Narcis Bujor (33 de ani) se gândește din ce în ce mai mult să renunțe la burlăcie și să se așeze la casa lui. Deși planurile sale sunt deja conturate, singura „necunoscută” din viața lui rămâne viitoarea parteneră. Ispita de la Insula iubirii a conceput deja o listă cu toate calitățile pe care le caută, dar și cu lucrurile pe care nu le-ar tolera la femeia cu care va ajunge în fața altarului.
În opinia lui Narcis Bujor, dincolo de aspectul fizic plăcut, atitudinea este mult mai importantă, fiind lucrul care îl atrage cu adevărat la o femeie. Ispita masculină a lăsat de înțeles că nu își dorește să aibă de-a face cu femei superficiale sau dornice de atenție.
„Întotdeauna atitudinea. Mai mult decât partea fizică mult contează atitudinea. Nu cred că a venit odată cu vârsta, cred că a fost dintotdeauna pentru mine, doar că la început nu am fost conștient ce mă atrage cu adevărat la o femeie.
Nu am fost până acum căsătorit, dar în ultima perioadă încep să mă gândesc tot mai mult. În ultima vreme mă gândesc și la mine și la viața mea și mereu am spus că o să fac un copil atunci când voi întâlni o femeie al cărei zâmbet, ai cărei ochi sau a cărei fire m-ar face cu adevărat fericit să le revăd în copilul meu”, a spus Narcis Bujor.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fcine-este-ispita-narcis-bujor-de-la-insula-iubirii-2026.-cu-ce-ispita-feminina-a-avut-o-idila-fierbinte-dupa-ce-s-a-iubit-cu-o-fosta-concurenta-de-la-chefi-la-cutite-14.jpg)
Narcis Bujor/ Sursa foto: Instagram
Narcis Bujor susține că nu ar putea să ierte niciodată minciuna și trădarea. Se caracterizează ca fiind un om sincer, loial și transparent, calități pe care le așteaptă și din partea persoanei iubite.
„Minciună, trădare. Nu sunt omul care să mintă. Zic pe față tot. Mă aștept să fie la fel și din cealaltă parte. ”, a mai spus Narcis Bujor la Antena Stars.
Narcis Bujor a ajuns în atenția publicului în urmă cu un an, când a participat la ispită în sezonul 9 de la Insula iubirii. Fiind familiarizat deja să stârnească tensiuni și să aprindă flăcări, acesta a decis să repete experiența din Thailanda și în sezonul aniversar cu numărul 10 din acest an.
„Chiar îmi era dor. Cred că avem lucruri neterminate și acesta a fost și motivul pentru care am decis să mă întorc. Sunt lucruri despre mine care nu se știu și, în acest an, simt că mi se va oferi șansa”, spunea Narcis Bujor înainte de începerea filmărilor.