Drama prin care a trecut Lora! Nici până în ziua de azi nu poate accepta ce i s-a întâmplat: „Peste așa ceva nu poți trece”

Drama prin care a trecut Lora! Nici până în ziua de azi nu poate accepta ce i s-a întâmplat: „Peste așa ceva nu poți trece”
Lora, una dintre cele mai apreciate cântărețe / (Foto: Instagram)

Lora a trecut printr-o perioadă extrem de grea, în urmă cu doi ani. Cântăreața a fost profund marcată de acel episod care i-a lăsat multe cicatrici pe suflet. Nici acum nu poate accepta pierderea suferită.

Lora (40 de ani) este una dintre cele mai iubite și cunoscute cântărețe din România. Artista se află în topurile celor mai consacrați artiști, datorită pieselor sale care au devenit adevărate hituri. Încă de la o vârstă fragedă, Lora a fost nevoită să-și ia viața în mâini pentru a-și câștiga propria existență. Anii au trecut, iar Lora și-a văzut visul cu ochii, acela de a avea o carieră muzicală de succes.

Partenerul său de viață, Ionuț Ghenu, îi este alături și o sprijină în tot ceea ce face. Vedeta se declară împlinită și fericită pe plan sentimental. Chiar dacă are viața la care a visat, Lora a avut de înfruntat multe situații dificile care și-au pus amprenta asupra ei. În urmă cu doi ani, cursul vieții s-a shimbat la 180 de grade când a primit o lovitură dură din partea sorții.

CITEȘTE ȘI: Ce a pățit Lora, în timpul vacanței din Bali: „Am căzut din picioare, am crezut că mor, am început să urlu”

Lora, alături de mama sa / foto: Facebook

Lora, mărturisiri sfâșietoare despre cel mai negru episod din viața ei: „Nu există timp care să poată să diminueze suferința”

În anul 2020, Lora și-a pierdut una dintre cele mai dragi ființe din viața ei. Mama sa a murit din cauza unei boli necruțătoare, cancerul la sân. Cântăreața a stat alături de părintele său în ultimii ani din viață, boala fiind descoperită încă din anul 2014.

Din clipa în care și-a pierdut mama și până în prezent, Lora nu a putut accepta suferința și susține că încă este încercată de sentimentul de dor și de durere.

„Mama mea a murit de cancer la sân. Nu treci niciodată peste asta! Nu există timp care să poată să diminueze suferința și, mai ales, dorul care te macină pe interior. Te încearcă un sentiment de neputință în fața unei astfel de boli. Pur și simplu, nu poți face nimic!

A fost o luptă lungă, nedreaptă. cu cancerul. Le dau un sfat tututor femeilor să meargă din timp la medic, ca să-și facă analizele!

E foarte important să înțelegeți cuvântul acesta: prevenție! Face diferența între viață și moarte!”, a declarat Lora, pentru Click!.

VEZI ȘI: Lora și Ionuț Ghenu, nuntă în secret? Cine i-a dat de gol pe cei doi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!