Drama neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. Boala incurabilă de care sufereau părinții lui

Drama neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. Boala incurabilă de care sufereau părinții lui
Motivul pentru care medicul rezident de 28 de ani s-ar fi sinucis la un spital din București. „Nu sunt obișnuiți cu presiunea”

Vestea morții unui medic de la Spitalul Universitar din București a surprins aproape 1.500 de pacienți, dar și colegi de breaslă. Medicul și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de la etajul 14 al clădirii. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un profesionist apreciat și un om deosebit. Potrivit apropiaților, trecea printr-o perioadă dificilă, fiind afectat profund de problemele de sănătate ale părinților săi, care sufereau de o boală gravă.

Medicul rezident, în vârstă de 28 de ani, a părăsit laboratorul de hematologie în jurul prânzului. La scurt timp, acesta a ajuns la etajul 14 al Spitalului Universitar, unde și-a pierdut viața. Incidentul i-a afectat profund pe colegii săi și pe pacienții aflați în spital în acel moment.

„Tocmai când am venit şi noi la vizită am aflat de tragedia care s-a întâmplat. Cât de grav ar fi putut să ţi se întâmple ceva încât să recurgi la astfel de gest. Trebuie să fii făcut ca să fii medic. Gărzile, oboseala, stresul”, spun oamenii, potrivit Observatornews.ro.

Reprezentanții Spitalului Universitar au anunțat că medicul s-a sinucis. Doctorul era rezident de trei ani la secția Hematologie, însă de ceva timp cariera trecuse pe plan secund.

În ce stare se afla medicul în ultima perioadă

Tânărul medic a ales aceeași profesie ca tatăl său, de care era foarte apropiat. Potrivit celor care îl cunoșteau, în ultima perioadă trecea printr-o perioadă dificilă, fiind afectat de problemele grave de sănătate ale ambilor părinți. Situația familiei sale îl preocupa profund, mai ales pentru că simțea că nu poate face suficient pentru a-i ajuta.

„Viaţa grea din ziua de azi, depresiile. Sunt obişnuiţi ca părinţii să le poarte de grijă, iar copiii cum sunteţi voi, aşa de tineri, nu sunt obişnuiţi cu presiunea”, spune o persoană.

„Este, din păcate, sfârşitul unui lanţ de evenimente care putea să fie prevenit. Avem prea des medici care sucombă problemelor de sănătate mintală. Este tot mai greu să împartă munca cu depresia, problemele familiare pe care le au”, explică Gabriel Diaconu, psihiatru, conform sursei citate.

În ultimele două decenii, 46 de medici au murit în timp ce se aflau de gardă sau la scurt timp după încheierea acesteia.

Cel mai recent caz este cel al unui medic rezident în vârstă de 32 de ani, găsit mort la începutul verii într-un grup sanitar al Spitalului Floreasca.

CITEȘTE ȘI: Tragedie la Spitalul Universitar. Un medic rezident de 28 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ce ar fi putut sta în spatele gestului medicului rezident de 28 de ani. Surse: Probleme grave de sănătate în familie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!