Constantin Enceanu este unul dintre artiștii consacrați ai muzicii populare românești, iar parcursul său profesional a fost construit în timp, prin multă muncă și numeroase sacrificii. Deși scena și muzica i-au ocupat o mare parte din viață, artistul a recunoscut în repetate rânduri că succesul profesional a venit și cu un preț. Unul dintre cele mai sensibile capitole din viața sa este legat de relația cu fiica lui, Cătălina.
Ajunsă aproape de vârsta de 40 de ani, Cătălina a crescut în umbra unei cariere care i-a impus tatălui său un program extrem de încărcat. Spectacolele, deplasările și evenimentele la care artistul a participat de-a lungul deceniilor l-au ținut adesea departe de casă, inclusiv în momente importante pentru familie.
Cum arată fiica lui Constantin Enceanu
Printre amintirile care au rămas în sufletul lui Constantin Enceanu se numără zilele de naștere ale fiicei sale. Cătălina s-a născut pe 15 august, de sărbătoarea Sfintei Maria, însă tocmai această perioadă a coincis de multe ori cu activitatea profesională a cântărețului. Artistul a ajuns să lipsească de la aniversările fiicei sale, situație care a devenit, în timp, unul dintre marile sale regrete.

Fiica lui Constantin Enceanu/foto: social media
Viața unui artist presupune numeroase compromisuri, iar Constantin Enceanu nu a făcut excepție. Pentru a-și construi cariera și pentru a-și păstra locul în lumea muzicii populare, acesta a acceptat un program care l-a ținut mult timp pe drumuri.
„Cătălina este viața mea. Mi-a reproșat de atâtea ori că de ziua ei nu am fost acasă. Ea este născută de Sfânta Maria, pe 15 august. Cătălina mea are aproape 40 de ani și din nefericire, pentru mine și pentru ea, în toți acești ani nu știu dacă am fost o dată de ziua ei acasă.
Lucrul ăsta mi l-a reproșat. I-am explicat: «Tati, sunt momente în viață când trebuie să faci sacrificii». Nu știu cât de mult m-a înțeles sau cât de mult am înțeles-o eu, dar asta am gândit eu că pot face în acele momente pentru a avea o viață liniștită și fericită”, a spus Constantin Enceanu la „Furnicuțele”.
VEZI ȘI: Câți bani au strâns Andreea Bălan și Victor Cornea, din darul de nuntă! Suma este gigantică!
Cât a costat rochia de mireasă a soției lui Dorian Popa. A atras toate privirile la nuntă