Teo Costache a rămas cu buza umflată? Fosta lui s-a logodit într-un cadru de poveste

Teodora Bănică a spus „DA”

Teodora Bănică, fosta concurentă de la „Casa Iubirii”, a fost cerută recent în căsătorie de Dragoș Șerban. Bruneta a acceptat, iar momentul a fost făcut public pe rețelele de socializare. Vestea vine după ce, în urmă cu aproximativ un an, Teodora a fost surprinsă alături de Teo Costache, ispita de la „Insula Iubirii”, cei doi fiind atunci în centrul mai multor speculații privind o posibilă relație.

Momentul cererii în căsătorie a fost unul special pentru cei doi, iar Teodora nu s-a ferit să împărtășească bucuria cu cei care o urmăresc în mediul online. Fosta concurentă de la „Casa Iubirii” a publicat imagini de la momentul în care Șerban Dragoș i-a adresat marea întrebare și a transmis un mesaj emoționant despre surpriza pe care a primit-o.

„Nu mă așteptam ca ziua de astăzi să devină una dintre cele pe care le voi păstra pentru totdeauna. M-ai surprins în cel mai frumos mod, iar răspunsul meu nu putea fi decât unul. Te iubesc și sunt fericită că tot ce urmează, urmează alături de tine”, a scris bruneta în mediul online, la postarea cu cererea în căsătorie.

De asemenea, cadrul în care a avut loc cererea în căsătorie s-a dovedit a fi unul de poveste. Vizibil emoționată, Teodora a spus marele „DA” fără să stea pe gânduri, semn că, deși nu pare să se fi așteptat, și-a dorit ca acest moment să vină cât mai curând.

Vestea vine la aproximativ un an după ce numele Teodorei Bănică era asociat cu cel al lui Teo Costache. Cei doi au fost surprinși împreună în București, ținându-se de mână și luând masa la un restaurant. Imaginile au alimentat imediat zvonurile potrivit cărora între ei s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste.

Teo Costache nu mai are șanse să o ispitească pe Teodora Bănică

În septembrie 2025, Teodora Bănică și Teo Costache au ajuns în centrul atenției după ce paparazzii i-au fotografiat împreună. Cei doi păreau apropiați, iar faptul că se țineau de mână a alimentat speculațiile că ar forma un cuplu.

Teodora era deja cunoscută publicului după participarea la „Casa Iubirii”, iar la momentul respectiv lucra în televiziune, ca reporter. Teo Costache devenise, la rândul său, una dintre cele mai cunoscute ispite de la „Insula Iubirii”, mai ales după povestea trăită în Thailanda alături de Ella Vișan.

Cu toate acestea, Teo nu a confirmat că ar fi avut o relație cu Teodora. Într-o declarație făcută după apariția imaginilor, ispita a încercat să pună lucrurile în perspectivă și a spus că între el și brunetă a fost doar o apropiere de scurtă durată.

„A fost doar o cunoaștere și atât. Avem planuri destul de diferite”, a explicat Teo Costache, precizând că el era prins cu proiectele sale, în timp ce Teodora avea propriile planuri.

CITEȘTE ȘI: Teo de la Insulă a ”lovit” cu brunețica de la Casa Iubirii! I-am pozat ținându-se de mână!

Motivul pentru care Teo a refuzat-o pe Iustina la dream date! Ispita a recunoscut acum tot: „M-a deranjat”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea