Principesa Margareta, primul mesaj adresat românilor după ce Regele Mihai a fost înmormântat: „Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne…”

• Vedete
Principesa Margareta, primul mesaj adresat românilor după ce Regele Mihai a fost înmormântat: "Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne..."

Citeşte şi: ASTA a fost prima poruncă a Regelui Mihai! E surprinzătoare, iar jurnaliştii de la New York Times au făcut totul public

De asemenea, Principesa Margareta le-a mulţumit tuturor celor care au transmis mesaje publice, dar şi celor care au luat parte la procesiunile funerare din Bucureşti şi nu numai.

„Adresez tuturor recunoscătoare mulţumiri pentru cuvintele alese, pentru afecţiunea şi gândurile pline de compasiune pe care le-aţi arătat, cu trista ocazie a trecerii la cele veşnice a tatălui meu. Regele Mihai a fost un tată minunat, un model de moralitate şi un stâlp al istoriei contemporane a ţării noastre. Loial, drept şi generos, Regele a dovedit un angajament neclintit faţă de Naţiune şi Coroană. Am fost cu toţii în aceste zile în comuniune, mândri, îndureraţi şi înălţaţi sufleteşte. Aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu vor călăuzi, de acum înainte, Familia Regală a României. Vă mulţumesc pentru forţa iubirii voastre şi pentru ataşamentul fără pereche pe care l-aţi arătat Regelui nostru, în ultimele sale zile pe pământ. Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană.”, a declarat Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale, potrivit antena3.ro.

Citeşte şi: Principesa Margareta, obligată să părăsească Palatul Elisabeta, după moartea Regelui Mihai! Are la dispoziţie 60 de zile

Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a fost înmormântat sâmbătă, 16 decembrie 2017

Regele Mihai îşi doarme somnul de veci în Catedrala Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş, alături de soţia sa, Regina Ana. La funeraliile Regelui Mihai I au fost prezente Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Bulgaria, Franţa, Italia, Prusia şi Bulgaria. De asemenea alături de Familia Regală a României a fost prezent şi preşedintele ţării, Klaus Iohannic, alături de premierul Mihai Tudose.

Citeşte şi: Fostul principe Nicolae vrea să-şi revendice titlul! Ce spune avocatul său: „Se încearcă discreditarea lui!”

Ultimul suveran al României a murit pe 5 decembrie 2017 în timp ce se afla în reşedinţa din Elveţia. De altfel, tot acolo a încetat din viaţă şi soţia Majestăţii Sale. Regina Ana a murit pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, departe de România, în ţara în care a locuit în ultimii 50 de ani, Elveţia. Alteţa Sa a încetat din viaţă la ora locată 13.45 la Spitalul Morges din Elveţia. Regina Ana a fost înmormântată la Curtea de Argeş pe 13 august 2016, zi în care Guvernul României a declarat zi de doliu naţional.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!