Sorin Copilul de Aur vorbește despre începuturile sale în domeniul muzical, viața de familie și educație celor două fiice pe care le are alături de Alina. La doar 12 ani, artistul a fost observat de către Dan Bursuc, care i-a schimbat radical destinul într-o singură zi. În cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, cântărețul spune adevărul din spatele relației cu Laura Vass, după ce ani de-a rândul s-a speculat că între ei ar fi mai mult decât o simplă relație profesională.
Deși a dus o viață plină de lipsuri, într-o familie cu opt copii, cu un tată zidar și o mamă care vindea în piață, Sorin Copilul de Aur și-a depășit condiția peste noapte, cu ajutorul lui Dan Bursuc. Încă din prima zi în care l-a auzit, impresarul l-a oprit pe Sorin în propria casă, încă de când acesta avea doar 12 ani. Succesul cel mare l-a cunoscut alături de Laura Vass despre care oamenii spuneau că i-ar fi mai mult decât o simplă colegă de scenă.
În cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, cântărețul de manele spune adevărul din spatele relației cu Laura. Cât a fost marketing pentru promovarea pieselor și cât a fost adevăr?
”Eu aveam 14 ani, iar ea 16 ani. Era frumos, dar stăteam ore multe în studio, iar nașul stătea cu amândoi, ne arăta ce nu e bine, cum să facem. A avut multă răbdare cu noi. La filmări, era totul spontan. Venea din noi! Mulți și-au pus întrebarea dacă suntem împreună. Și pe mine și pe Laura ne tot întrebau datorită modului în care jucam în videoclipuri. Jucam prea bine. Intram bine în rol, dar nu am fost împreună!
Dădeam de înțeles, dar nu am avut nicio treabă niciodată. Am fost doar colegi. O respect, e o voce extraordinar de bună, dar nu a fost mai mult decât partea profesională”, a explicat Sorin Copilul de Aur.
Tot în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, cântărețul de manele povestește cum și-a cunoscut soția, cum își crește cele două fetițe, cât de ”cuminte” este în căsnicia sa, dar și cum era copilăria sa într-o familie cu opt copii. Din fericire, muzica i-a schimbat rapid destinul și l-a scăpat de toate neajunsurile cu care s-a confruntat până să fie descoperit de către impresarul Dan Bursuc. Povestea uluitoare, AICI!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.