Problemele de sănătate ale Papei Francisc s-au agravat. Informații de ultimă oră despre starea sa

Sursa foto: Hepta

Starea de sănătate a Papei Francisc s-a schimbat brusc, iar medicii au fost nevoiţi să-i schimbe tratamentul, astfel încât octogenarul să facă față la spitalizare.

Pontiful, în vârstă de 88 de ani, suferă de o infecţie respiratorie de mai bine de o săptămână şi a fost internat vineri la Spitalul Gemelli din Roma.

„Rezultatele testelor efectuate în ultimele zile au demonstrat că are o infecţie polimicrobiană a tractului respirator. Fiind vorba de o situație clinică complexă, am inițiat schimbarea tratamentului”, a transmis echipa medicală.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, susține că starea de spirit a papei este una bună.

„Suveranul Pontif este bine dispus, în pofia dificultăților medicale. Vom reveni cu noi detalii despre starea de sănătate a Papei Francisc și ne așteptăm ca organismul acestuia răspundă la noul tratament”, a transmis Bruni.

Anterior, medicii i-au recomandat papei repaus total, aspect neglijat de Francisc. Atunci când nu a putut rosti rugăciunile săptămânale adresate credincioşilor adunați în piaţa Sfântul Petru, oficialii de la Vatican au luat decizia internării de urgență a Papei.

Citește și: Papa Francisc a fost internat de urgență într-un spital din Roma. Ce boală are Suveranul Pontif

Papa este activ de pe patul de spital

Chiar dacă este bolnav, Papa Francisc nu își neglijează atribuțiile de serviciu. În weekend a efectuat o serie de apeluri telefonice pentru a vorbi cu membrii unei parohii catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters.

„Francisc era bine dispus, dar părea obosit”, a declarat unul dintre membrii parohiei din Gaza, după conversația cu Papa.

Papa nu a uitat de bunătatea enoriașilor de pretutindeni și a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare.

„Vă mulţumesc pentru afecţiunea, rugăciunile şi apropierea cu care m-ați însoțit în aceste zile”, a declarat Francisc.

Vaticanul a anulat vizita Papei la studiourile de film Cinecitta din Roma, precum și la Jubileul Diaconilor. În ultimii ani, problemele de sănătate ale lui Francisc s-au agravat. Având în vedere vârsta înaintată dar și faptul că nu are un plămân, este extrem de fragil la virozele respiratorii.

Citește și: Descoperire istorică a unui preot, într-o alimentară din Sibiu. Obiectul datează dinaintea comunismului

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!