Drama neștiută a fotbalistului de la națională! Colegul de echipă i-a ars iubita, iar el a aflat din vestiar! 🤦‍♂️😲

CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, încă un super-story de oraș, în care protagoniștii sunt doi fotbaliști de top din România. Până nu cu mult timp în urmă au fost colegi de vestiar, la CFR Cluj, o multiplă campioană a României. La mijloc este, logic, o blondină apetisantă, care a trecut prin patul amândurora și care a distrus, practic, o prietenie, dar și atmosfera de la echipă. „Eroii” implicați sunt mega-cunoscuți, dar, pentru moment, din motive lesne de înțeles, nu vom dezvălui identitatea lor. Cel puțin pentru moment! Deci, START popcorn!

El, fotbalist respectat în zona defensivă, cu selecții sub „tricolor”. A debutat de tânăr copil la echipa națională. Ea, o blondină superbă, pe care mulți fotbaliști și nu numai și-ar dori-o. Au avut o relație plină cu despărțiri și împăcări. Ultima „pauză” pe care au luat-o a durat doar câteva zile. Timp, însă, suficient pentru „bunăciune” să se reorienteze. Nu a stat prea mult pe gânduri și a „sărit” pe colegul vorbitor de franceză din echipa unde era legitimat cel care o iubea enorm și care spera la împăcare.

(VEZI AICI: UN MARE ANTRENOR ROMÂN A GREȘIT-O GRAV DE TOT! ȘI ACUM COTIZEAZĂ ZECI DE MII DE EURO PE LUNĂ! CÂND SOȚIA E ÎN DUBAI, CHELNERIȚA RĂMÂNE ÎNSĂRCINATĂ!)

Somat de colegi să mărturisească!

„Minunea” s-a întâmplat, iar intenaționalul român și tinerica blondă și nărăvașă au reluat legătura amoroasă la (foarte) scurt timp. Doar că, în vestiar, ceilalți jucători erau la curent cu „isprava” făcută de colegul lor străin, pentru că acesta n-a reușit să-și țină gură. Așa ispravă trebuie și povestită ca parcă degeaba o faci altfel. Golani cu state vechi prin vestiar, dar cu suflet, colegii l-au somat pe cel care i-a pus coarne colegului să-i mărturisească „tricolorului” nebunia, în caz contrar urmând să treacă ei „la butoane”. Adică ori îți iei fapta, ori îi spunem noi ce-ai făcut. Că nu e ok. Probabil stânjenit de postura în care a ajuns, jucătorul vorbitor de franceză și extrem de „pofticios” a refuzat, preferând să meargă „pe burtă”.

CANCAN.RO scoate la lumină o nouă poveste de oraș, care va zgudui shozbiz-ul

Și-a părăsit imediat iubita

Nu, însă, și ceilalți din vestiar, mai ales că românul era popular și respectat de colegi. Au găsit momentul potrivit și l-au înștiințat că „trotineta” iubitei lui a fost încercată în vederea unei ungeri regulamentare și de coechipierul nărăvaș. Rănit în orgoliu, „tricolorul” i-a dat imediat papucii blondinei, transmițându-i, potrivit surselor CANCAN.RO, că nu vrea să mai audă de ea. Tânăra a încercat să se disculpe, amintindu-i că la momentul respectiv erau într-o pauză de relație, dar fără succes. Auziți și voi tupeu…stă cu băiatul care nu mișcă în post. Se ceartă câteva zile la mișto și imediat sare direct în….altă situație cu un coleg de echipă. După care…înapoi la ăla mic. Ferească Dumnezeu!

(VEZI AICI: SOȚIE CELEBRĂ DE FOTBALIST ȘI UN ȘMECHER DIN ORAȘ S-AU LUAT TARE LA UN CELEBRU RESTAURANT! MANELE + PAHARE-N CAP + ȘUCĂR MARE ÎN INIMA HERĂSTRĂULUI!)

Și-a găsit liniștea! S-a combinat cu o influenceriță cu care are copii

Este fabulos modul în care o tinerică a reușit să arunce în aer atmosfera din cadrul unei echipe, dar și să rupă o prietenie! E de film, clar! Între timp, internaționalul român și-a găsit o altă parteneră, de profesie influenceriță, cu care are și copii. Viața merge înainte! În schimb, francezul s-a despărțit de echipa campioană și este liber de contract, disperat să-și găsească un angajament. CANCAN.RO află întotdeauna, la secundă, toate poveștile de oraș și promite să vă țină la curent cu fiecare în parte!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
E lux, pentru România! Câți bani va primi la pensie Dragoș Dolănescu, psiholog în Costa Rica. Vedeta cu cea mai mare pensie
Click.ro
E lux, pentru România! Câți bani va primi la pensie Dragoș Dolănescu, psiholog în Costa Rica. Vedeta cu cea mai mare pensie
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Câtă energie produce Reactorul 1 de la Cernavodă în sistemul național, după aproape două zile de când a fost redeschisă centrala nucleară. Când va fi repornit și Reactorul 2
Gandul.ro
Câtă energie produce Reactorul 1 de la Cernavodă în sistemul național, după aproape două zile de când a fost redeschisă centrala nucleară. Când va fi repornit și Reactorul 2
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!