Povestea lui Chec Bebel Doumbia, mijlocașul de 500.00 de euro venit de la Genoa. Transfer-surpriză în Giulești!

Povestea lui Chec Bebel Doumbia, mijlocașul de 500.00 de euro venit de la Genoa. Transfer-surpriză în Giulești!
Foto: Facebook

Rapid București a oficializat transferul mijlocașului Chec Bebel Doumbia, fotbalist de 18 ani venit sub formă de împrumut de la Genoa, clubul italian aflat sub aceeași umbrelă financiară cu gruparea giuleșteană.

Mutarea vine după insistențele lui Daniel Pancu, care a cerut întăriri în centrul terenului în urma plecării lui Tobias Christensen la Wieczysta Cracovia.

Transfer-surpriză în Giulești

Doumbia este considerat unul dintre tinerii cu potențial ai generației sale, un mijlocaș central cu un fizic impresionant, 1,93 metri, format în Italia, unde a ajuns în adolescență. Primele etape ale carierei le-a petrecut la SSD Casarano, apoi la Team Altamura, cluburi recunoscute pentru modul în care dezvoltă jucători puternici fizic și disciplinați tactic. În Serie C, deși foarte tânăr, a atras atenția prin mobilitate și capacitatea de a acoperi terenul, iar Genoa a plătit 500.000 de euro pentru a-l transfera la începutul acestui an.

La Genoa, Doumbia a intrat într-un mediu profesionist de Serie A, fiind inclus în lotul primei echipe în această vară. A bifat minute într-un amical câștigat cu 1-0 în fața lui Leicester City, semn că italienii îl văd ca pe un proiect important. Totuși, pentru a-i asigura continuitate, clubul  a decis să-l trimită la Rapid, unde poate prinde minute într-un campionat fizic, dar accesibil pentru un jucător aflat în plină formare.

Povestea lui Chec Bebel Doumbia, mijlocașul de 500.00 de euro venit de la Genoa

Transferul a fost anunțat printr-un comunicat oficial al Rapidului:

„Bine ai venit, Chec Bebel Doumbia! Mijlocașul central, în vârstă de doar 18 ani, originar din Burkina Faso vine în Giulești sub formă de împrumut de la Genoa CFC. Cu o înățime de 1,93 m, Doumbia este pregătit pentru un nou capitol în cariera sa, după ce și-a făcut junioratul în Italia, la SSD Casarano, și a evoluat pentru Team Altamura. De astăzi, povestea lui Chec Bebel Doumbia continuă în Giulești.”

Pentru Rapid, venirea lui Doumbia reprezintă atât o soluție imediată, cât și un pariu pe termen mediu. Pancu îl vede ca pe un mijlocaș capabil să câștige dueluri, să ofere echilibru și să acopere spațiile lăsate descoperite în primele etape ale sezonului. Concurența din linia mediană este puternică, cu Grameni, Vulturar, Tape și Bubanja în lupta pentru titularizare, însă profilul fizic și formarea italiană îl pot ajuta pe Doumbia să se impună rapid.

Tânărul mijlocaș ar putea debuta chiar vineri, în deplasarea Rapidului pe terenul Petrolului Ploiești, în etapa a 6-a din Superliga.

CITEŞTE ŞI: Teancuri de bani și prime uriașe în vestiar! Recompensa oferită după calificarea în Conference League

Premiu uriaș pentru David Popovici. A fost declarat înotătorul anului 2026

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea