Zece zile au trecut de când Mădălina Apostol a murit, dar pentru fiul ei, Tony, timpul pare că s-a oprit în loc. Tânărul nu reușește să se obișnuiască cu gândul că mama lui nu mai este, iar în urmă cu doar câteva ore a făcut un gest care spune totul despre dorul pe care îl poartă în suflet.
Tony a publicat pe Instagram o imagine care i-a făcut pe mulți să înțeleagă cât de greu îi este să accepte pierderea. În fotografie apare cerul luminat într-un mod aparte, iar mesajul pe care l-a adăugat este simplu, dar lovește direct în suflet.
„Bună, mamă!”, se arată în mesajul distribuit de Tony.
Atât a avut nevoie să spună pentru a transmite cât de mult îi lipsește cea care, până de curând, era prezentă în viața lui.
Fiul Mădălinei Apostol nu poate trece peste moartea mamei sale
Mădălina Apostol a lăsat în urmă trei copii, doi băieți majori și o fetiță de doar zece ani. Acum, fiecare dintre ei trebuie să învețe să meargă mai departe fără mama lor, într-un moment în care rana este încă proaspătă.
Tony pare să simtă din plin lipsa mamei sale. Imaginea publicată pe Instagram vine la doar zece zile de la tragedie și pare să fie felul lui de a-i transmite că încă se gândește la ea.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fimg-2026-09-23T193024.541.jpg)
Postarea lui Tony, fiul Mădălinei Apostol. Sursa foto Social media
Nu este primul moment în care tânărul vorbește despre legătura pe care a avut-o cu Mădălina. La scurt timp după tragedie, Tony a povestit despre ultimele ore în care a avut contact cu mama lui.
El a spus, pentru CANCAN.RO, că a discutat cu mama lui chiar în ziua în care aceasta și-a pierdut viața. Cei doi urmau să se întâlnească și să petreacă timp împreună, fără ca vreunul dintre ei să știe că aceea avea să fie ultima lor conversație. Ulterior, tânărul a aflat vestea de la apropiați și membri ai familiei.
„Chiar în aceeași zi am vorbit, fix în aceeași zi. Vorbeam despre noi, despre ce mai facem. Urma să ne vedem, să stăm puțin de vorbă. După aia am aflat vestea prin intermediul apropiaților, familiei și așa mai departe. Eu nu eram la fața locului. Noi suntem foarte apropiați de cei la care stătea mama, sunt ca familia noastră. (…) Nu a fost nimic premeditat. Vă rog să încetați să ziceți că a fost ceva premeditat și așa mai departe. Nu a fost premeditat. Clar a fost un accident tragic”, a spus el.
Cum se înțelegea Mădălina Apostol cu fiul ei
Dincolo de durerea pierderii, Tony a povestit și despre relația pe care o avea cu Mădălina. Tânărul a spus că, deși au existat și momente mai dificile, între ei a existat mereu o conexiune puternică.
Mădălina își iubea copiii, iar distanța dintre ei o apăsa uneori. Tony a mărturisit că mama lui avea momente în care îi era dor de familie și că uneori plângea, însă a respins ideea că ar fi fost vorba despre depresie.
„Fiecare dintre noi mai avem supărări. Fiecare mamă duce dorul copiilor ei. Poate am fost și la distanță de câteva ori, dar fiecare are supărări, nu pot să zic depresie. A mai avut și scăpări, într-adevăr, în sensul că mai plângea, ca orice mamă. Avea dorul ăsta pentru că nu eram mereu aproape, dar, într-un final, am fost unul lângă altul. Am stat împreună foarte mult timp”, a mai spus tânărul.