de masaj cardiac și manevre de resuscitare, medicii au declarat decesul. Se pare că Mihai Alexandru Mitoșeriu ar fi suferit un infarct. Decesul antreprenorului a adus multă durere, mai ales pentru soție și cei doi copii pe care îi aveau împreună.

Apropiații îl descriu pe Mihai Alexandru Mitoșeriu drept un prieten devotat, care era gata mereu să sară în ajutorul oricui. Mesajele de condoleanțe curg în mediul online.

„Oameni ca tine sunt rari. Foarte rari. Dudu, ai fost un prieten adevărat, un frate și un suflet frumos”; „Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Dudu! Nu-mi vine să cred, să vă întărească Dumnezeu să puteți duce această mare durere”; „Sincere condoleanțe! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui blând, în împărăția Sa”; „Offf, cuvintele sunt de prisos pentru a descrie această imensă durere! Bunul Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în Împărăția Sa! Sincere condoleanțe familiei îndurerate”, sunt doar câteva dintre mesajele din mediul online.

 

CITEȘTE ȘI:

Nae Ungureanu, legenda Universității Craiova, a murit la 69 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață

A murit Samuel Monroe Jr., actorul din „Menace II Society” și „The Players Club”. Avea 52 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video