Rumer Willis se teme pentru propria sănătate după diagnosticul lui Bruce Willis. Testul genetic pe care l-a făcut

Rumer Willis se teme pentru propria sănătate după diagnosticul lui Bruce Willis. Testul genetic pe care l-a făcut

Rumer Willis a vorbit despre lupta tatălui său, Bruce Willis, cu demența frontotemporală și despre impactul pe care diagnosticul actorului l-a avut asupra ei. Fiica starului de la Hollywood a dezvăluit că a făcut un test genetic pentru a afla cât de mare este riscul să dezvolte Alzheimer.

Rumer Willis, în vârstă de 38 de ani, a oferit noi detalii despre starea tatălui său și despre propriile temeri pe Instagram, potrivit Page Six.

Rumer Willis și-a făcut un test genetic

Actrița a colaborat cu Function, un serviciu de sănătate care oferă peste 160 de analize avansate de laborator, investigații imagistice și evaluări specializate. Ea a fost interesată în special de testul genetic APOE oferit de companie, pentru a afla care este riscul să dezvolte boala Alzheimer, având în vedere diagnosticul de demență frontotemporală primit de tatăl său.

„Îmi este foarte dor de tatăl meu. Îmi este dor de o altă versiune a lui, de omul care a fost. Sunt zile care sunt pur și simplu foarte grele. Încerc să acord prioritate faptului de a fi prezentă și de a accepta situația în care se află acum. Adevărul este că a fi puternic înseamnă să înveți să faci față ambelor lucruri în același timp. Am făcut un test numit APOE, care evaluează riscul de a dezvolta Alzheimer, ceea ce, evident, este destul de important. Am vrut să verific, având în vedere istoricul medical al familiei mele”, a transmis Rumer, în vârstă de 38 de ani, luni, pe Instagram.

Rumer a spus că a avut emoții înainte de a primi rezultatul, deoarece nu știa ce ar putea afla.

„A fost înfricoșător”, a mărturisit ea despre procesul de testare.

Rezultatul nu a indicat însă un risc genetic ridicat. Rumer a explicat că rezultatul său se încadrează în categoria considerată de risc mediu.

Bruce Willis suferă de demență frontotemporală

În cazul lui Bruce Willis, diagnosticul este diferit. Actorul suferă de demență frontotemporală (FTD), o formă de demență care afectează în special zonele frontale și temporale ale creierului.

Primele probleme de sănătate ale actorului au devenit publice în 2022, când familia a anunțat că acesta a fost diagnosticat cu afazie. În 2023, familia a anunțat că diagnosticul actorului fusese actualizat la demență frontotemporală.

De atunci, Bruce Willis s-a retras complet din actorie și este îngrijit de familia sa. Rumer este una dintre cele cinci fiice ale lui Bruce Willis. Actorul le are pe Rumer, Scout și Tallulah împreună cu fosta sa soție, Demi Moore, iar alături de actuala soție, Emma Heming Willis, are două fiice, Mabel și Evelyn.

CITEȘTE ȘI:

Fiica cea mică a lui Bruce Willis și Demi Moore s-a căsătorit. Tallulah Willis a făcut pasul cel mare la 32 de ani

Alimentația lui Bruce Willis, controlată atent de soția sa. Ce produse au fost eliminate complet

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video