Simona Halep împlinește 27 de ani. Gheorghe Hagi a fost primul care i-a transmis un mesaj

• Vedete

Este o zi specială pentru Simona Halep! Tenismena cu numărul 1 din ierarhia WTA împlinește 27 de ani, iar astăzi, toată atenția este îndreptată spre ea. Printre cei care s-au grăbit să-i facă o urare de suflet se numără Gheorghe Hagi, care i-a transmis un mesaj emoționant.

Citește și: Simona Halep, prima declarație după ce a fost eliminată de la Wuhan

Simona Halep împlinește 27 de ani. Gheorghe Hagi a fost primul care i-a transmis un mesaj

Numit și “Regele fotbalului românesc”, Gică Hagi a furat startul felicitărilor Simonei Halep, care azi își aniversează ziua de naștere, și i-a făcut o urare la finalul partidei cu Concordia, de la Chiajna, din “16”-imile Cupei României, scor 0-3.

“Să fie sănătoasă, să fie fericită, să fie iubită de cei dragi! Restul, ce să-i mai zic? Că e numărul 1! În rest, îi merge bine”, a spus fostul fotbalist, potrivit DigiSport.

Citește și: Simona Halep, mărturii despre momentul în care se retrage din tenis: “Mă gândesc la familie şi copii”

Aceasta e una dintre cele mai recente poze postate de Simona Halep pe Instagram, unde urările au început să curgă de ieri. “Very nice people ! Thank you Wuhan (n.r.: Oameni foarte frumoși! Mulțumesc, Wuhan) ?” este descrierea pusă de cea mai bună jucătoare de tenis din lume a momentului în dreptul fotografiei de mai jos.

“La mulți ani, campioana noastră! Te iubim”, “Multă sănătate, fericire și tot ce-ți dorești să-ți dea Dumnezeu! La Mulți Ani! Doamne-ajută!”, “La mulți şi frumoşi ani, Simona ! ? Să te bucuri de multe realizări şi împliniri ! ❤” sunt trei dintre comentariile lăsate de prietenii virtuali.

https://www.instagram.com/p/BoLWSjgHxHZ/?taken-by=simonahalep

Simona Halep, numărul 1 din ierarhia WTA

Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991 în Constanța. Ea a început să joace tenis la vârsta de doar 4 ani, pentru că și fratele ei practică acest sport. De la șase ani a început să se antreneze serios, iar la 16 ani, s-a mutat în București ca să facă tenis de performanță. Unul dintre cele mai controversate momente din cariera ei a fost în 2009, pe când avea numai 18 ani, atunci românca a decis să se supună unei operații de reducere a sânilor, de-a lungul anilor discutându-se mult despre acest lucru.

Simona Halep a devenit numărul 1 în clasamentul feminin în 2017, iar anul acesta ea a câștigat primul Grand Șlam din carieră.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!