Gabriella a scapat perla sezonului la Insula Iubirii! Ce a spus că face cu Prințul Marco

Ce a spus Gabriella despre Prințul Marco

Apropierea dintre Prințul Marco și Gabriella devine tot mai evidentă la Insula Iubirii, iar întâlnirile lor par să depășească simpla atracție fizică. Concurentul nu s-a orientat către o altă ispită feminină din vilă, alegând să-și concentreze atenția asupra ispitei.

Încă din primele ediții, cei doi au ieșit împreună la întâlniri, iar discuțiile și momentele petrecute în doi au contribuit la construirea unei conexiuni aparte. În ediția de sâmbătă, 3 octombrie, apropierea lor a ajuns într-un nou punct, după ce Gabriella i-a pregătit lui Marco un date romantic chiar în apropierea vilelor.

Ispita a pus la cale o întâlnire pe plajă, într-un cort amenajat special pentru cei doi și decorat cu lumânări. Departe de ceilalți concurenți și feriți de privirile camerelor de supraveghere, Marco și Gabriella au avut ocazia să vorbească în liniște și să se bucure de câteva ore împreună.

Pe parcursul întâlnirii, cei doi au discutat despre ceea ce se întâmplă între ei, iar Marco a vrut să afle dacă Gabriella îl place cu adevărat.

Marco: Ție chiar îți place de mine?
Gabriella: Marco, mi se pare o întrebare foarte proastă…

Ulterior, concurentul a recunoscut că lucrurile au început să se schimbe și că atracția dintre ei nu mai este doar una fizică.

„Dacă până acum ziceam că nu există o tensiune, doar o atracție fizică, acum a început să existe și asta, de ce să mint?! Îmi place.”, a spus Marco la testimonial.

Sursa foto: Captură Antena 1

Ce a spus Gabriella despre Prințul Marco

La rândul ei, Gabriella a vorbit despre conexiunea pe care o simte cu Marco și a sugerat că între ei există o apropiere la nivel mental, pe care o consideră mai importantă decât atracția fizică. Ispita a lăsat să se înțeleagă că, dacă legătura lor va continua în aceeași direcție, ar putea ajunge într-un punct în care sentimentele să fie tot mai greu de controlat.

Întâlnirea s-a încheiat după câteva ore, iar amândoi au recunoscut că și-ar fi dorit să mai rămână pe plajă.

„Legătura noastră este mentală și asta e mult mai puternică pentru că pentru mine este mai important să faci dragoste cu mintea mea, înaintea corpului. Și cred că noi am făcut dragoste cu mintea și totul se potrivește foarte bine. Eu cred că dacă vom continua așa, va veni un punct în care nu se va mai putea controla. E imposibil.”, a spus și Gabriella la testimonial.

CITEȘTE ȘI: „Prințesa” Bianca, pedepsită de producătorii Insula Iubirii. Au filmat-o în timp ce se scărpina la testimonial și au făcut imaginile publice

Mesajul Gabriellei după ce Prințul Marco a recunoscut că este atras de ea: „Eu nu concurez”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Gandul.ro
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”