Romanița Iovan a povestit cum a reușit să meargă mai departe după moartea tragică a fostului ei soț, aviatorul Adrian Iovan. Tragedia i-a schimbat viața pentru totdeauna celebrei creatoare de modă, iar rana sufletească nu s-a vindecat complet nici astăzi.
În spatele eleganței și al aparițiilor impecabile s-a dus o luptă despre care Romanița Iovan a povestit cu multă sinceritate. Pierderea lui Adrian Iovan a schimbat pentru totdeauna echilibrul familiei, iar cea care a trebuit să-și adune puterile a fost chiar ea. Nu a avut voie să se prăbușească. Nu atunci. Nu când fiul ei, Albert, avea nevoie de mama lui mai mult ca oricând.
Romanița Iovan, mărturisiri despre viața de după pierderea lui Adrian Iovan
Pentru Romanița Iovan, tragedia a venit cu o responsabilitate uriașă. Durerea era acolo, însă rolul de mamă a obligat-o să privească înainte și să găsească resurse pe care nici nu știa că le are. Creatoarea de modă a recunoscut că asemenea răni nu dispar pur și simplu. Ea a spus că timpul poate schimba felul în care omul trăiește cu ele, dar că amintirea și suferința rămân.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2FFotoJet-2026-08-29T220619.414.jpg)
Romanița Iovan, mărturisiri despre viața de după pierderea lui Adrian Iovan: „Am făcut bine ce am făcut”
„Cred că nimeni nu este cu adevărat pregătit pentru astfel de încercări. Sunt momente care îți schimbă viața pentru totdeauna și care lasă răni ce nu se vindecă complet. Înveți doar să trăiești cu ele și să mergi mai departe. Au existat perioade în care mi-a fost foarte greu, însă am avut un motiv care m-a obligat să rămân puternică pentru Albert.
Ca mamă, nu ai luxul de a te prăbuși. Copilul tău are nevoie de tine și, chiar dacă în interior suferi enorm, găsești resurse despre care nici nu știai că există”, a declarat creatoarea de modă pentru Viva.
„Puterea nu înseamnă să nu plângi”
Anii au trecut, iar experiențele prin care a trecut au schimbat-o profund. Romanița Ivan a spus că nu devenit imună la suferință, dar că a realizat că adevărata putere înseamnă să ai curajul să plângi și să te ridici de la pământ.
„Am înțeles că viața nu îți promite că va fi dreaptă, dar îți oferă mereu șansa de a alege cum răspunzi încercărilor ei. Eu am ales să nu mă las definită de tragedii, ci să transform durerea într-o lecție despre curaj, demnitate și recunoștință pentru ceea ce am.
Dacă sunt o femeie puternică? Nu știu dacă aș folosi acest cuvânt despre mine. Cred, mai degrabă, că sunt o femeie care a învățat să nu renunțe. Puterea nu înseamnă să nu plângi sau să nu suferi, ci să ai curajul să te ridici de fiecare dată când viața te pune la pământ”, a mai spus ea.
Astăzi, creatoarea de modă încearcă să-și păstreze echilibrul între familie, proiectele profesionale și timpul pentru ea. Moda rămâne una dintre marile sale pasiuni, iar Romanița își dorește să creeze în continuare haine care să le ofere femeilor încredere și eleganță. După tot ce a trăit, prioritățile sale par mai simple: sănătate, familie și momente în care să se poată bucura de viață.
„Sunt într-un moment al vieții în care mă bucur de fiecare proiect nou și încerc să fac lucrurile cu aceeași pasiune. Îmi doresc să continui și să creez haine care să le ofere femeilor încredere și să le facă să se simtă elegante și autentice, indiferent de tendințele momentului. Pe plan personal, îmi doresc, înainte de toate, sănătate și timp petrecut alături de cei dragi. Da, am programat vacanța și de-abia aștept să mă bucur de mare și de soare”, a mai spus ea.
VEZI ȘI: Romanița Iovan a dat ordinul, iar soțul s-a conformat! Cum a scos-o avocatul din încurcătură
Ce reguli are Romanița Iovan pentru o siluetă suplă și un ten curat, la 61 de ani