Acasă » Știri » Știri externe » Un adolescent indian este cel mai păros om din lume! Lalit Patidar a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Un adolescent indian este cel mai păros om din lume! Lalit Patidar a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

De: Daniel Matei 07/03/2025 | 10:04
Un adolescent indian este cel mai păros om din lume! Lalit Patidar a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
Sursa foto: Instagram

Lalit Patidar, un tânăr de doar 18 ani din India, a intrat în Cartea Recordurilor dintr-un motiv mai puțin dorit. El a fost recunoscut de către reprezentanții Guinness ca fiind bărbatul cu cea mai păroasă față din lume, înregistrând, conform măsurătorilor, 201,72 de fire de păr pe centimetru pătrat.

Mai mult decât atât, peste 95% din fața tânărului este acoperită de păr. El suferă de o afecțiune extrem de rară, numită hipertricoză, cunoscută și sub numele de sindromul vârcolacului, care provoacă o creștere anormală a părului.

„Lalit este unul dintre cele aproximativ 50 de cazuri documentate raportate la nivel mondial încă din Evul Mediu, făcându-l unul dintr-un miliard”, scriu reprezentanții Cărții Recordurilor.

CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN LUMEA FILMULUI! PAMELA BACH-HASSELHOFF A FOST GĂSITĂ MOARTĂ ÎN CASĂ

Cel mai păros om din lume

Potrivit reprezentanților Guinness, de-a lungul timpului Lalit a trecut prin momente extrem de triste, fiind discriminat și arătat cu degetul de persoanele din jurul său, care nu reușeau să înțeleagă că suferă de o boală.

El își amintește că prima sa zi de școală a fost groaznică, pentru că colegii săi de clasă au fost îngroziți când l-au văzut prima dată.

„Le-a fost frică de mine, dar când au început să mă cunoască și să vorbească cu mine, au înțeles că nu sunt atât de diferit de ei, ci doar pe dinafară arăt diferit, dar nu sunt diferit în interior”, povestește el.

Sursa foto: Instagram

Lalit acceptă pe deplin cine este și lucrul care îl face unic, mai notează cei de la Cartea Recordurilor. Mai mult, el are și un canal de YouTube, unde le prezintă urmăritorilor viața sa de zi cu zi.

El a mers recent la Milano, Italia, pentru a apărea în emisiunea de televiziune Lo Show dei Record, unde i-a fost măsurată în mod oficial lungimea părului facial.

„Sunt fără cuvinte, nu știu ce să spun pentru că sunt foarte fericit să obțin această recunoaștere”, a spus el când a aflat că a stabilit un nou record la nivel mondial.

Lalit spune că, în timp ce majoritatea oamenilor pe care îi întâlnește îl tratează bine, există și cei care nu sunt atât de amabili cu el.

CITEȘTE ȘI: GĂTEȘTI MÂNCARE LA „AIR FRYER”? CÂT DE SĂNĂTOASĂ ESTE, DE FAPT, POTRIVIT LUI DRAGOȘ PĂTRARU

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×