Se schimbă regulile în aeroporturi. Ce bagaje vor putea lua gratuit călătorii

Se schimbă regulile în aeroporturi. Ce bagaje vor putea lua gratuit călătorii
Reguli noi în aeroport

Noi reguli privind bagajele de mână ar putea fi introduse pentru pasagerii care călătoresc cu avionul în interiorul Uniunii Europene.

Măsurile fac parte dintr-o revizuire amplă a drepturilor pasagerilor aerieni și vizează condițiile în care pot fi transportate bagajele de cabină.

Se schimbă regulile în aeroporturi

În luna iunie, Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu privind noile reguli pentru pasagerii aerieni. Acordul reprezintă prima modificare majoră a legislației din acest domeniu din anul 2004.

Potrivit noilor reguli propuse, pasagerii care cumpără un bilet standard de avion ar urma să aibă dreptul la două bagaje de mână, fără a fi obligați să plătească taxe suplimentare.

Ce bagaje vor putea lua gratuit călătorii

Mai exact, călătorii vor putea transporta la bord un obiect personal de mici dimensiuni, precum o geantă de mână sau un rucsac, cu condiția ca acesta să poată fi depozitat sub scaunul din față.

Pe lângă acest obiect personal, pasagerii vor avea dreptul și la un bagaj de cabină cu o greutate de maximum șapte kilograme și o dimensiune totală de cel mult 100 de centimetri.

Dacă modificările vor fi adoptate, pasagerii din Uniunea Europeană vor putea călători cu un obiect personal de mici dimensiuni și cu un bagaj de cabină inclus în prețul biletului, fără costuri suplimentare pentru transportarea acestuia la bordul aeronavei.

CITEŞTE ŞI: Curse anulate, după ce AnimaWings a cerut insolvența. Ce se întâmplă cu biletele deja cumpărate și cine își primește banii înapoi

Cât costă un covrig cu crenvurști în Aeroportul Otopeni. De banii aceștia mănânci un prânz la mare

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
Click.ro
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Digi 24
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Prognoza meteo pentru luna octombrie. Hărțile detaliate cu temperaturi și precipitații, de la ANM
Gandul.ro
Prognoza meteo pentru luna octombrie. Hărțile detaliate cu temperaturi și precipitații, de la ANM
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!