Numele real al lui Maurice Munteanu, dezvăluit. Povestea neștiută din spatele poreclei sale

Maurice Munteanu /Foto: Instagram

Maurice Munteanu este unul dintre curajoșii care au acceptat în acest an provocarea Asia Express. Pe Drumul Mătăsii, acesta a făcut echipă cu prietena sa, Connie Preda, iar cei doi au făcut deliciul publicului. Puțini sunt cei care știu că Maurice nu este numele real al concurentului de la Asia Express, iar în buletinul său scrie cu totul altceva. Povestea neștiută din spatele poreclei sale.

Maurice Munteanu este un nume cunoscut de mult timp în lumea modei și a televiziunii, însă puțini știu că Maurice nu este, de fapt, prenumele său din buletin. Concurentul de la Asia Express se numește, de fapt, Marius Munteanu. Deși mulți ar putea crede că „Maurice” este un nume de scenă, ales special să prindă la public, nu este așa.

În urmă cu ceva timp, fostul jurat al emisiunii „Bravo, ai stil!” dezvăluia că porecla de Maurice datează încă din copilăria sa și a primit-o chiar de la bunicul lui. Încă de la vârsta de cinci ani, apropiații îi spuneau Maurice, iar porecla i s-a potrivit atât de bine încât a rămas toată viața cu ea.

„Pentru că aşa mi-a spus bunicul meu prima oară la vreo patru-cinci ani şi aşa mi-a rămas numele. După care, în şcoala generală, un profesor de matematică mi-a făcut cadou un disc cu Maurice Chevalier (n.r. actor francez şi cântăreţ de muzică de cabaret). A considerat că mi se potrivește.

M-a uimit şi pe mine gestul lui, am apreciat foarte tare şi de atunci absolut toată lumea mi-a spus Maurice. Nu este un truc, nu este o găselniţă, aşa s-a întâmplat. Nu e nicio filosofie sau strategie în spatele acestui prenume”, povestea Maurice Munteanu.

Maurice Munteanu /Foto: Instagram

Maurice Munteanu și-a depășit limitele la Asia Express

În acest an, una dintre echipele de curajoși de la Asia Express este formată din Maurice Munteanu și Connie Preda. Cei doi au fost una dintre surprizele sezonului, reușind să se descurce extrem de bine. Aceștia au ajuns în China și par să reprezinte o concurență serioasă.

Recent, Maurice Munteanu mărturisea că experiența Asia Express a fost una care l-a schimbat din multe puncte de vedere. Fashion editorul a ieșit total din zona de confort și chiar și el a fost surprins de parcursul pe care l-a avut în competiție.

„Asia Express a fost pentru mine mult mai mult decât un show de televiziune. A fost o experiență care m-a obligat să mă întâlnesc cu propriile frici, cu limitele mele și, uneori, chiar cu mine însumi.

M-a deblocat în feluri pe care nu le anticipam, m-a învățat să privesc lumea altfel și să accept că uneori necunoscutul este exact locul în care trebuie să ajungi. O ipostază în care nu m-aș fi imaginat, dar care mi-a plăcut la nebunie!”, a spus Maurice Munteanu.

 

CITEȘTE ȘI:

Maurice Munteanu a făcut-o celebră pe Tănțica. Cine este personajul pe care îl invocă mereu la Asia Express 2026

De ce se urăsc Maurice Munteanu și Valerie Lungu, de fapt. De la ce a plecat râca dintre cei doi concurenți de la Asia Express

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
Click.ro
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!