Pescobar se „așază” la casa lui! La 40 de ani și proaspăt tătic, Paul Nicolau face nuntă și botez la pachet

Vin zile foarte frumoase pentru Pescobar! Devenit tată pentru a treia oară în urmă cu două săptămâni și jumătate, antreprenorul va bifa două evenimente importante în aceeași perioadă: căsătoria și botezul. A venit timpul să facă și pasul cel mare! Deși nu a stabilit încă nimic concret, Pescobar nu este speriat, pentru că rezolvă totul cât ai zice… raci! CANCAN.RO are declarații în exclusivitate de la viitorul mire.

La 40 de ani, Pescobar are o familie frumoasă și numeroasă, cu trei copii: o fetiță și doi băieți. Primii doi au venit pe lume în urma unor relații anterioare, iar cel de-al treilea băiețel este rodul relației cu Lavinia, femeia alături de care este în prezent. Cei doi au avut o relație cu suișuri și coborâșuri, însă au ajuns din nou împreună, iar acum sunt împliniți. De altfel, nu mai vorbește despre nuntă ca despre un „poate”, ci ca despre un pas care urmează să se întâmple. Va face curând și gestul cel mare: cererea în căsătorie, cu tot cu pusul în genunchi, pentru că, spune el, așa se face atunci când ceri „viața” cuiva.

Pescobar, în culmea fericirii! A devenit tată pentru a treia oară și se pregătește de nuntă

Dacă sentimental totul merge bine, pe partea de afaceri este o perioadă nu tocmai bună. Economia a scăzut mult și se resimte peste tot. A găsit însă și aici o soluție și, astfel, nu lasă săculețul cu bănuți să scadă, ci, din contră, îl face să crească. Un restaurant va dispărea din peisaj, nu ne spune încă despre care este vorba, în schimb, pregătește deschiderea altor două. Și uite așa, nimic nu se pierde!

Și cu scandalurile a lăsat-o mai moale. Spune că a trecut peste toate și că este împăcat cu toată lumea, însă, din când în când, îi mai place să-i readucă pe unii cu picioarele pe pământ.

Pescobar și Lavinia se pregătesc de nuntă

CANCAN: Cum este viața ta acum? Tumultoasă, liniștită?

Pescobar: Acum, având în vedere cum sunt vremurile legate de HoReCa, viața mea este o HoReCa totală. Mă dedic total. Este agitată, pentru că sunt vremuri de optimizare. Eu nu sunt omul care se plânge. Nu mă plâng niciodată. Sunt doar omul care redă speranța prin propriul exemplu. Scârțâie economia din toate punctele de vedere. Este o perioadă în care trebuie să ai mână de fier și să tai din multe lucruri din interior ca să ajungi pe linia de plutire.

CANCAN: Scad economiile și la tine?

Pescobar: Scade săculețul, dar îl umplem pe altă parte. Am făcut acum o nouă mișcare. Caracatița mea este la supermarketuri și în accesul tuturor. Ai experiența de restaurant la tine acasă. Iar colaborarea pe care o am acum cu Pro TV nu face decât să ajute acest lucru.

CANCAN: Am văzut că nu te-ai mai luat de nimeni acum.

Pescobar: Da. Sunt pașnic acum, sunt OK. Este loc pentru toată lumea și să fim sănătoși. Sunt împăcat cu toată lumea.

CANCAN: Și cu Ramore?

Pescobar: Să zicem că nici nu m-am certat. Am avut de spus niște lucruri, atât.

CANCAN: De ce sunt deranjați unii când spui anumite lucruri?

Pescobar: Pentru că unii oameni nu sunt obișnuiți să le spună și cineva ceva. Iar dacă s-au urcat cu picioarele pe nori și, când cineva îi dă jos de acolo de unde cred că li se cuvine, se trezesc că trebuie să mai fie și cu picioarele pe pământ, nu le convine.

CANCAN: Cum ești cu iubirea?

Pescobar: Cu iubirea stau bine de tot. Mi-a venit al treilea băiețel acum două săptămâni și jumătate. În curând fac botezul și cred că și nunta, pentru că a venit momentul. Până când? Am făcut și 40 de ani.

„O să mă pun în genunchi, pentru că îi cer viața femeii de lângă mine și trebuie făcut acest gest”

CANCAN: Ai cerut-o de nevastă?

Pescobar: O să o cer, asta este o formalitate. O să mă pun în genunchi, pentru că îi cer viața femeii de lângă mine și trebuie făcut acest gest. Nu m-am gândit la inel încă, dar nu-i problemă, le gândesc eu pe loc.

CANCAN: Deci anul acesta se întâmplă?

Pescobar: Da. Și vreau să le fac odată cu botezul, pentru că mie nu-mi plac evenimentele de genul acesta. N-am fost la cinci nunți în viața mea.

CANCAN: O să fie o petrecere din aceea cu lux și opulență?

Pescobar: Dacă tot le fac pe amândouă, o să fie petrecere mare.

CANCAN: Unde?

Pescobar: Nu m-am gândit la locație. Undeva unde să le fie comod invitaților.

Dublă sărbătoare în familia Pescobar

CANCAN: Te-ai pregătit de școală?

Pescobar: Păi, deja fiica mea cea mare are opt anișori și cred că a început. Spre rușinea mea, nu știu exact.

CANCAN: Cine se ocupă de rechizite?

Pescobar: Mami și buni, că tati vinde raci.

CANCAN: Cu restaurantele, le mai închidem, mai deschidem?

Pescobar: Mai deschidem două. Renovez restaurantul de la Herăstrău și îl fac fish market, piață de pește și restaurant. Și mai închid unul la anul, dar nu vă zic care. Îmi expiră undeva contractual și ar trebui să-l prelungesc pe cinci ani și nu cred că rentează. Să mai facă și alții. A închide nu este ceva rău.

CANCAN: Vacanță?

Pescobar: Plec mâine la Viena, dus-întors. Plec dimineața și mă întorc seara.

CANCAN: Emisiunea cum o să fie?

Pescobar: Foarte mișto. Antrenantă și cu un rating foarte mare. Am emoții să iasă bine, atât. Că și dacă mă bâlbâi eu, tot ăla sunt. Că așa m-ați cunoscut: bâlbâit.

NU RATA: Ce rol are Pescobar în emisiunea de la Pro TV, de fapt. Cine se poate înscrie în show-ul ”Pe muchie de cuțit”

CITEȘTE ȘI: Pescobar s-a cumințit! A schimbat registrul la LOFT

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video