Alin Borcan, din nou acasă după ce a fost eliberat din arest! Cum s-a filmat alături de Sibel

Alin Borcan a fost eliberat

Alin Borcan este din nou acasă, după ce a fost eliberat din arest. Tiktokerul a apărut în mediul online la scurt timp după ieșirea din custodia autorităților, iar imaginile publicate i-au făcut pe urmăritori să se întrebe dacă informația este reală sau dacă este vorba despre o nouă glumă a acestuia.

De-a lungul timpului, Alin Borcan a avut numeroase probleme cu autoritățile și a fost reținut de mai multe ori, ajungând în atenția publică în urma unor situații controversate.

Cea mai recentă problemă a apărut după ce numele său a fost menționat într-un dosar în care sunt investigate fapte precum ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentul a venit la doar câteva luni după ce tiktokerul s-a prezentat drept Cristian Popescu Piedone.

Ce a spus Alin Borcan după ce a fost eliberat din arest

În cursul zilei de ieri, Alin Borcan s-a filmat în mașină, alături de partenera sa, Sibel, femeia cu care are două fetițe. În imaginile publicate pe TikTok, acesta a făcut haz de necaz și a anunțat că este liber, precizând că iubita sa îl duce acasă.

„Vreau să știți că am ieșit de la pușcărie. Sunt cu soția, mă duce acasă”, a spus Alin Borcan, pe TikTok.

Alin Borcan

Sursa foto: Social media

Apariția lui în mediul online a stârnit rapid reacții, mai ales pentru că unii urmăritori nu au știut dacă să ia afirmațiile în serios. Nelămuririle au fost clarificate câteva ore mai târziu, când mama lui Alin a confirmat că acesta a fost eliberat și a ajuns la domiciliu.

Femeia a povestit că fiul ei este acum alături de cele două fetițe și că a primit numeroase mesaje și telefoane din partea celor care voiau să afle dacă informația despre eliberarea tiktokerului este adevărată.

„Vreau să vă spun că Alin e acasă, e la domiciliu (…) Vă iubește, îi este dor de voi (n.r. de urmăritori). Doamne ajută că a venit acasă, la fetițele lui, deci este adevărat, este la domiciliu (…) Primesc foarte multe mesaje, mă sună foarte multă lume și nu pot să răspund”, a comentat și mama lui, pe TikTok.

CITEȘTE ȘI: Promisiunea făcută de Alin Borcan, după ce s-a dat drept Piedone: ”Îmi pare rău că am supărat autoritățile”

Legătura neștiută dintre Vlad Bălțățeanu și Mădălin Feraru. Ce a mărturisit influencerul despre presupusul criminal al Valentinei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost mușcat de un țânțar. „Un băiat cu o inimă de aur”
Click.ro
Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost mușcat de un țânțar. „Un băiat cu o inimă de aur”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Gandul.ro
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”