De ce Gabriela Firea nu a mers la sfințirea Catedralei? „M-am gândit și, din acest motiv, m-am oprit din a confirma invitația”

Motivul pentru care Gabriela Firea nu a mers la sfințirea Catedralei /Foto: Facebook

În urmă cu doar câteva zile, a fost vâlvă mare la ceremonia de sfințire a Catedralei Naționale. O mulțime de credincioși, dar și numeroase persoane publice și politice și-au făcut apariția la acest eveniment. Ei bine, dintre pleiada de politicieni prezenți a lipsit Gabriela Firea. Care este motivul pentru care nu a participat la eveniment? A spus totul în emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, transmisă de Gândul.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfințită, duminică – 26 octombrie, într-o slujbă oficiată de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, şi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi. La eveniment au participat o mulțime de invitați, printre care s-au aflat și numeroase fețe politice.

Motivul pentru care Gabriela Firea nu a mers la sfințirea Catedralei

Invitată în emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, Gabriela Firea a explicat motivul pentru care a lipsit de la sfințirea Catedralei Neamului. În mandatul său de primar al Capitalei s-au alocat cele mai mari sume pentru construcția monumentului. Deși a primit o invitație în acest sens, Gabriela Firea a refuzat-o.

„Am primit invitații atât eu, cât și soțul meu. Voi merge la biserică în calitate de creștin, pentru a mulțumi și pentru a mă ruga. Nu merg la biserică pentru un spectacol. M-am gândit și, din acest motiv, m-am oprit din a confirma invitația, pentru că și aceea ar fi fost o formă de recompensă. Simplul fapt că am primit o invitație… încă e ciudat cum am primit invitațiile.

Bănuiesc că datorită faptului că am fost primar general și am propus alocarea unor fonduri — și nu puține — pentru Catedrală. În jur de 15 milioane de euro, în mandatul meu. Dacă aș fi onorat invitația la locurile speciale, ar fi însemnat că aș fi acceptat o recompensă, să stau într-o zonă rezervată și nu printre credincioși. Voi merge cu siguranță, dar ca un creștin obișnuit, cu scopul de a mă afla în biserică, nu pentru a fi văzută lângă anumite oficialități”, a declarat Gabriela Firea, potrivit gandul.ro.

Motivul pentru care Gabriela Firea nu a mers la sfințirea Catedralei /Foto: Facebook

Gabriela Firea, despre cei care s-au înghesuit la sfințirea Catedralei

Așa cum spuneam, în mandatul Gabrielei Firea s-au alocat cele mai multe fonduri pentru Catedrală, iar la vremea respectivă aceasta a fost criticată aspru de adversarii politici. Paradoxal este, spune Gabriela Firea, că fix cei care o criticau s-au îngrămădit acum să participe la eveniment.

În timp ce numeroase fețe politice s-au adunat la slujba de sfințire, Gabriela Firea a mers la o mănăstire. Însă spune că o să viziteze și Catedrala în curând.

„A fost o amărăciune să văd cum cei care atunci aruncau cu pietre au mers la inaugurare. Eu, dacă aș fi criticat construcția, nu cred că aș fi putut merge. Simțeam că o să cadă icoanele pe mine. Dar, până la urmă, și aceasta este o minune de la Dumnezeu: ca cei care atunci se împotriveau alocărilor să ajungă astăzi să le considere firești. M-aș bucura ca, de acum înainte, să își schimbe puțin optica, să nu mai arunce cu noroi în ceea ce se construiește. Să gândească proiecte pentru țară și pentru oraș”, a mai spus Gabriela Firea în direct la „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, emisiune transmisă de Gândul.

Gabriela Firea, în culmea fericirii. A devenit bunică pentru prima oară

Cum arată Tudor, fiul cel mare al Gabrielei Firea. Tânărul a împlinit 30 de ani: „Eram o mamă tânără”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Click.ro
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
USR anunță că nu mai trimite reprezentanți la emisiunea lui Mihai Gâdea și că sesizează CNA: „S-a trecut o nouă linie roșie”.Ce s-a întâmplat la „Sinteza zilei”
Gandul.ro
USR anunță că nu mai trimite reprezentanți la emisiunea lui Mihai Gâdea și că sesizează CNA: „S-a trecut o nouă linie roșie”.Ce s-a întâmplat la „Sinteza zilei”
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!