Anul 2022 ne aduce evenimente de amploare, cu efecte pozitive și negative, deopotrivă. În ceea ce privește planul personal, vom cunoaște ascensiunea rapidă și marcantă la nivel emoțional sau declinul. „Tigrul de Apă‟ exclude total regula jumătăţilor de măsură.
Anul „Tigrului de Apă‟ are loc o dată la fiecare 60 de ani. Apa este elementul asociat în mod direct cu emoţiile. În tradiţia chinezească, acest semn zodiacal este cunoscut pentru puterea, îndrăzneala şi predilecţia pentru a face totul măreţ. Altfel spus, în 2022 câştigă cine riscă şi acţionează, cei care vor fi mai puțin curajoși vor avea de suferit.
(CITEȘTE ȘI: HOROSCOP LUNAR. PREVIZIUNI PENTRU LUNA IANUARIE 2022)
Anul „Tigrului de Apă” se încheie pe 21 ianuarie 2023, când începe Anul „Iepurelui de Apă”. Culorile predominante pentru anul acesta sunt albastru și negru, potrivit marilor înțelepți din Orient.
Anul „Tigrului de Apă” aduce șanse uriașe care țin de partea profesională. Veniturile sunt mai mari, însă și sacrificiile pe care ești nevoit să le faci sunt pe măsură.
Sunt șanse mari să fii mai concentrat pe viața de familie. Spre finalul anului e posibil să vină pe lume și un copil. Ești tentat să cheltui mai mult decât este necesar, nu ar strica să te gândești la un fond de urgență.
E timpul să reconfigurezi traseul în viață și să vezi care sunt lucrurile cu adevărat importante: familia sau locul de muncă. Trebuie să ai răbdare și să nu abandonezi imediat misiunile pe care le începi. Atenție și la riscuri.
E foarte important să elimini stresul și oboseala din viața ta! Există un risc uriaș să intri în conflicte și dispute din care să nu mai știi cum să ieși, așadar, grijă mare la fiecare pas.
Ești dornic să încerci ceva nou și diferit legat de muncă, însă atenția îți este îndreptată către viața personală. Este foarte probabil să-ți întâlnești marea dragoste, iar toate planurile să-ți fie date peste cap.
Frustrările care nu ți-au dat pace în 2021 vor fi lăsate în trecut. Reușești să înțelegi ce te bloca, dar și cum să privești partea bună a lucrurilor. Anul 2022 se anunță a fi unul extrem de productiv.
Putere, forță și determinare, asta aduce anul 2022. Provocările ieșite în cale te ajută să evoluezi și te poți aștepta la o promovare la care nu ai îndrăznit să visezi. Fii mai atent la emoții și la ieșiri, să nu pierzi persoane dragi.
2022 te găsește un alt om! Vrei să încerci lucruri noi, asta pentru că este un an care aduce binecuvântare și lucruri pe placul tău. Cu toate acestea, ai grijă să nu te aventurezi prea mult!
În sfârșit, ai ocazia să iubești și să fii iubit. Viața de familie este una calmă, chiar dacă mai sunt și certuri, important că sunt constructive și aduc modificări reale.
Nu știi pe ce drum să mergi, de asta ai nevoie să fii îndrumat de cineva apropiat. Acțiunile tale sunt foarte importante, la fel și nevoile. Analizează fiecare gând, fiecare dorință și abia apoi ia o decizie.
(NU RATA: HOROSCOPUL VEDETELOR PENTRU 2022. NIMIC NU VA FI PREA NEBUNESC PENTRU A DEVENI REALITATE)
Vrei să faci pași mici, dar siguri în carieră! Este un an fără dispute serioase atât la locul de muncă, cât și în viața de zi cu zi. Ești zen din punctul ăsta de vedere. Nu am putea spune același lucru și despre partea sentimentală. Ai grijă la oamenii cu care te înconjori!
Visele devin realitate, trebuie numai să știi ce vrei! Pune pe listă tot ceea ce n-ai avut curaj să faci până acum și nu te uita în urmă. O să rămâi surprins de cum se așază lucrurile. Finalul de an te va surprinde!