Daniela Crudu a făcut spectacol total chiar în parcare! A șocat toată audiența! ”Petreceri ca la noi nu există! Am venit să mă distrez!”

Daniela Crudu e nebunatică rău! Spectacol în stradă avea să facă la Mamaia, unde deja începuse petrecerea de 1 Mai. Asta după ce le-a explicat paparazzilor CANCAN.RO cum a reușit ea să vopsească ouăle. De Paști. Aveți imaginile de senzație, dar și incendiare, cu „zbuciumata” Cruduța!

De gât cu vărul ei, Franco, pe care-l laudă din plin, a venit Daniela Crudu la mare, pentru a petrece zile și nopți de vis. ”Vezi ce Făt-Frumos am, zici că-i Maluma”, și-a ridicat Cruduța în slăvi ”frumușelul”. Apoi și-a descris costumația, una mulată care a băgat ispita în masculii de pe stradă.

”Mi-am luat Gucci, după cum se vede…Gucciiii”, a strigat, în gura mare, Daniela.

(CITEȘTE ȘI: DANIELA CRUDU, ÎN IPOSTAZE PROVOCATOARE PE INTERNET. DIN CE FACE BANI ACUM, DUPĂ CE S-A RETRAS DIN TELEVIZIUNE)

Daniela Crudu a făcut show în stradă, la Mamaia (Foto: CANCAN.RO)

Daniela Crudu: „Sunt bine, mă distrez, am petrecut și aseară”

Și a început scena de erotism. S-a unduit, și-a mișcat, senzual, posteriorul. ”Sunt bine, mă distrez, am petrecut și aseară. E toată lumea aici, m-am întâlnit cu o groază de prieteni, e frumos, ca la mare… Petreceri ca la noi nu există”, spune Cruduța.

Își amintește și de ouăle de Paști. Pe care chiar ea, cu mânuțele ei, le-a vopsit. ”Am făcut ouă colorate și miel la cuptor. Vreți să vă spun cum am colorat ouăle? Am cumpărat vopsea de ouă și am pus-o în apă”, zice, veselă și mândră, Daniela.

(NU RATA: DANIELA CRUDU ÎNCĂ SE ȚINE DE NEBUNII! GESTUL BRUNETEI O SĂ RIDICE MULTE SEMNE DE ÎNTREBARE. CE A FĂCUT ÎN PLINĂ STRADĂ)

Și apar masculii. Doi la număr. Dar doar pe unul dintre ei îl ia în cătare. Îl întreabă una, alta, tânărul se bagă în joc. În timp ce Daniela începe să meargă „în figuri”, în văzul tuturor. E admirată însă ”mulata”. Și ea știe, așa că-și permite. Tânărul pe care i se pusese ”pata” scapă, totuși. Cruduța se prăvălește, imediat, de râs. Aproape se așază pe vine, râsul ei devine contagios. Apoi îi trece. Urmează o nouă noapte albă.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!