”Generalul râmelor”

Un tânăr din judeţul Gorj a reuşit să facă bani, după ce a pus bazele unei afaceri inedite! A deschis o fermă unde se produce biohumus, un fertilizant natural, folosit în agricultura ecologică. Iar pentru asta are peste două milioane de angajaţi speciali: râme roşii aduse din California. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a aflat toate detaliile poveștii de succes. (VEZI ȘI: A LUCRAT 10 ANI ÎN NORVEGIA, IAR AZI… NU E BANC! UN BĂIMĂREAN CÂŞTIGĂ BANI DIN „ÎMPACHETAT” FUM!)

Îngrăşământul organic produs de râme poate ajunge să dubleze recolta fermierilor. Daniel Pasăre a studiat mult timp cum să producă un astfel de îngrășământ bio, cu mare succes la fermieri.

A început cu două familii de râme…

Râmele roșii de California, cei mai buni „angajați” ai lui Daniel

”De trei ani și jumătate producem aici, în localitatea Telești din Gorj. Am lucrat ca manager la o multinațională şi am văzut că tendința în Europa este să fie totul bio până în 2022”, spune Daniel Pasăre.  (CITEŞTE ŞI: Poveste de succes! A lucrat la cules în Spania, iar acum… Câştigă mii din euro din scaieţi!)

Atunci când s-a apucat de afacere, tânărul a cumpărat două familii de râme, adică aproximativ 200.000 de râme și în silozuri a pus la fermentat gunoiul de grajd, adus chiar de la munte.

Secretele afacerii cu râme

Crescătoria de râme californiene a lui Daniel merge din plin

”La început am avut două familii de râme, am făcut silozuri unde am pus la fermentat gunoi de grajd, iar, de la cele două familii, am ajuns la 20 familii, adică avem peste două milioane de râme. Intervin și pierderi când ies la fermentat, iar o familie are nevoie de un metru cub pentru a se menține în creștere, să poată produce cam un gram pe zi de îngrășământ. (NU RATA: PLĂTEŞTE ŞI 30 DE MII DE EURO PENTRU A PERSONALIZA UN ”MONSTRU”. EL ESTE REGELE TIRURILOR!)

Eu mențin râmele undeva la trei ani în fermentație, după care scoatem acel îngrășământ pentru a avea un pH mai mare, minerale. Cum acționează? Râmele lasă o micoză care ajută solul în creșterea de săruri. După mine, ca producător, un îngrășământ bun trebuie să aibă cel puțin un an, eu am la trei ani deja îngrășământ”, a adăugat tânărul producător din Telești.

Îngrășământul rezultat aproape dublează producția

Hibridul de râme de California se vinde cu 300-400 de euro pentru o singură familie. Humusul obținut mai apoi se vinde ambalat în saci de 40-50 de litri, iar un litru costă 2 lei. „Avem clienți în Băilești, au cumpărat la început 2.000 de litri pentru verificare și au revenit pentru încă 2.000 de litri, ne-au spus că, dacă la un solar scoteau trei tone de produs, după îngrășământ, producția a ajuns la cinci tone și jumătate. Noi le oferim suport și informații pentru folosire”, a mai spus Daniel Păsare. (VEZI AICI: EXISTĂ UN SAT DIN ROMÂNIA UNDE TINERELE ÎNVAŢĂ SĂ FIE GOSPODINE. ŞCOALA DE NEVESTE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
Click.ro
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”