Mesaj tulburător al mamei Mădălinei Apostol. Premoniția pe care a avut-o înainte de tragedie

"Nu-mi spunea pentru că știa că am o boală foarte grea și că, în orice moment, puteam să fac un infarct."

Durere fără margini pentru familia Mădălinei Apostol! Fosta vedetă a fost condusă astăzi pe ultimul drum, după ce s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 septembrie. La ceremonia de înmormântare, mama acesteia a cedat în fața durerii și a avut nevoie de intervenția medicilor. Cu doar câteva ore înainte ca fiica ei să se stingă din viață, femeia distribuise mai multe videoclipuri cu mesaje despre suferință, pierdere și vindecare. Vezi mai jos la ce mesaj a postat mama Mădălinei!

Mădălina Apostol a fost înmormântată astăzi, 17 septembrie, la Cimitirul Privat „Eternitatea” din București, după ce fosta vedetă ar fi consumat alcool cu un cockatil de medicamente. Înainte de a ajunge la locul de veci, familia și apropiații i-au fost alături la ceremonia religioasă oficiată la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Au fost momente extrem de grele pentru cei care au cunoscut-o pe Mădălina, însă pentru mama fostei vedete despărțirea de fiica sa a fost, de-a dreptul, devastatoare. (VEZI AICI)

Ultima postare a mamei Mădălinei Apostol

Ultima postare a mamei Mădălinei Apostol înainte ca fosta vedetă să moară

Un detaliu care a atras atenția CANCAN.RO în ultimele zile îl reprezintă postările făcute de mama Mădălinei Apostol chiar înainte ca fiica sa să moară. Cu doar câteva ore înainte de tragedie, femeia a distribuit mai multe videoclipuri în care se vorbea despre suferința unui om, durerea și procesul de vindecare.

În ultimul mesaj distribuit se vorbea despre oamenii care rănesc, despre cei care ajung să se vindece și să plece și despre regretele care apar abia atunci când este prea târziu. Mesajul transmite un îndemn la iubire și la prețuirea oamenilor dragi înainte de a-i pierde.

„Atunci când se vindecă cel care a suferit, abia atunci începe suferința celui care și-a bătut joc. Pentru că omul, suferind, care se trezește, devine indiferent, devine puternic, pleacă și nu se mai uită în urmă. Iar cel care și-a bătut joc va suferi amarnic, pentru că, se spune așa, nu știi ceea ce ai, decât atunci când pierzi.

Și mulți au plâns, și-au suferit groaznic, și s-au luptat să aducă înapoi ceea ce au pierdut. Dar a fost inutil, pentru că cel ce a plecat, care a reușit să plece, nu s-a mai dat înapoi. Și n-are cum să se mai întoarcă la cel care și-a bătut joc.

Așa că, gândește-te de o mie de ori, înainte să rănești un suflet pe care Dumnezeu ți l-a dat lângă tine, ca să simți adevărata valoare prea târziu, atunci când a plecat. Și nimic din tot ceea ce vei face, nu ți-l va mai aduce înapoi. Așa că, gândește-te, fi înțelept, respectă-ți aproapele, respectă omul care este lângă tine, care te iubește necondiționat, și care îți oferă dragostea lui, iubirea lui și protecția lui.

Nu-ți bate joc. Va veni o vreme când vei plânge, cu fața în pumni, și nimic nu te va mai ajuta. Din păcate, prea puțin conștientizează lucrul acesta.

Și prea mulți suferă pe acest pământ. Și prea mulți pleacă și nu se mai uită în urmă. Dar ei se ridică, mai puternici, mai victorioși.

Trist este pentru cel ce rămâne în urmă. Sănătate multă și multă binecuvântare vă doresc! Și înțelepciune!” , mesajul transmis în ultima postare distribuit de mama Mădălinei.

VEZI ȘI: Mădălina Apostol, condusă pe ultimul drum. Familia şi apropiaţii sunt sfâşiaţi de durere

CITEȘTE ȘI: Moment sfâșietor după înmormântarea Mădălinei Apostol! Tony, fiul ei, a rămas singur minute în șir lângă mormânt

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani