Experții regali spun că ducii de Sussex vor să aibă acces la Marea Britanie și la monarhie, păstrându-și în același timp activitățile comerciale din Montecito. Află mai multe detalii!
Noi acuzații la adresa prințului Harry
Prințul Harry și Meghan Markle s-au întors în Regatul Unit împreună cu cei doi copii ai lor, spre neplăcerea prințului William. Experții regali sunt de părere că mutarea ar putea avea mai puțin legătură cu o revenire permanentă și mai mult cu încercarea de a obține „ce e mai bun din ambele lumi”. Ducele și ducesa de Sussex ar urma să-și păstreze legăturile cu Montecito, California, deoarece afacerile lor vor rămâne în America.
Comentatoarea regală Kinsey Schofield a declarat pentru Fox News că aranjamentul pare să le ofere acces la Marea Britanie și la familia regală, permițându-le să-și păstreze viața independentă din SUA.
„Bănuiesc că vor ce e mai bun din ambele lumi – acces la Marea Britanie, apropiere de monarhie și credibilitatea care vine odată cu identitatea regală a lui Harry, păstrând în același timp libertatea și oportunitățile comerciale pe care le asociază cu viața din afara Regatului Unit”, a spus Schofield pentru sursa citată.
Mutarea lor ar fi „schema” respinsă de Regina Elisabeta
În continuare, Kinsey Schofield a mărturisit că acest plan al ducilor seamănă cu rolul „pe jumătate înăuntru, pe jumătate în afară” pe care regina Elisabeta l-a respins atunci când Harry și Meghan s-au retras din îndatoririle regale, în 2020.
Comentatoarea regală mai susține că planurile ample ale cuplului pentru Marea Britanie ridică întrebări cu privire la o întoarcere definitivă în UK sau doar la o „testare a terenului”.
„Harry și Meghan nu fac niciodată ceea ce spun și nu spun ceea ce gândesc”, a afirmat ea.
„Acum un an, Harry ne-a spus că Marea Britanie nu era suficient de sigură pentru a-și aduce soția și copiii. Acum, cineva îi transmite publicației Daily Mail că Harry are un plan pe 15 ani în Marea Britanie. Alternativ, ni se spune că aceasta ar putea fi o mutare temporară. Aș descrie situația mai degrabă ca pe o perioadă de probă decât ca pe o revenire definitivă acasă”, a conchis Kinsey Schofield.
Cum s-ar fi dat de gol Harry și Meghan
Comentatorul regal Richard Fitzwilliams a declarat că Harry și Meghan s-au prezentat tot mai mult drept un cuplu cu influență „internațională”, în loc să se asocieze exclusiv cu Marea Britanie sau America.
„Se pare că se consideră «cetățeni internaționali». Ei susțin că echilibrul dintre activitățile lor de afaceri și călătoriile în străinătate din ultimii șase ani reprezintă un succes. În loc să arboreze un singur steag, ducii de Sussex par să păstreze mai multe uși deschise”, a declarat Fitzwilliams pentru Fox News.
Helena Chard, prezentatoare britanică, este și ea de părere că Harry și Meghan „își păstrează opțiunile deschise”.
„Lucrurile nu au mers conform planului din diverse motive, dar un lucru este sigur: trebuie să rămână relevanți. Urmează călătorii în Marea Britanie, să fie văzuți alături de familia regală britanică și să facă presiuni pentru protecție armată asigurată de stat. La fel ca un câine care nu renunță la os, Harry va lupta pentru tot ceea ce consideră că familia sa merită”, a declarat Chard pentru aceeași sursă.
CITEȘTE ȘI: