Paula Seling a fost cerută în căsătorie de producătorul muzical Alexandru Gorgos. Artista a vorbit pentru prima dată despre relația lor și a dezvăluit cum a început povestea de iubire dintre cei doi.
Cântăreața a povestit cum a evoluat legătura dintre ea și Alexandru Gorgos. Vedeta a mărturisit că apropierea lor nu s-a produs peste noapte. Cei doi au avut inițial o relație de prietenie, care, în timp, a căpătat o altă semnificație și i-a adus împreună ca parteneri de viață.
Paula Seling și Alexandru Gorgos s-au logodit
Artista a dezvăluit cum s-a schimbat relația dintre ea și producătorul muzical și ce a făcut-o să îl privească diferit. Paula Seling a susținut că apropierea sentimentală s-a conturat în urma unui proiect important la care au lucrat împreună, iar ulterior a realizat că între ei există o atracție aparte.
Înainte ca relația lor să devină una de iubire, cei doi comunicau exclusiv prin intermediul mesajelor. Mai mult decât atât, Paula și logodnicul ei nu avuseseră ocazia să se întâlnească în realitate. Artista nu se aștepta ca legătura cu Alexandru Gorgos să evolueze într-o poveste amoroasă. Totuși, vedeta este convinsă că lucrurile s-au așezat exact atunci când trebuia.
„Cred că cele mai frumoase lucruri din viață sunt, uneori, cele pe care nu le planificăm. Eu și Alexandru colaboraserăm de multe ori de-a lungul anilor, dar, curios, comunicarea noastră se desfășurase exclusiv online.
Ne cunoșteam prin muzică, prin idei, prin proiecte, fără să fi avut ocazia să ne cunoaștem cu adevărat. Lucrurile au început să se schimbe în preajma concertului meu aniversar Paula 25. Atunci am descoperit că între noi există o chimie muzicală aparte”, a declarat Paula Seling pentru Viva.
Cum a început povestea de iubire dintre Paula Seling și Alexandru Gorgos
Alexandru Gorgos a vorbit despre începuturile relației cu artista și a povestit că evenimentul aniversar al acesteia a reprezentat ocazia perfectă pentru a petrece mai mult timp împreună. În timpul pregătirilor pentru concert, cei doi au descoperit că au numeroase afinități și că se completează foarte bine.

Paula Seling și-a găsit fericirea în brațele lui Alexandru Gorgos / Sursa foto: Social media
Muzica a fost punctul lor comun și totodată contextul în care relația a început să evolueze. În ceea ce privește planurile de nuntă, nici Paula Seling, nici Alexandru Gorgos nu au oferit până acum detalii despre data sau modul în care își doresc să organizeze evenimentul.
„Înainte să ne întâlnim, știam deja că putem lucra bine împreună. Dar, odată cu pregătirea concertului aniversar, am realizat cât de mult ne completăm. Paula are o energie creativă extraordinară. Uneori vine cu zece idei într-un minut, iar eu încerc să le așez într-o ordine în care să le putem realiza”, a mărturisit Alexandru Gorgos, conform sursei citate.