S-a întâmplat după 11 ani de căsnicie cu Cristi Chivu. Adelina a făcut totul public

• Vedete
Adelina Chivu și-a impresionat apropiații și fanii, după ce a făcut public un mesaj care are legătură cu familia ei. În postarea de pe rețelele de socializare, vedeta a vorbit despre Cristi Chivu, dar și despre cele două fiice pe care le au împreună. Mărturisirea care le-a adus lacrimi în ochi unora a fost făcută chiar de Ziua Îndrăgostiților.

Cristi Chivu, surpriză romantică de Valentine’s Day din partea soției sale, Adelina

Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților – este o sărbătoare care a împărțit întrega lume în trei tabere: cei care o adoră, alții care susțin că e binevenită alături de alte pretexte de a oferi un cadou persoanei iubire, iar cei din a treia categorie sunt de părere că dragostea trebuie sărbătorită în fiecare zi, nu doar pe 14 februarie. Ei bine, deși Adelina Chivu nu a afirmat această ultimă idee niciodată, ea așa își trăiește viața alături de Cristi Chivu și cele două fetițe superbe pe care le au împreună. Dovadă sunt sutele de postări pe care le-a făcut de-a lungul anilor.

Ieri, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, vedeta a făcut publică o poză emoționantă în care apar Cristi Chivu și prințesele lor. După cum puteți vedea în imaginea de mai jos,  Anastasia, care are opt anișori și Natalia, care are 10 îl sărută pe obraz pe fostul fotbalist. Descrierea pusă de Adelina Chivu la fotografie este o declarație emoționantă de iubire. “My Valentines ❤️❤️❤️ @cristianchivu @nataliachivu @anastasiachivu #feteleluitata #iubiremare #lovetobeloved”, este mesajul cu care Adelina Chivu a însoțit fotografia cu cele mai dragi și mai importante persoane din viața ei.

Citește și: Ce surpriză i-a făcut Adelina lui Cristi Chivu chiar de ziua lui

Anul acesta, mai exact pe 7 iulie, Adelina și Cristi Chivu vor aniversa 11 ani de căsătorie.

https://www.instagram.com/p/Bt2ssE7g4Qm/

Adelina și Cristi Chivu au două fete

Adelina a devenit soția lui Cristi Chivu pe 7 iulie 2008. La un an de la nuntă, în viața lor a apărut Natalia, care seamănă mai mult cu fostul fotbalist; iar în 2010, Anastasia, care pare să fie copia mamei. De-a lungul anilor, cei doi au reuşit să rămână unul dintre cele mai discrete cupluri din showbizul românesc.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!