Tensiunile continuă să crească la „Insula Iubirii”, iar relația dintre Prințul Marco și Bianca Ghiurcă ajunge din nou în centrul atenției. În ediția de seara trecută, concurenții au fost puși în fața primelor imagini cu partenerele lor, iar Marco a avut ocazia să vadă cum și-a petrecut soția sa timpul pe insulă, inclusiv momentul în care Bianca a recurs la o „răzbunare” neobișnuită după o noapte în care muzica dată prea tare nu i-a permis să se odihnească.
Marco Dăscăliuc și Bianca Ghiurcă sunt căsătoriți de trei ani și sunt împreună de un deceniu. Cei doi, stabiliți la Roma, au acceptat provocarea de a-și testa relația timp de 21 de zile în Thailanda, motivul participării lor fiind legat de gelozia Biancăi.
Noapte albă pentru Bianca din cauza petrecerii
Printre imaginile urmărite de Prințul Marco la bonfire s-a numărat și un moment care a stârnit amuzamentul concurentului. În prima noapte petrecută pe insulă, Bianca a fost deranjată de volumul ridicat al muzicii și de faptul că petrecerea a continuat, deși unele dintre fete se retrăseseră deja pentru a se odihni.
Bianca a considerat că ceilalți concurenți ar fi trebuit să țină cont și de persoanele care nu mai participau la distracție. Nemulțumirea nu s-a oprit însă la simple comentarii. În dimineața următoare, ea a luat boxa și a dus-o în apropierea camerelor în care se aflau ispitele, intenționând să le trezească și să le ofere, în felul ei, o lecție pentru noaptea precedentă.
Momentul a fost urmărit de Marco cu zâmbetul pe buze. În loc să fie surprins de reacția soției sale, acesta a recunoscut că gestul îi este familiar și că Bianca s-a comportat exact așa cum o face și în viața de zi cu zi.
„Mă bucur că este și de gașcă.”
Replica lui Marco a venit după ce a urmărit imaginile cu soția sa, iar Radu Vâlcan a continuat discuția pornind de la comportamentul Biancăi.
„Vecina care bate în calorifer”
Prezentatorul a remarcat că Bianca nu s-a limitat la a fi deranjată de situație. Ba mai mult, concurenta a intervenit pentru a schimba atmosfera creată de ceilalți. Radu Vâlcan a făcut chiar o comparație cu genul de vecin care reacționează imediat atunci când este deranjat de zgomot.
„Oricum, totuși așa prieteni să nu ai. Ce am înțeles până acum este că ea este acea vecină care bate în calorifer…”
Prințul Marco a aprobat observația, răspunzând afirmativ. Mai mult decât atât, Radu Vâlcan a continuat în aceeași notă. El a punctat că Bianca ar fi genul de persoană care ar recurge la diverse metode pentru a-i face pe ceilalți să se oprească din distracție.
„Dă mesaje pe grupurile de WhatsApp…”, a transmis Radu Vâlcan.
„Oarecum.”, a răspuns Marco.
Prezentatorul a încheiat șirul observațiilor cu o concluzie care l-a făcut pe concurent să râdă cu gura până la urechi.
„Face absolut orice ca să strice cheful.”
De această dată, reacția lui Marco a fost din nou una de amuzament. El a recunoscut faptul că soția sa se supără destul de repede și reacționează impulsiv atunci când este cazul.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FWhatsApp-Image-2026-09-19-at-03.28.12.jpeg)
Sursa foto: Social media
Marco și Bianca, o relație pusă la încercare în Thailanda
Momentul vine într-un context deja tensionat pentru cei doi. Încă din primele ediții, Bianca a fost prezentată drept o persoană geloasă. Prin urmare, apropierea lui Marco de ispitele feminine a început să ridice semne de întrebare în cuplu.
Totodată, în episoadele anterioare, Marco a făcut declarații despre ispita Gabriella care au afectat-o pe Bianca. Astfel, la primul bonfire al sezonului ea a avut parte de imagini care au provocat o reacție puternică.
De altfel, Marco a ales-o pe Gabriella pentru un date, iar Bianca a reacționat la imaginile cu cei doi, considerând că soțul său a încălcat o regulă a relației lor. Cu toate că, după spusele sale, chiar ea i-ar fi sugerat lui Marco să o aleagă pe Gabriella.
În aceeași ediție, Marco a vorbit despre conexiunea pe care a dezvoltat-o cu Gabriella și a explicat că dintre ispitele feminine ea este cea cu care a reușit să lege cel mai mult. Alegerea sa a devenit astfel un nou subiect de discuție între concurenți.
CITEȘTE ȘI: Prințul Marco o ”comite” cu Gabriella la Insula iubirii. Imaginile care o vor înfuria pe ”Prințesa” Bianca