Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru luna noiembrie, iar noile estimări indică faptul că primele ninsori din România ar putea apărea mai devreme decât se credea inițial.
Conform datelor disponibile în acest moment, data de 4 noiembrie este cea la care sunt așteptați primii fulgi de zăpadă din noul sezon rece, semn că iarna își poate face simțită prezența încă din primele zile ale lunii.
Pe ce dată vine iarna în România
La Predeal se arată o schimbare bruscă a vremii după debutul lunii noiembrie. Dacă primele zile sunt dominate de ploi și cer predominant noros, pe 4 noiembrie apare simbolul ninsorii, iar temperaturile scad considerabil. Pentru acea zi sunt estimate o maximă de 6 grade Celsius și o minimă de -1 grad Celsius, condiții favorabile pentru apariția precipitațiilor sub formă de zăpadă.
Totodată răcirea nu va fi doar una de scurtă durată. Zilele de 5 și 6 noiembrie sunt marcate şi ele de precipitații și temperaturi foarte apropiate de pragul înghețului, ceea ce indică un început de lună cu aspect mai degrabă de iarnă decât de toamnă. De altfel, pe parcursul întregii luni, valorile maxime din Predeal rămân modeste, de cele mai multe ori între 5 și 10 grade Celsius, în timp ce minimele coboară frecvent sub zero grade.
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza
În schimb, situația este diferită în București. Potrivit prognozei pentru Capitală, vremea se va menține mai blândă în prima parte a lunii noiembrie. Maximele sunt estimate între 10 și 16 grade Celsius, iar minimele rămân în general pozitive, ceea ce face ca debutul sezonului rece să fie întârziat comparativ cu zonele montane.
Totuși, și pentru București meteorologii au inclus un episod de ninsoare în prognoza pentru noiembrie. Conform lor, prima ninsoare în Capitală este estimată pe 23 noiembrie, iar temperatura minimă este prognozată la -1 grad Celsius.
După acest moment, valorile termice continuă să scadă. În ultimele zile ale lunii, maximele sunt estimate la doar 5-10 grade Celsius, în timp ce nopțile aduc temperaturi negative, semn că vremea intră într-un regim specific finalului de toamnă și începutului de iarnă.
CITEŞTE ŞI: Când vine frigul în România? Meteorologii ANM anunță temperaturi de 15 grade Celsius
Schimbare bruscă a vremii în România. Când vin ploile și temperaturile de toamnă
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F1.jpeg)
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F2.jpeg)