Noi informații cutremurătoare ies la iveală după accidentul devastator produs în județul Mureș. O familie întreagă a fost distrusă într-o clipă, iar tragedia capătă o dimensiune și mai greu de imaginat după ce au apărut detalii despre una dintre victime.
Tânăra care și-a pierdut viața avea doar 27 de ani și, potrivit informațiilor apărute după tragedie, ar fi fost însărcinată în luna a opta. Alături de ea au murit soțul și fetița lor, în vârstă de numai trei ani. În urma tragediei, durerea familiei este cu atât mai mare cu cât victimele erau fiica, ginerele și nepoata unui medic de obstetrică-ginecologie cunoscut în zona Târgu Neamț.
Vestea a provocat o reacție puternică în comunitatea medicală. Colegii medicului au transmis mesaje de susținere și condoleanțe, încercând să fie alături de acesta în una dintre cele mai cumplite perioade din viața sa.
„Cu profundă tristețe și durere, colectivul Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Tg.Neamt transmite sincere condoleanțe domnului doctor Andrei Sorin și familiei sale. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de dumneavoastră cu întreaga noastră compasiune și solidaritate.

Nu există cuvinte care să poată alina o asemenea durere, dar sperăm ca sprijinul și gândurile noastre să vă ofere măcar puțină putere pentru a trece prin această încercare. Dumnezeu să le odihnească sufletul în pace, iar familiei să-i dăruiască putere și mângâiere. Cu profundă compasiune, Colectivul Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Tg. Neamț”, a transmis Spitalul Orășenesc Sf. Dimitrie Tg.Neamt.
Și colectivul secției de Obstetrică-Ginecologie a transmis un mesaj pentru medicul care și-a pierdut într-o singură clipă trei membri ai familiei.
„Suntem alături de domnul doctor Sorin Andrei în aceste momente de adâncă durere. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să dea familiei puterea de a merge mai departe după această grea încercare. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Sincere condoleanțe! Colectivul secției Obstetrică- Ginecologie”, au spus colegii medicului.
Accidentul a avut loc vineri, 14 august, în localitatea Mihai Viteazu din județul Mureș. În impact au fost implicate trei autoturisme și un autocamion militar. Forțele de intervenție au ajuns rapid la locul accidentului. Pompierii de la Detașamentul Sighișoara au intervenit cu autospeciale de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și echipaje medicale.
Au fost mobilizate două ambulanțe SMURD, inclusiv una de terapie intensivă mobilă, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD. Gravitatea impactului a fost însă uriașă.
„În urma accidentului rutier au rezultat şapte victime: trei victime încadrate în cod verde, o victimă încadrată în cod roşu, care a fost încarcerată, şi trei victime încadrate în cod negru – doi adulţi şi un minor care prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, au precizat autoritățile.
Martorii aflați în zonă ar fi încercat să îi ajute pe oamenii rămași prinși în autoturisme până la sosirea salvatorilor. Pentru cele trei victime însă, medicii nu au mai putut face nimic.
VEZI ȘI: Accident mortal pe drumul spre Poiana Brașov. Două persoane și-au pierdut viața
Un bărbat din Galați a intrat cu mașina în soția lui. A lovit-o pe trecerea de pietoni și a fugit