Cum a încercat Alin Oprea să împiedice despărțirea de soție. “Te iubesc și îți mulțumesc pentru tot” + Ce i-a reproșat Larisa: “Te rog, oprește-te”

/ (Sursa: CANCAN.RO)

CANCAN.RO a intrat în posesia unor mesaje incredibile din culisele unui divorț anunțat. Am aflat cum a încercat Alin Oprea să împiedice despărțirea de soție, dar și ce i-a reproșat Larisa. În afara divorțului, solistul de la Talisman mai este chemat în instanță și în altă cauză, după ce soția l-a acuzat de defăimare publică, prin aparițiile lui la Antena 1.

Dacă, acum, apele par liniștite în familia lui Alin Oprea, în urmă cu câteva luni erau tare învolburate. Alin afirma, pe atunci, că el și soția au decis să se despartă după majoratul fetei lui. Adică în august 2020. Discuția despre divorț ar fi avut însă loc anul trecut, în octombrie. Pe atunci, potrivit surselor noastre, cântărețul nu voia să îi recunoască soției că are pe altcineva, chiar dacă, pe 20 noiembrie 2019 își sărbătorea ziua de naștere alături de iubita lui.

Ar fi sperat în împăcare până în ultima clipă

Pe de altă parte, Alin a lăsat să se înțeleagă că s-a despărțit de Larisa când ea a plecat în Anglia, adică în 2017. Și cam tot pe atunci ar fi încetat și problemele pe care le-ar fi avut cu alcoolul. Doar că, în ianuarie 2018, potrivit surselor citate, Alin îi scria Larisei: „Te iubesc și îți mulțumesc pentru tot”. (VEZI AICI: CUM A DEBUTAT PROCESUL DE DIVORȚ DINTRE LARISA ȘI ALIN OPREA. CEI DOI S-AU ACUZAT RECIPROC DE INFIDELITATE)
Asta după ce cunoscutul cântăreț ar fi avut o experiență neplăcută, din cauza unei nopți „pline”. „Ce sevraj rău”, i-ar fi scris artistul soției, disperată că el nu ar fi renunțat, de fapt, la alcool.

Alin Oprea și Larisa au avut un prim termen al procesului de divorț

Păzit de soacră și fiu?!

În declarații publice, Alin a afirmat că el a renunțat la alcool de aproape trei ani. Dar, potrivit surselor noastre, există mesaje între cântăreț și soția lui, din ianuarie 2018, în care Alin recunoaște că a mai „clacat”. (NU RATA: SOȚIA LUI ALIN OPREA, ACUZATĂ CĂ AR FI MOTIVUL REAL AL RUPTURII)

Alin Oprea, solistul de la Talisman

Artistul ar fi fost atât de afectat încât i-ar fi transmis Larisei, tot prin mesaje scrise, că se simte foarte rău și că are halucinații. “Te rog, oprește-te”, i-ar fi spus, la rândul ei, Larisa artistului. Iar dacă, în prezent, nu se mai înțelege bine cu soacra, atunci, la finele lui ianuarie 2018, Alin spunea –  în aceleași mesaje, potrivit surselor citate – despre „mamițica” că este o sfântă și că are grijă de el.
Aceleași surse mai spun că, în vremea aceea, ca să își revină din sevraj, femeia îi făcea supă artistului, în timp ce fiul lui stătea „de pază” ca tatăl să nu mai fie tentat, în vreun fel, să consume alcool. (CITEȘTE AICI: CUM AR FI “DEPISTAT-O” SOȚIA LUI ALIN OPREA PE IUBITA PATROANĂ DE VIDEOCHAT)

Mesajul care anunța sfârșitul relației

Cale de împăcare nu prea mai pare să fie, din moment ce deja a avut loc primul termen al procesului de divorț în care sunt implicați Alin și Larisa. Ruptura definitivă dintre cei doi ar fi survenit la începutul acestui an, iar primul semn a fost dat de soția artistului, care transmitea pe Facebook că relația începută acum aproape un sfert de secol s-a cam… terminat.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Noi detalii ies la iveală despre pregătirile pentru nunta fiicei lui Ilie Bolojan. Fostul premier s-a implicat personal și a mers în control la „Palazzo”, cu o zi înainte de eveniment. A vrut să se asigure că totul este pus la punct. Gândul publică filmul organizării
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!