Raluca Dumitru, devastată de moartea Mădălinei Apostol. Ce spune despre prietena ei: „Lucrurile astea a știut să le ascundă”

Raluca Dumitru, primele declarații după moarte Mădălinei Apostol

Moartea Mădălinei Apostol a luat prin surprindere lumea mondenă. Raluca Dumitru face primele declarații despre fosta sa prietenă. Cele două au fost apropiate în perioada în care Mădălina deținea clubul Bellagio și organiza prezentări. Ulterior, relația lor s-a răcit după plecarea Mădălinei în America, însă cele două au continuat să vorbească ocazional. CANCAN.ro are toate detaliile în exclusivitate!

Raluca Dumitru, despre Mădălina Apostol

Raluca Dumitru spune că ultima lor conversație a avut loc în urmă cu câteva luni. Vedeta a declarat că nu știa despre problemele psihice cu care Mădălina s-ar fi confruntat. Vezi emisiunea integrală aici!

„Eram foarte bune prietene, dar asta în perioada în care ea avea clubul Bellagio și se ocupa de prezentări. Am mai ținut legătura și după câțiva ani, dar, într-adevăr, relația noastră s-a mai răcit când ea s-a mutat în America. Mai vorbeam, dar nu atât de des, iar ultima oară cred că am vorbit cu ea acum câteva luni și mi-a spus că este foarte bine. Eu nu știam că ea are depresie, eu nu știam că ea a încercat să se mai omoare de câteva ori, pentru că, de fiecare dată când vorbeam, era o persoană optimistă, exact cum o știam eu, tot timpul cu zâmbetul pe buze și sărea în ajutorul oamenilor. Nu știa să spună niciodată nu. Dacă aveai nevoie de ajutor, te ajuta. Am rămas fără cuvinte și cu multe întrebări la care nu am răspuns.”

Raluca Dumitru recunoaște că a fost șocată de informațiile apărute după moartea Mădălinei Apostol. Vedeta spune că imaginea pe care o avea despre prietena sa era complet diferită. Mădălina era, în percepția ei, o femeie optimistă și mereu pregătită să-i ajute pe ceilalți.

„Lucrurile astea a știut să le ascundă și am rămas șocate. Eu o știam pe Mădălina cum este, cel puțin cu copiii pe care i-a lăsat singuri, cu băieții pe care tot timpul îi susținea și îi ajuta. Fetița, din prima clipă când a născut-o, nu s-a despărțit de ea.”

De ce boală suferea Mădălina Apostol

De ce boală suferea Mădălina Apostol

Raluca nu știa despre internarea la psihiatrie

Raluca a fost întrebată dacă știa despre internarea Mădălinei într-o secție de psihiatrie. Fosta prietenă a Mădălinei a mărturisit că nu avea nicio informație despre acest episod.

„Nu, n-am avut cunoștință despre acest lucru. Eu n-am mai vorbit cu ea cam de patru-cinci luni. N-am mai vorbit. Nu știam. (…) Am citit și eu știrile care au tot apărut și nu știam despre vreo boală incurabilă. Adică, nu mi-a spus niciodată. Nu știu dacă exista această boală sau doar sunt niște zvonuri. Ies foarte multe zvonuri.”

Potrivit primelor informații apărute, în sângele Mădălinei ar fi fost identificate alcool și mai multe substanțe medicamentoase.

„Asta știam și eu. Ar fi consumat alcool și după ar fi luat un pumn de medicamente sau medicamente.”

Emisiunea integrală se poate urmări AICI:

CITEȘTE ȘI:

Adevărul despre viața Mădălinei Apostol în America. Tatăl celor doi băieți vorbește despre relația cu Nick Rădoi și ultimele momente petrecute cu familia

Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!