O tragedie cumplită a avut loc în Italia. Un bărbat român a murit, după un accident de muncă teribil. Totul s-a întâmplat chiar în curtea companiei unde lucra de aproximativ 14 ani.
Un român stabilit în Italia de 14 ani s-a stins din viață într-un mod teribil. Acesta se afla în curtea companiei la care lucra și mai avea doar două ore până își termina programul. Bărbatul de 57 de ani devenise bunic în urmă cu puțin timp, iar incidentul a provocat o durere imensă în rândul familiei.
Ovidiu Nistor era stabilit de mulți ani în Verona. Bărbatul avea 57 și se afla în Angiari, acolo unde lucra la o companie de reciclare. El se afla la volanul unui motostivuitor. În jurul orei 18:00, un coleg de al său a ieșit din incintă cu un excavator și a lovit utilajul din plin. În urma impactului, motostivuitorul s-a răsturnat, iar bărbatul a fost prins sub vehicul. Acesta nu a supraviețuit.
Familia se pregătește acum să îl aducă în România pentru a fi înmormântat. Soția și cei doi copii ai bărbatului trec prin momente grele. Unul dintre cei doi fii ai săi a ajuns la fața locului, după ce a avut loc incidentul. El a povestit că a apucat să își îmbrățișeze tatăl.
Marți seara, mama m-a sunat plângând. Am fugit la Stena și am văzut carabinierii și pe tatăl meu întins la pământ. Am apucat doar să-l îmbrățișez pentru ultima dată, a declarat Alex, fiul bărbatului.
În plus, în ultimul an, Ovidiu devenise bunic. El îl adora pe nepotul său și era foarte grijuliu. Bărbatul și fiul său aveau în plan să își deschidă propria afacere, după cum povestește băiatul.
Își adora nepotul. Venea des să-l vadă. A fost mereu un tată prezent. A ales să plece din România pentru a ne oferi nouă, copiilor, mai multe oportunități. Mai aveam multe de făcut împreună. Voiam să deschidem o afacere. Acum totul s-a năruit, a povestit el.
De asemenea, și directorii companiei au prezentat un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate. Un aspect important comunicat de ei este că vor să clarifice circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Întreaga companie își exprimă condoleanțele și este alături de familia angajatului nostru. Suntem disponibili să colaborăm cu autoritățile pentru a asigura transparența în clarificarea circumstanțelor, a declarat directorul general Giuseppe Piardi.