Ce coșmaruri au „trimis-o” pe Dana Rogoz la psiholog. „Abramburica” nu a ignorat semnalul de alarmă

Sunt persoane publice, au vieți care, de cele mai multe ori, par desprinse din basme, dar realitatea e, uneori, total diferită. Anxietatea, atacurile de panică și depresia le urmăresc la fiecare pas, iar rezolvarea acestor probleme ajung s-o găsească doar în cabinetele specialiștilor. Dana Rogoz, de exemplu, o femeie cu zâmbetul pe buze și împlinită, ar spune unii, a avut nevoie de terapie pentru a face față provocărilor de acest gen. CANCAN NEWS are toate detaliile!

Stările de anxietate au fost amplificate în pandemie, dar multe celebrități s-au confruntat cu ele cu mult timp înainte de apariția SARS-CoV-2! Dana Rogoz, de exemplu, a apelat la ajutorul specialiștilor când a simțit că nu mai poate face față.

„Aveam coşmaruri în fiecare noapte”

Deși era mereu văzută cu zâmbetul pe buze și părea că nicio problemă din lume n-ar putea s-o doboare, lucrurile n-au stat deloc așa. Simțea că nu se mai înțelege și că nu-și mai găsește locul. Într-un final, toate și-au găsit rezolvarea în cabinetul terapeutului.

Dana Rogoz a explicat cum a ajuns să ceară ajutor terapeutului (Foto: CANCAN.RO)

“Aveam coşmaruri în fiecare noapte. Mă rog, mereu am fost colegă cu coşmaruri mişto, încă de prin liceu, dar în perioada aceea, după ce tata murise de câteva luni, cu Vlad bebeluş, le-am luat ca pe un semnal de alarmă.

Am zis hai să văd totuşi ce e cu nopţile astea agitate, ce e cu mine, cu doliul pentru tata, cu noua postură de mamă”, a povestit Dana Rogoz pe blogul ei.

(CITEȘTE ȘI: DANA ROGOZ DEZVĂLUIE CUM SE ÎNȚELEG CEI DOI COPII PE CARE ÎI ARE)

Vedeți mai multe detalii pe CANCAN NEWS. Apăsați pe butonul PLAY.

Ce mai puteți vedea la CANCAN NEWS

Nadine a demonstrat că e o femeie puternică și poate face orice își dorește, indiferent de vârstă! Cu toate acestea, încă se luptă cu prejudecățile oamenilor și încă o doare faptul că e acuzată că n-a urmat toate normele impuse de societate. În exclusivitate pentru CANCAN NEWS, Nadine a vorbit despre acest subiect sensibil.

Nadine încă mai are de luptat cu prejudecățile (Foto: CANCAN.RO)

(VEZI AICI: NICI SĂRBĂTORILE DE IARNĂ NU O ADUC PE NADINE ÎNAPOI ÎN ȚARĂ! MOTIVUL PENTRU CARE A PLECAT ÎN STRĂINĂTATE)

„Mă deranjează nivelul de ignoranță și de ipocrizie. Pentru că, să nu înțelegi că un copil, ca să meargă la școală, are nevoie de un întreg mecanism în spate, este dovadă de ignoranță”, spune, printre multe altele, Nadine. Vedeți toate declarațiile actriței la CANCAN NEWS.

Alexandra Stan, pe urmele lui Mihai Trăistariu, în industria pentru adulți?!

Iar Alexandra Stan dezvăluie tot mai multe detalii picante din viața ei. După ce a mărturisit că este bisexuală, acum, artista recunoaște că a fost la doar un pas să semneze un contract generos cu o platformă pentru adulți.

Alexandra Stan a fost tot timpul lipsită de inhibiții (Foto: Instagram)

Platformă de pe urma căreia colegul ei de breaslă Mihai Trăistariu, dar și alte domnișoare cu mare potențial au avut de câștigat destul de rapid. Avem toate amănuntele în video-ul de mai sus!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!