Prima victorie în instanță pentru Iustin Petrescu! Decizia magistraților este definitivă

Prima victorie în instanță pentru Iustin Petrescu! Decizia magistraților este definitivă
Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu. Sursă foto: captură video YouTube

Se anunţă prima victorie în instanţă pentru Iustin Petrescu. Curtea de Apel a aprobat ordonanţa preşedinţială depusă de acesta, Marilu fiind nevoită să înlăture un anumit videoclip de pe YouTube şi să nu mai posteze despre el pentru moment. Decizia, este definitivă şi executorie, dar măsura este doar provizorie până la soluţionarea procesolui de fond.

Disputa judecătoarească dintre cei doi a început la scurt timp după ce Marilu a postat pe canalul ei de YouTube un clip video intitulat „Totul despre abuzatorul meu” în care susţine că fostul iubit, Iustin Petrescu, ar fi abuzat-o. Videoclipul are peste o oră, iar influenceriţa relatează presupule abuzuri la care acesta a supus-o, dar şi cum s-a încheiat relaţia dintre ei.

Care a fost părerea fostului iubit

Reacţia lui Iustin a fost una singură: acesta a dat-o în judecată, cerându-i despăgubiri. Totodată, a mai depus şi  ordonanţă preşedinţială prin care instanţa poate dispune o măsură provizorie, până la decizia pe fond, care dacă este acceptată decizia este aplică imediat şi rămâne valabilă  până la soluţionarea procesului principal.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti a respins ordonanţa, lucru care a fost contestat de Iustin Petrescu la Curtea de Apel. Decizia a venit abia pe 24 noiembrie, din cauza protestului magistraţilor, dar un lucru este cert: S-a decis defintiv să fie schimbată sentinţa Tribunalului.

Ce s-a decis la Curtea de Apel. Clipul lui Marilu, interzis

Conform paginademedia.ro, instanţa a admis apelul lui Iustin Petrescu, iar Marilu Dobresu este obligată să ia măsuri asupra conţinutului postat.

„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea. Obligă pârâta să restricţioneze accesul public la videoclipul „Totul despre abuzatorul meu” postat în data de 30.05.2025 pe canalul de Youtube al acesteia până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. 21133/3/2025.

Obligă pârâta să restricţioneze accesul public la toate materialele foto-video-audio postate în legătură cu videoclipul „Totul despre abuzatorul meu” pe conturile de Instagram şi Tiktok ale acesteia, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. 21133/3/2025.

Interzice pârâtei să publice orice alte videoclipuri sau postări cu texte defăimătoare referitoare la reclamant, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului 21133/3/2025. Obligă intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă de obligare a apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă.”

CITEŞTE ŞI: Marilu Dobrescu, la un pas de moarte în Australia! Un șofer a intrat pe contrasens: „A fost cea mai horror experiență din toată viața mea”

Marilu Dobrescu și iubitul ei vin în România! Cei doi caută de muncă: „Hai că poate jucăm hora la nunta voastră”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Procesul dintre Lidia Buble și Răzvan Simion continuă. Ce a stabilit instanța?
Click.ro
Procesul dintre Lidia Buble și Răzvan Simion continuă. Ce a stabilit instanța?
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Noi informații în cazul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză pe râul Olt. Iubitul ei este căutat de polițiști
Digi24
Noi informații în cazul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză pe râul Olt. Iubitul ei este căutat de polițiști
Veste pentru șoferi de la 1 octombrie. Dispar taxele de pod de la Fetești și Vadu Oii
Promotor.ro
Veste pentru șoferi de la 1 octombrie. Dispar taxele de pod de la Fetești și Vadu Oii
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Nicușor Dan a fost întrebat la CNN cât de probabil este ca Rusia să atace NATO. Ce a răspuns președintele
Gandul.ro
Nicușor Dan a fost întrebat la CNN cât de probabil este ca Rusia să atace NATO. Ce a răspuns președintele
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale