Toto Dumitrescu, din nou la Tribunal! Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut un gest bizar, în timp ce detalia fapta săvârșită

Toto Dumitrescu, din nou la Tribunal! Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut un gest bizar, în timp ce detalia fapta săvârșită

Toto Dumitrescu a ajuns la Judecătoria Sectorului 1 pentru prelungirea arestului la domiciliu. Ce declarații a făcut tânărul astăzi! 

Incidentul s-a petrecut duminică, 14 septembrie, în cartierul Primăverii, atunci când el a părăsit locul accidentului. Dumitrescu conducea un SUV Mercedes și a intrat în coliziune cu un Audi A6, condus de o tânără în vârstă de 23 de ani. În urma impactului, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Toto Dumitrescu s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 1 pentru prelungirea arestului la domiciliu. În fața instanței, el a declarat că gestul său a fost lipsit de moralitate, recunoscând că a părăsit locul accidentului și că a consumat droguri după producerea acestuia. Totuși a făcut și un gest neașteptat. În timpul declarațiilor, a transmis și un pupic unei persoane din fața sa.

“A fost un gest lipsit de moralitate să fug de la locul accidentului, după cum bine știți. Da, da (nr. s-a extins urmărirea penală pentru consumul de droguri)”, a declarat Toto Dumitrescu.

Judecătorii au schimbat arestul preventiv cu arestul la domiciliu

La finalul lunii septembrie, fiul lui Ilie Dumitrescu a cerut instanței să fie înlocuită măsura arestului preventiv cu una mai blândă, respectiv arestul la domiciliu. Tânărul de 27 de ani le-a explicat magistraților că a părăsit locul accidentului din cauza fricii pe care a simțit-o atunci când a văzut victima blocată în mașină.

În fața judecătorilor, Toto Dumitrescu a recunoscut, de asemenea, că el consumă ocazional substanțe interzise. Tribunalul București a decis să înlocuiască arestul preventiv cu arestul la domiciliu. Toto Dumitrescu se afla în arest din 17 septembrie, după ce a fost identificat de autorități și dus de la locuința sa. În ziua accidentului, el ar fi părăsit locul faptei fără să anunțe poliția sau serviciile de urgență, deși cealaltă persoană implicată, o sportivă cunoscută, avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

CITEȘTE ȘI: Arestul la domiciliu a fost doar începutul: o nouă bombă zguduie familia lui Ilie Dumitrescu! Secretul uriaş ascuns de iubita lui Toto a ieşit la iveală

Ancheta explodează în cazul lui Toto Dumitrescu! Iubita actorului, audiată de procurori

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!