Unul dintre cele mai populare fructe din lume, dar și unul dintre cele mai perisabile, va fi modificat genetic pentru a rezista mai mult timp după ce este curățat. Inițiativa are ca scop combaterea risipei alimentare și a impactului negativ asupra mediului, provocat de cantitățile uriașe de produse care ajung zilnic la gunoi.
Ideea vine ca răspuns la o problemă globală: milioane de tone de fructe ajung anual să fie aruncate, în special pentru că nu rezistă suficient timp pe rafturi sau în bucătăriile oamenilor. Specialiștii în biotehnologie cred că o soluție viabilă este modificarea genetică a acestor alimente, astfel încât să le fie prelungită durata de viață.
CITEȘTE ȘI: Fructul care ajută vederea să fie și mai bună. Beneficiile sale nu se opresc aici
O companie de biotehnologie din Marea Britanie a dezvoltat o variantă de banană care rămâne galbenă și proaspătă timp de 12 ore de la decojire, scrie The Guardian. Descoperirea ar putea revoluționa felul în care se transportă, depozitează și consumă fructele, mai ales într-o lume în care lanțurile de aprovizionare sunt mereu sub presiune.
„Bananele sunt a patra cea mai mare cultură la nivel global, dar și una în care perisabilitatea este foarte mare. Unele estimări spun că 50% din bananele cultivate nu sunt niciodată consumate”, a explicat Gilad Gershon, directorul executiv al companiei care a realizat această modificare genetică.
Bananele modificate au primit deja undă verde pentru a fi vândute în Statele Unite, Canada, Filipine, Columbia și Honduras. În Regatul Unit ar putea ajunge pe rafturi până la sfârșitul anului viitor, însă în Uniunea Europeană — inclusiv în România — reglementările actuale privind organismele modificate genetic nu permit deocamdată comercializarea lor, potrivit știrileprotv.ro.
Proiectul nu se oprește aici. Compania lucrează și la dezvoltarea unor banane cu maturare lentă, iar la nivel global se fac cercetări pentru alte produse similare: mere, salată verde, struguri sau cartofi modificați pentru a rezista mai bine în fața dăunătorilor sau a trecerii timpului.
CITEȘTE ȘI: Atenție la micul dejun! Fructul aparent sănătos care îți poate agrava problemele intestinale